Dicționarul de Filosofie și Doctrine Teologice

• antitrinitarism — Curent teologic, doctrină creștină heterodoxă sau poziție ideologică manifestată de-a lungul istoriei bisericii, caracterizată prin respingerea explicită a dogmei Trinității. Cu rădăcini în monarhianismul și arianismul din primele secole, antitrinitarismul s-a structurat ca mișcare majoră în perioada Reformei Radicale prin unitarianism și socinianism, promovând ideea că Dumnezeu este o singură persoană absolută.
• aseitate — Concept filosofic și teologic care desemnează însușirea structurală a unei ființe (în special a Divinității) de a exista prin sine însăși, avându-și cauza sau temeiul propriei existențe în propria natură, fără a depinde de o cauză externă ori de un creator. Reprezintă independența absolută a ființei metafizice primordiale.