#ax

• ab abusu ad usum non valet consequentia — Principiu fundamental în bioetică, farmacovigilență și toxicologie clinică ce afirmă că 'trecerea de la abuz la folosire nu este valabilă' (concluzia trasă din abuzul unui lucru nu invalidează utilizarea sa corectă). În medicină, înseamnă că interzicerea sau condamnarea unui medicament util sau a unui tratament (ex. substanțe opioide pentru dureri severe) nu este justificată doar pentru că unii pacienți sau indivizi abuzează de el.
• Ab love principium — Aforism latin adaptat în metodologologia medicală și epidemiologie însemnând 'să începem cu ceea ce este cel mai important' (literal: 'începutul de la Jupiter'). În diagnosticul clinic, toxicologie și investigarea epidemiologică, maxima impune regula de a începe evaluarea cu ipoteza cea mai probabilă, cu toxicul cel mai periculos sau cu organul vital cel mai afectat, pentru a optimiza timpul de intervenție și a salva viața pacientului.
• abaxial — Termen anatomic și histologic care descrie o structură situată în afara axei corpului sau a unui organ, orientată în direcție opusă axei centrale. În embriologie și anatomia dezvoltării, se referă la suprafețele sau țesuturile care se dezvoltă la distanță de axul median (de exemplu, fața inferioară a unei formațiuni primitive sau a unei structuri foliare utilizate în fitoterapie).
• abcisă — Prima coordonată a unui punct într-un sistem de referință cartezian bidimensional (axa Ox), utilizată frecvent în graficele medicale, studiile epidemiologice și reprezentările statistice pentru a plasa variabila independentă (de exemplu, timpul, doza de medicament sau vârsta).
• abendmusik — Termen cultural de origine germană care desemnează o serie de spectacole muzicale de seară, transpus în art-terapie, meloterapie clinică și managementul somnului. În protocoalele de neuro-psihiatrie, conceptul de abendmusik este utilizat pentru a descrie intervențiile structurate prin muzică relaxantă, cu frecvențe joase și ritmuri constante, executate în a doua parte a zilei. Scopul terapeutic constă în reducerea agitației psihomotorii vesperale (sindromul sundowning întâlnit în demențe), inducerea relaxării corticale, scăderea nivelului de cortisol și facilitarea instalării somnului la pacienții cu anxietate cronică sau insomnie.
• Abies nordmanniana — Specie de brad originară din munții din jurul Mării Negre (Caucaz, Turcia), cunoscută popular sub numele de brad de Caucaz sau bradul lui Nordmann. În domeniul balneologiei europene și al aromaterapiei clinice, această specie este extrem de apreciată datorită calității superioare a uleiului esențial obținut din acele sale bogate în acetat de bornil și campfen, substanțe utilizate intens în inhaloterapie pentru dezinfectarea plămânilor și în băi terapeutice destinate relaxării musculare și calmării sistemului nervos.
• abietinee — Denumire științifică veche atribuită unei subfamilii sau familii de plante gimnosperme (conifere), ce cuprindea genuri precum Abies (bradul) și Picea (molidul). În tratatele vechi de botanică medicală, abietineele reprezentau o sursă majoră de principii active volatile (uleiuri esențiale, terebentină, acizi rășinici) folosite intens în balneologia terapeutică, în tratamentul afecțiunilor pulmonare cronice și în distilarea remediilor antiscorbutice.
• abil — Calitate a unui individ de a demonstra dexteritate motorie, coordonare fină și rapiditate în execuția unor sarcini fizice sau cognitive complexe. În semiologia neurologică și medicina muncii, termenul evaluează integritatea căilor piramidale și extrapiramidale; un pacient 'abil' prezintă reflexe intacte, praxie păstrată (capacitatea de a executa mișcări intenționate coordonate) și absența tremorului intențional sau a ataxiei.
• ablativ — Caz flexionat al substantivului, pronumelui sau adjectivului în limbile indo-europene (precum latina sau sanscreta), care exprimă în principal punctul de plecare, separarea, îndepărtarea, cauza sau instrumentul unei acțiuni. Ca adjectiv, termenul se referă la structurile, desinențele sau funcțiile specifice acestui caz gramatical.
• abrasax — Cuvânt mistic, formulă simbolică și zeitate supremă în cosmologia anumitor secte gnostice (în special ale discipolilor lui Basilide), reprezentând Divinitatea Supremă, Sursa Primordială sau conducătorul celor 365 de ceruri; (istoria religiilor) cuvânt cabalistic ale cărui litere grecești, adunate conform numerologiei elene (isopsefie), însumează exact valoarea 365, corespunzătoare numărului de zile dintr-un an solar; reprezentat simbolic ca o figură hibridă cu cap de cocoș, corp uman și picioare formate din șerpi.
