#cognitie

• abețe — Formă de plural arhaică și regională utilizată în trecut în anumite graiuri transilvănene pentru a denumi literele alfabetului, abecedarul sau primele noțiuni elementare ale unei discipline. În contextul semiologiei neurologice și pedagogiei clinice vechi, termenul era întrebuințat metaforic pentru a evalua capacitatea de memorare și reproducere a pacienților care sufereau de tulburări cognitive ușoare sau amnezii post-traumatice, testându-se dacă aceștia își mai aminteau 'abețele' (cunoștințele de bază).
• abstractivitate — Însușirea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abstractiv; starea unui sistem conceptual sau a unui discurs teoretic care funcționează la un nivel înalt de generalizare, fiind detașat complet de determinările materiale sau empirice. Reprezintă capacitatea unei structuri mentale de a opera exclusiv cu esențe, legi și simboluri pure.
• apercepat — Care a fost supus procesului de apercepție; stimul, obiect sau concept conștientizat și integrat complet în structura cognitivă și în fondul de cunoștințe anterioare ale unui individ. Descrie starea finală a unei percepții rafinate prin intermediul atenției voluntare și al memoriei.
• apercepe — A realiza o apercepție; a asimila și a interpreta în mod conștient o senzație, o idee sau o experiență nouă prin intermediul cunoștințelor și reprezentărilor psihice stocate anterior. Spre deosebire de simpla percepție organică, această acțiune implică participarea activă a atenției, a memoriei și a rațiunii.
• apercepere — Acțiunea de a apercepe și rezultatul ei; proces mental complex prin care un stimul, o senzație sau o idee nouă este conștientizată, interpretată și integrată în mod dinamic în sistemul cunoștințelor și al experiențelor anterioare. Reprezintă substantivul de acțiune care descrie asimilarea cognitivă superioară.
• apercepție — Proces psihic superior și conștient prin care o percepție actuală este interpretată, clarificată și asimilată în minte prin intermediul fondului de cunoștințe, amintiri și experiențe acumulate anterior de individ. Spre deosebire de percepția simplă, implică atenție voluntară, auto-reflectare și localizare structurală în schema conceptuală personală.
• aperceptiv — Care aparține apercepției sau se referă la apercepție; caracterizat prin capacitatea de a asimila, a interpreta și a integra noile percepții pe baza experiențelor psihice acumulate anterior. În psihopatologie, descrie procesele superioare de recunoaștere conștientă a formelor (ex: agnozie aperceptivă).
• aperceput — Care a fost asimilat și interpretat în mod conștient prin procesul de apercepție; stimul sau idee care nu mai este o simplă senzație brută, ci a fost integrată activ în sistemul mental preexistent al unui individ. Reprezintă participiul trecut al verbului 'apercepe'.
• atențional — Care aparține atenției, care se referă la procesele de concentrare, selectare și orientare a conștiinței; legat direct de funcția cognitivă a atenției. În neuropsihologia teoretică și experimentală, termenul califică rețelele neuronale, mecanismele cerebrale, deficitele sau resursele mintale implicate în procesarea selectivă a stimulilor din mediul înconjurător.
• autosugestionare — Acțiunea de a se autosugestiona și rezultatul ei; procesul conștient sau inconștient prin care un individ își impune o anumită convingere, idee, stare afectivă sau reacție somatică prin repetarea unor afirmații ori scenarii mentale. Acest mecanism de condiționare psihologică joacă un rol major în autoreglarea comportamentală, managementul durerii și tehnicile de vizualizare creativă, putând avea efecte constructive sau distructive în funcție de natura gândurilor rulate.