#geografie romaniei
- afundătură — Formațiune de relief excavată natural sau adâncitură structurală de proporții medii în scoarța terestră, reprezentând un loc jos, înfundat, concav și greu accesibil, adesea acoperit de o vegetație deasă sau umplut cu apă de infiltrație. În sens colocvial, desemnează o așezare rurală izolată sau o fundătură situată departe de căile principale de comunicație.
- Altulești — Numele unor localități rurale de dimensiuni reduse din România, regăsit în nomenclatorul geografic istoric sau ca microtoponim zonal; desemnează așezări comunitare formate istoric în jurul unor familii sau moșii ale căror patronimice derivau din tema onomastică „Altu”.
- Anoaica — Denumire toponimică regională, nume propriu atribuit unui curs de apă minor (pârâu) sau unei văi înguste din arealul geografic al României. În microtoponimia locală, termenul păstrează structura derivată din apelative populare sau nume de familie autohtone, funcționând ca reper cartografic stabil pentru delimitarea vechilor proprietăți rurale ori a pășunilor comunitare.
- Anoiță — Denumire toponimică regională mică sau nume propriu rural atribuit unui loc, unei fânețe ori unei văi minore din arealul carpatic al României. În microtoponimia locală tradițională, termenul reprezintă o formă derivată arhaică ce funcționează ca reper stabil pentru comunitățile rurale, indicând adesea vechi linii de hotar funciar sau zone de pășunat sezoniere.
- Ardusat — Nume propriu geografic ce desemnează o comună și satul de reședință al acesteia din județul Maramureș, România, situată pe malul drept al râului Someș. Din punct de vedere structural și istoric, localitatea este faimoasă la nivel național pentru mișcarea sa culturală corală (faimosul Cor din Ardusat înființat în secolul al XIX-lea) și pentru vechile sale domenii nobiliare.
- Arseanca — Denumire geografică regională din arealul românesc, utilizată adesea pentru a identifica mici cursuri de apă sau microtoponime rurale asociate istoric cu fenomene termice, incendieri controlate ale vegetației în scopuri agricole sau așezări din apropierea unor zone arse. Lingvistic, termenul reprezintă o variantă sau derivare derivată din rădăcina participială 'ars' a verbului 'a arde', integrată în onomastica locală prin sufixarea specifică numelor de locuri cu caracter descriptiv.
- Arsu — Toponim românesc și nume de familie derivat direct din adjectivul sau participiul 'ars'. Ca nume de loc, desemnează microtoponime specifice (dealuri, pârâuri sau văi) care au fost asociate istoric cu incendii de pădure, defrișări prin foc realizate pentru extinderea pășunilor sau soluri aride și calcaroase, puternic uscate de soare. Ca nume de familie, reflectă o poreclă arhaică legată de o caracteristică fizică ori de locul de proveniență al purtătorului.
- Așunel — Denumire geografică și toponimică rară ce desemnează un curs de apă mic, un pârâu sau o microtoponimie locală asociată unei așezări rurale ori unei forme de relief din spațiul românesc. În structura lingvistică istorică, reprezintă o formă diminutivală hipocoristică derivată din rădăcini hidronimice sau antroponimice vechi.
- Băelea — Nume propriu ce desemnează un curs de apă de dimensiuni mici (pârâu) sau o microtoponimie specifică (vale, cătun) din spațiul geografic românesc, înrudit etimologic cu numele de familie Băea ori derivat prin sufixare din rădăcini arhaice legate de exploatarea băilor miniere sau a izvoarelor naturale.
- Băeoi — Nume propriu regional ce desemnează un curs de apă de mici dimensiuni sau o microtoponimie izolată din arealul carpatic; derivat onomastic format de la tema veche 'Băea' sau 'Baia' prin sufixare augmentativă ori colectivă. În documentele de cadastru istoric, termenul indică o vale adâncă sau un loc mlăștinos aflat la marginea unei vechi moșii boierești.
- Băeșeșcul — Nume propriu regional ce desemnează o formă de relief (vârf, deal, munte) sau o moșie montană istorică din arealul carpatic; derivat onomastic format de la numele de familie Băeșu sau direct din rădăcina colectivă a lucrătorilor minieri (băeși). În documentele vechi de hotărnicie, termenul individualiza o culme muntoasă ce servea ca hotar natural între proprietăți.