#fonetica istorica

• amelințare — Acțiunea de a amelința și rezultatul ei; formă regională sau arhaică pentru 'amenințare'. Reprezintă manifestarea prin care se pune în vedere cuiva un pericol, o pedeapsă sau un rău viitor, cu scopul de a insufla teamă sau de a constrânge. În textele juridice vechi sau în înregistrările dialectale, termenul documentează variația fonetică regională a substantivelor de acțiune.
• apocopare — Acțiunea de a apocopa și rezultatul ei; procesul fonetic prin care un sunet, un grup de sunete sau o silabă întreagă cade de la sfârșitul unui cuvânt. Reprezintă un fenomen important în evoluția istorică a limbilor romanice, explicând modul în care cuvintele din latina populară s-au scurtat în trecerea lor spre formele moderne.
• apofonie — Modificare regulată și sistematică a vocalei din rădăcina unui cuvânt, care îndeplinește o funcție gramaticală sau servește la derivare lexicală, fără a fi provocată de sunetele învecinate; alternanță vocalică independentă. Fenomenul este fundamental în limbile indo-europene și semitice, un exemplu clasic fiind flexiunea verbală din limbile germanice (precum alternanța engleză sing/sang/sung).
• asibila — A transforma sau a se transforma o consoană (de regulă o ocluzivă precum 't' sau 'd') într-o consoană fricativă ori africată sibilantă (cum ar fi 'ț' sau 'z'), sub influența unei vocale palatale învecinate; a suferi procesul de asibilare. Acest fenomen structural fonetic este esențial în evoluția limbilor romanice, explicând trecerea delicată de la formele latine clasice la cele din limba română modernă.