#imperfect

• abținea — Formă de timp imperfect, persoana a III-a singular a verbului reflexiv „a se abține”, utilizată în narațiuni sau analize retrospective pentru a descrie o acțiune continuă, repetată sau în desfășurare în trecut, prin care un subiect își stăpânea un impuls, o dorință, o reacție emoțională sau refuza temporar participarea la o decizie.
• adelomicetă — Termen științific utilizat pentru a desemna o ciupercă microscopică ce aparține unui grup caracterizat prin stadii de dezvoltare incomplete sau prin structuri de reproducere ascunse, neevidente ori parțial necunoscute. Acest tip de organism micotic, clasificat adesea în trecut printre fungii imperfecți, prezintă un ciclu biologic complex, analizat în laborator pentru a-i determina formele de înmulțire.
• alicuantă — O parte fragmentară dintr-un tot sau dintr-un număr care nu îl divide exact, lăsând întotdeauna un rest în urma operației de împărțire matematică. Spre deosebire de partea alicotă, o parte alicuantă se cuprinde într-o mărime mai mare de un număr de ori plus o fracțiune (de exemplu, 5 este o parte alicuantă a lui 12, deoarece se cuprinde în el de două ori și lasă restul 2). În terminologia juridică veche, descria o cotă inegală sau reziduală.
• allottava — Formă verbală din limba italiană, reprezentând persoana a III-a singular a imperfectului indicativ de la verbul 'allottare' (a aloca, a parcela, a lotiza, a distribui prin tragere la sorți). În studiile economice, juridice sau istorice referitoare la sistemul administrativ italian, termenul descrie acțiunea trecută și continuă prin care autoritățile sau proprietarii împărțeau terenurile în loturi specifice ori alocau resurse financiare.
• alunea — Formă de persoana a III-a singular a timpului imperfect pentru verbul vechi și regional 'a aluna' (a aluneca); descrie mișcarea continuă de alunecare, deplasare fluidă sau surpare a unui obiect ori a unei mase de pământ în trecut.
• aparținea — Formă de persoana a III-a singular a verbului 'a aparține' la modul indicativ, timpul imperfect; marchează o stare continuă sau o relație stabilă de posesie, afiliere, subordonare sau incluziune structurală care se desfășura în trecut, indicând un drept sau o apartenență istorică a unui obiect, teritoriu sau individ față de o entitate.
• asonant — Care conține o asonanță sau se bazează pe repetarea aceleiași vocale accentuate în interiorul unor cuvinte sau la sfârșitul versurilor; termen utilizat în stilistică și prozodie pentru a descrie versuri ori rime imperfecte în care coincid doar vocalele de la accent încolo, în timp ce consoanele diferă, creând o armonie sonoră subtilă și muzicalitate interioară.
• asonanță — Figură de stil sonoră și procedeu prozodic care constă în repetarea aceleiași vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte dintr-un vers ori dintr-o frază; rimă imperfectă caracteristică poeziei populare și celei moderne, în care cuvintele finale au aceleași vocale începând cu ultima silabă accentuată, dar consoanele diferă, generând o armonie auditivă subtilă.
• aspectiv — Care se referă la aspectul verbal sau exprimă aspectul unei acțiuni; sistem, indice sau morfem gramatical care indică modul în care este privită desfășurarea în timp a acțiunii exprimate de un verb (ca realizată, în curs de desfășurare, repetată sau momentană), dincolo de valoarea temporală absolută a acesteia.
• aspectual — Care aparține aspectului verbal sau se referă la acesta; privitor la categoria gramaticală structurală prin care se exprimă tipul de desfășurare în timp a acțiunii exprimate de un verb (durată, succesiune, finalizare sau repetiție).
• atrițiune — Formă alternativă, arhaică ori livrescă pentru termenul 'atriție'; proces structural de uzură, măcinare, erodare prin frecare sau reducere numerică progresivă a unui element. În limbajul teologic istoric, descrie o formă de regret sau căință imperfectă pentru păcate, motivată nu din dragoste pură față de divinitate, ci din teama de pedeapsă ori de consecințe.