#scolastică
- Albertus Magnus — Numele latinesc istoric al Sfântului Albert cel Mare (cca. 1200–1280), călugăr dominican german, filosof scolastic de geniu, teolog, polimat și doctor al Bisericii, recunoscut pentru introducerea gîndirii aristotelice în filosofia medievală occidentală și pentru activitatea sa științifică de pionierat în botanică, zoologie și alchimie. A fost profesorul faimosului Toma de Aquino și este considerat patronul spiritual al oamenilor de știință.
- antepredicamente — Concepte, definiții preliminare sau reguli logice fundamentale stabilite ca preambul înaintea expunerii categoriilor sau a predicamentelor propriu-zise. În tradiția filozofică aristotelică și scolastică (referitor la tratatul 'Categoriile' de Aristotel), aceste elemente analizează distincțiile lingvistice și ontologice cruciale (cum ar fi termenii univoci, echivoci și paronimi), oferind instrumentele structurale necesare pentru clasificarea corectă a formelor de existență și gîndire.
- aristotelism — Curent filosofic fundamentat pe opera și doctrinele lui Aristotel, caracterizat prin raționalism riguros, utilizarea logicii formale ca instrument analitic și adoptarea unei perspective empirice asupra realității concrete. Acest sistem conceptual a dominat gândirea medievală scolastică prin intermediul comentariilor arabe și creștine, definind structura universitară europeană și determinând evoluția metafizicii, eticii și științelor naturii timp de secole.
- aristotelizare — Acțiunea de a aristoteliza și rezultatul ei; proces istoric, cultural sau filosofic prin care o doctrină, un sistem de gândire sau o întreagă epocă academică este adaptată, interpretată ori structurată conform principiilor, logicii și metodologiei lui Aristotel. Termenul face referire în special la fenomenul din scolastica medievală, când teologia creștină sau islamică a fost reconfigurată pentru a deveni compatibilă cu raționalismul stagirit.
- aseitate — Concept filosofic și teologic care desemnează însușirea structurală a unei ființe (în special a Divinității) de a exista prin sine însăși, avându-și cauza sau temeiul propriei existențe în propria natură, fără a depinde de o cauză externă ori de un creator. Reprezintă independența absolută a ființei metafizice primordiale.