#istoria filozofiei

• Academia — O instituție monumentală de cel mai înalt rang științific și cultural, dedicată promovării cercetării fundamentale, cultivării artelor și conservării patrimoniului intelectual al unei națiuni. Termenul își are originile în antichitatea clasică, evocând școala filozofică fondată de Platon în grădinile dedicate eroului Akademos de lângă Atena. În modernitate, reprezintă fie forul național suprem format din elita academicienilor, fie un organism de învățământ superior axat pe domenii specializate de excelență.
• Academus — Varianta latinizată a numelui eroului atic antic Academos, utilizată cu precădere în literatura academică occidentală, în tratatele de filosofie scrise în limba latină și în poezia clasicistă europeană. Personajul este celebrul proprietar mitologic al crângului de măslini de lângă Atena, spațiu sacru în incinta căruia Platon și-a stabilit școala filosofică. Numele reprezintă fundamentul etimologic direct din care s-au dezvoltat neologismele moderne referitoare la instituțiile de învățământ și cercetare superioară.
• Althusser — Nume de familie de origine franceză; face referire în special la Louis Althusser, celebru filozof marxist structuralist de secol XX, recunoscut pentru renumita sa teorie privind aparatele ideologice de stat și pentru reîncadrarea analizei critice a operei lui Karl Marx.
• Averroes — Numele latinizat al lui Ibn Rushd (1126–1198), faimos filozof, medic, jurist și polimat arab născut în Cordoba, Andaluzia islamică, recunoscut drept unul dintre cei mai influenți gânditori ai Evului Mediu. Comentariile sale vaste și riguroase asupra operelor lui Aristotel au salvat și reintrodus moștenirea filozofică greacă în Europa Occidentală, punând bazele raționalismului scholastic și exercitând o influență profundă asupra teologiei creștine și iudaice.
• Avicebron — Numele latinizat al lui Solomon ibn Gabirol (circa 1021–1058), faimos poet, teolog și filozof evreu din Andaluzia islamică, recunoscut în istoria culturii medievale ca o punte de legătură între neoplatonismul oriental și scolastica occidentală. Lucrarea sa principală, 'Fons Vitae' (Izvorul vieții), tradusă în latină în secolul al XII-lea, a exercitat o influență profundă asupra filozofilor franciscani și dominicani, promovând teoria hilemorfismului universal conform căreia toate substanțele, cu excepția lui Dumnezeu, sunt compuse din materie și formă.