#mestesug traditional

• argăsărie — Atelier specializat, tăbăcărie primitivă sau loc amenajat în care se practică argăsirea, adică prelucrarea chimică și mecanică a pieilor brute de animale pentru a le transforma în marfă durabilă și flexibilă. În sens structural și istoric, termenul desemnează atât meșteșugul tăbăcitului tradițional, cât și instalațiile rudimentare (bazine de înmuiere, instrumente de răzuit) folosite de meșteri pentru tratarea materialelor organice cu substanțe astringente bogate în tanin.
• argăsire — Acțiunea de a argăsi și rezultatul ei; proces tehnic complex de prelucrare chimică și mecanică a pieilor brute de animale cu ajutorul unor substanțe tanante minerale sau vegetale. Această operațiune structurală transformă derma perisabilă într-o piele finită, flexibilă, impermeabilă și rezistentă la procesele naturale de putrefacție, asigurând o durabilitate optimă produsului final.
• argăsitoare — Femeie care prelucrează pieile brute de animale prin metode chimice și mecanice tradiționale; tăbăcăreasă. Ca adjectiv, descrie o substanță organică (scoarță de stejar, tărâțe, săruri) sau o soluție fluidă care are proprietatea structurală de a argăsi sau tăbăci pieile, eliminând umiditatea și bacteriile pentru a asigura conservarea pe termen lung a materialului.
• argăsitor — Persoană specializată în meșteșugul argăsirii; meșter tăbăcar care prelucrează pieile brute pentru a le conferi flexibilitate și rezistență structurală. Ca adjectiv, descrie orice element, instrument sau amestec chimic care îndeplinește funcția de tăbăcire ori alterare calitativă a structurii colagenice a pielii.
• arghiseală — Formă hibridă sau regională ce desemnează procesul, tehnica sau rezultatul argăsirii pieilor; substanța tanantă sau amestecul fluid preparat tradițional pentru conservarea dermei animale și transformarea ei în piele industrială sau meșteșugărească finită. Termenul ilustrează palatalizarea regională a consoanelor în graiurile estice sau nordice ale spațiului lingvistic românesc.
• arghisi — A arginta, a polei cu un strat fin de argint (arghir) un obiect din metal comun ori a trata chimic o suprafață pentru a-i conferi o strălucire metalică albă. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o variantă verbală rară adaptată din limbile balcanice sau elene, întâlnită în trecut în atelierele de meșteșugărie, argintărie sau giuvaergerie pentru a descrie tehnicile de ornamentare a podoabelor ori a obiectelor de cult.
• argimagzar — Termen regional sau arhaic de factură meșteșugărească, extrem de rar, utilizat istoric în anumite graiuri locale pentru a desemna un tip de creuzet, oală din lut refractar sau vas special de pământ ars folosit de meșterii olari, fierari sau turnători pentru topirea metalelor ori depozitarea substanțelor chimice dense. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o formă dialectală izolată, păstrată episodic în inventarele rurale vechi.