#autofag
- autodevora — A se distruge, a se consuma sau a se mânca pe sine însuși. În biologie celulară, descrie procesul structural de autofagie prin care o celulă își degradează propriile componente alterate pentru a supraviețui, iar în sens figurat sau literar, face referire la o persoană mistuită și măcinată interior de pasiuni distructive, remușcări sau ură.
- autodevorare — Acțiunea de a se autodevora și rezultatul ei; proces fiziologic sau patologic prin care un organism, o celulă ori un țesut își consumă sau își distruge propriile structuri constitutive. În biologie celulară, reprezintă echivalentul procesului structural de autofagie, iar în sens figurat sau psihologic descrie măcinarea interioară intensă provocată de remușcări, obsesii sau suferințe morale distructive.
- autofag — Despre celule, organisme sau procese biologice: care își distruge ori își consumă propriile țesuturi, componente celulare sau organite alterate pentru a supraviețui sau pentru a se regenera. În biologie, termenul se aplică vacuolelor sau structurilor lizozomale implicate în procesul de autofagie, asigurând curățarea celulară și reciclarea macromoleculelor.
- autofagie — Proces fiziologic fundamental prin care celulele își izolează, degradează și reciclează propriile componente nefuncționale, organite îmbătrânite sau macromolecule degradate, prin intermediul lizozomilor. Acest mecanism homeostatic joacă un rol crucial în supraviețuirea celulară în condiții de stres sau inaniție, în eliminarea agenților patogeni intracelulari și în prevenirea apariției diverselor patologii metabolice ori neurodegenerative.
- autofagocitoză — Proces celular de înglobare și digerare a propriilor elemente structurale sau citoplasmatice (cum ar fi mitocondriile sau reticulul endoplasmic) în interiorul unor vacuole autofagice speciale. Deși adesea utilizat ca sinonim pentru autofagie, termenul subliniază componenta mecanică și morfologică de invaginare, sechestrare și endocitoză internă a materialului celular de către membranele interne.
- autoproteoliză — Proces biochimic de scindare, degradare sau digestie enzimatică spontană și autonomă a proteinelor dintr-o celulă ori dintr-un țesut organic, realizat de propriile enzime proteolitice (proteaze, peptidaze) ale organismului respectiv. Acest fenomen structural endogen apare în mod controlat în procesele de autofagie și reînnoire celulară, dar se poate declanșa distructiv și necontrolat în stări patologice deischemie, inflamație acută sau imediat după instalarea morții celulare (necroză post-mortem).