#albumino

• albumino — Prefixoid sau element prim de compunere savantă utilizat în terminologia științifică internațională pentru a indica legătura structurală, prezența sau derivarea dintr-o albumină ori proteină macromoleculară solubilă.
• albuminocolie — Condiție patologică rară caracterizată prin prezența sau excreția de albumină în secreția biliară; stare disfuncțională la nivelul căilor biliare sau al parenchimului hepatic ce determină modificarea compoziției biochimice a bilei prin infiltrarea unor fracțiuni proteice macromoleculare.
• albuminogen — Care produce, generează sau favorizează formarea de albumină; substanță, țesut sau factor fiziologic responsabil de sinteza ori secreția albuminelor în organism; care are capacitatea structurală de a stimula producția de proteine plasmatice.
• albuminoid — Care se aseamănă cu albumina sau are proprietăți similare cu ale acesteia; denumire veche dată scleroproteinelor, o clasă de proteine insolubile cu rol structural și de susținere în organism (cum ar fi keratina, colagenul sau elastina), prezente în țesuturile conjunctive, oase, unghii și firele de păr.
• albuminoliză — Proces chimic sau enzimatic de scindare, descompunere sau degradare hidrolitică a albuminelor și a altor molecule proteice în compuși mai simpli, precum peptone, peptide și aminoacizi; proteoliză aplicată albuminelor.
• albuminometrie — Metodă sau tehnică de laborator utilizată pentru determinarea cantitativă a concentrației de albumină dintr-un lichid biologic, în special din urină sau din serul sanguin, fiind un parametru esențial în diagnosticarea afecțiunilor renale ori hepatice.
• albuminometru — Aparat de laborator, de regulă sub forma unui tub de sticlă gradat (cum este cel de tip Esbach), utilizat pentru măsurarea cantitativă a albuminei dizolvate într-un lichid organic prin evaluarea volumului de precipitat format.
• albuminone — Denumire atribuită în vechea literatură biochimică unor produși intermediari de natură proteică, similari peptonelor, rezultați în fazele inițiale ale hidrolizei sau digestiei enzimatice a albuminelor.
• albuminorahie — Prezența și concentrația cantitativă de albumină sau de proteine totale în lichidul cefalorahidian (LCR); test diagnostic utilizat în neurologie, a cărui valoare crescută (hiperalbuminorahie) indică o alterare a barierei hematoencefalice.
• albuminoreacție — Test clinic sau biochimic de laborator utilizat pentru detectarea calitativă sau cantitativă a prezenței albuminelor ori a altor fracțiuni proteice macromoleculare într-un fluid biologic (cum ar fi urina, serul sau lichidul cefalorahidian) prin inducerea unei reacții specifice de precipitare, turbiditate ori colorare.
• albuminos — Care conține albumină, de natura albuminei sau bogat în proteine solubile; care se referă la țesuturile, fluidele biologice ori semințele plantelor superioare ce încorporează o cantitate însemnată de endosperm hrănitor proteic.