• abraxas — Cuvânt mistic, utilizat inițial de sectele gnostice (în special de Basilide) pentru a desemna divinitatea supremă sau conducătorul celor 365 de ceruri, valoarea numerică a literelor sale în greacă fiind exact 365; (prin extensie) amuletă, piatră gravată cu această emblemă talismanică reprezentând o creatură cu cap de cocoș, trup de om și picioare formate din șerpi.
• abscisă — (Matematică) Prima coordonată a unui punct dintr-un sistem de coordonate carteziane plane sau spațiale, reprezentând distanța măsurată de la axa verticală (ordonata) de-a lungul axei orizontale (axa Ox).
• absolutistic — Variantă adjectivală livrescă, parțial învechită sau neologistică (preluată după modelul german ori anglo-saxon), sinonimă cu termenul 'absolutist'. În filozofia morală și epistemologie, termenul califică o abordare, o doctrină sau o mentalitate care tinde să reducă complexitatea realității sau a dilemelor etice la principii fixe, rigide și necondiționate, refuzând orice nuanțare empirică, istorică sau culturală.
• abvelian — Variantă ortografică rară întâlnită în vechile nomenclatoare lingvistice românești pentru termenul 'abbevilian'. Desemnează o cultură arheologică din paleoliticul inferior european (specifică mijlocului epocii pleistocenului), caracterizată prin producerea unor unelte rudimentare din piatră cioplită pe ambele fețe, în formă de migdală. Denumirea provine de la localitatea franceză Abbeville, unde au fost descoperite primele vestigii ale acestei industrii litice.
• abyssinicus — Epitet specific utilizat în nomenclatura binară latină pentru a desemna specii de plante, păsări sau animale originare din regiunea istorică Abisinia (Etiopia de astăzi) ori specifice Cornului Africii. Prezența acestui adjectiv în denumirea științifică indică aria biogeografică nativă unde specia respectivă a fost identificată, descrisă sau clasificată pentru prima dată.
• Acacia armata — O specie arborescentă sau arbustivă spinoasă, nativă din Australia, recunoscută oficial în taxonomia modernă sub denumirea acceptată de 'Acacia paradoxa', dar utilizată frecvent în literatura istorică și horticolă sub sinonimul 'Acacia armata'. Planta se distinge printr-un coronament dens, ramificații unghiulare acoperite cu spini stipulari ascuțiți și filodii asimetrice, ondulate, care îi conferă un aspect impenetrabil; din acest motiv, a fost utilizată istoric pentru crearea de garduri vii defensive, fiind apreciată simultan pentru inflorescențele sale globuloase de un galben intens.
• acaliculat — Termen morfologic utilizat pentru a descrie o floare sau o structură florală care este lipsită complet de calicul (caliciul extern sau epicaliciul). Caliculul reprezintă un ansamblu de sepale modificate sau bractee care dublează potirul extern al unor plante (cum sunt cele din familia Malvaceae sau Rosaceae), iar absența sa constituie un criteriu taxonomic esențial în identificarea și diferențierea anumitor genuri și specii.
• Acalypha integrifolia — Specie de arbust sau arbore de talie mică din genul Acalypha, endemică în insulele din vestul Oceanului Indian (în special în Insulele Mascarene: Mauritius și Réunion). Se distinge în cadrul genului prin frunzele sale simple, lanceolate sau eliptice, cu margini întregi (fără zimți), caracteristică morfologică reflectată direct în epitetul său specific. Această plantă face parte din flora indigenă vulnerabilă, fiind adaptată la ecosistemele de pădure uscată sau de tranziție ale acestor regiuni insulare.
• acantacee — Marea familie botanică de plante dicotiledonate (Acanthaceae) din ordinul Lamiales, cuprinzând sute de genuri și mii de specii de ierburi, arbuști și liane, răspândite în special în regiunile tropicale și subtropicale ale globului. Din punct de vedere morfologic, aceste plante se caracterizează prin frunze simple, opuse, inflorescențe de tip spic sau racem prevăzute cu bractee mari, adesea intens colorate, și fructe sub formă de capsulă dehiscentă, remarcabile prin mecanismul lor exploziv de expulzare a semințelor.
• acantaceu — Termen botanic utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, un caracter morfologic sau o structură anatomică care aparține familiei acantaceelor ori prezintă similitudini structurale cu plantele din această familie. Ca substantiv masculin, definește un exemplar izolat sau un reprezentant oarecare al familiei Acanthaceae, fiind folosit în textele științifice de specialitate pentru a facilita descrierile comparative dintre taxoni.