#pronuntie

• alolalie — Tulburare de vorbire sau disfuncție a limbajului caracterizată prin pronunția defectuoasă, inversată sau modificată a cuvintelor, ori prin alterarea structurii logice a frazelor, fără ca pacientul să prezinte leziuni organice ale aparatului fonator sau deficiențe intelectuale grave. Acest fenomen structural de natură funcțională se manifestă adesea în cadrul unor sindroame neurologice timpurii, fiind abordat prin terapii logopedice intensive.
• anaptictic — Care aparține anaptixei, care provine dintr-o anaptixă sau se bazează pe introducerea unei vocale de sprijin; bazat pe epenteză vocalică. În fonetica istorică și comparată, descrie un fenomen sau o formă lexicală modificată structural prin apariția unui sunet vocalic parazitar nesigur între două consoane alăturate greu de pronunțat, cu scopul de a ușura articularea cuvântului și de a optimiza structura silabică conform regulilor fonotactice ale unei limbi.
• anaptixă — Fenomen fonetic ce constă în apariția sau inserarea unei vocale neetimologice de sprijin între două consoane consecutive din interiorul unui cuvânt, cu scopul de a facilita pronunția acestuia. Această formă specifică de epenteză se întâlnește adesea în evoluția istorică a limbilor (de exemplu, trecerea de la latină la limbile romanice) sau în adaptarea populară a împrumuturilor străine ce conțin aglomerări consonantice neobișnuite pentru sistemul fonologic nativ.
• Arkansas — Stat federal situat în regiunea sudică a Statelor Unite ale Americii, caracterizat printr-o geografie diversificată ce îmbină zonele muntoase Ozark și Ouachita cu câmpiile fertile ale fluviului Mississippi. Cunoscut istoric ca 'Statul Natural' (The Natural State), acesta deține bogate resurse de ape termale, peșteri și singura mină activă de diamante din America de Nord accesibilă publicului larg.
• articula — A pronunța sunetele sau cuvintele în mod clar, distinct și inteligibil prin mișcarea coordonată a organelor vocale; (în gramatică) a însoți un substantiv sau un alt element structural cu un articol (hotărât sau nehotărât); (în anatomie / mecanică) a uni sau a lega două elemente rigide (oase, piese) prin intermediul unei articulații mobile ori flexibile pentru a permite mișcarea.
• articulare — Acțiunea de a articula sunete, piese sau structuri osoase și rezultatul ei; proces fiziologic de modificare a canalului vocal pentru producerea vorbirii; asamblare mecanică mobilă realizată prin piese corelate; formă de plural a adjectivului 'articular'. În sens structural, descrie modalitatea de conectare funcțională a elementelor unui sistem.
• articulatoriu — Care se referă la articularea sunetelor vorbirii, aparține acestui proces sau este produs prin mișcarea coordonată a organelor aparatului vocal; descrie mecanismul fizic și muscular prin care limba, buzele, dinții și palatul moale modifică fluxul de aer laringian pentru a genera foneme distincte. În lingvistica structurală, analiza acestor trăsături este fundamentală pentru clasificarea științifică a consoanelor și vocalelor.
• artrie — Capacitatea fiziologică normală de a articula sunetele vorbiri în mod clar, distinct și corect prin coordonarea organelor aparatului fonator (limbă, buze, palat, corzi vocale). În logopedie și fonetică, termenul reprezintă opusul anartriei sau dizartriei, definind corectitudinea structurală a procesului de pronunție mecanică a cuvintelor.
• asoțiație — Variantă fonetică populară, regională sau pronunție deformată a cuvântului 'asociație' (grupare de persoane asociate într-o organizație cu scop comun); caracterizată prin înlocuirea consoanei 'c' (pronunțată [č]) cu africata 'ț', fiind o formă nerecomandată în limba literară normată, dar întâlnită uneori în transcrierea graiurilor locale.