#laudă

• admirabil — Care merită să fie admirat; vrednic de laudă, de stimă, de prețuire sau de uimire; minunat, excelent, excepțional, desăvârșit. Ca adverb, califică o acțiune desfășurată într-un mod perfect, impecabil, care stârnește entuziasmul și aprobarea unanimă a celor care o asistă.
• admirativ — Care exprimă admirație, respect, prețuire sau laudă; atitudine, privire, gest sau ton al vocii prin care se manifestă aprecierea calităților cuiva. În plan stilistic și gramatical, descrie un mod de exprimare sau un comportament comunicativ încărcat de conotații pozitive, menit să evidențieze valoarea excepțională a unui obiect ori a unei ființe.
• aleluia — Exclamație liturgică ritualică de laudă și preamărire adresată lui Dumnezeu, utilizată intens în cultul mozaic și în cel creștin în timpul slujbelor și al cântărilor religioase. În limbajul colocvial contemporan, termenul este întrebuințat ca o exclamație de ușurare, bucurie sau mulțumire în fața finalizării cu succes a unei acțiuni dificile ori a rezolvării unei probleme prelungite.
• alleluia — Formă liturgică și aclamație religioasă de bucurie și laudă adusă lui Dumnezeu, provenită din limba ebraică (haleluyah) și tradusă literal prin 'lăudați-L pe Iahve (Dumnezeu)'. Utilizată universal în riturile creștine (ortodox, catolic, protestant) și mozaice, reprezintă o cântare de biruință și recunoștință intonată în momentele culminante ale slujbelor religioase sau o compoziție corală sacră bazată pe acest text.
• ameliorativ — Care aduce o nuanță pozitivă, laudativă sau de apreciere; se spune despre un element lingvistic, sufix sau context semantic care îmbunătățește ori atenuează semnificația de bază a unui cuvânt, transformându-l într-o formă meliorativă. În analiza textelor literare și în lexicologie, termenul descrie procesul prin care sensul unui termen evoluează în timp de la o conotație peiorativă sau neutră către una favorabilă.
• aplauda — A bate din palme în mod repetat pentru a-și exprima aprobarea, admirația, entuziasmul sau recunoștința față de o performanță artistică, un discurs, o idee sau o realizare deosebită; în sens figurat, reprezintă acțiunea de a lăuda, a aproba cu căldură, a susține sau a elogia în mod public o decizie, o atitudine ori o inițiativă socială.
• aplaudac — Persoană angajată sau instruită special pentru a bate din palme și a manifesta un entuziasm artificial la comanda organizatorilor în timpul unui spectacol, al unei emisiuni de televiziune sau al unui miting politic; în sens peiorativ extins, descrie un susținător servil, lipsit de spirit critic, care aprobă orbește și laudă necondiționat toate acțiunile sau discursurile unui lider.
• aplaudare — Acțiunea de a aplauda; manifestare fizică și colectivă prin bătăi repetate din palme, realizată cu scopul de a exprima admirația, susținerea sau respectul față de o persoană ori o performanță. În sens abstract, reprezintă procesul de validare publică, elogiere și recunoaștere morală a unei acțiuni pozitive în cadrul unei comunități.
• aplaudări — Forma de plural a substantivului feminin 'aplaudare'; reprezintă manifestările colective repetate și succesive prin bătăi din palme, menite să exprime aprobarea, aclamarea ori celebrarea publică a unui merit sau spectacol. Termenul subliniază caracterul multiplicat sau etapele succesive ale ovatiilor oferite de un auditoriu pe parcursul unui eveniment.
• aplaudat — Care a primit aplauze, ovații și aclamări din partea unui public auditor; persoană, spectacol sau idee validată și lăudată în mod deschis. În sens extins, descrie un proiect, o decizie managerială sau o operă de artă care se bucură de un succes răsunător și de o apreciere structurală unanimă în societate.
• aplaudatoare — Femeie care aplaudă o performanță artistică, un discurs sau un succes public, manifestându-și aprobarea și entuziasmul prin bătăi repetate din palme. În sens larg sau profesional, se referă la o persoană de sex feminin care face parte dintr-un grup organizat (clacă) angajat special pentru a susține zgomotos un protagonist într-un studio de televiziune ori la un miting politic.
• aplaudator — Bărbat care aplaudă o performanță, un spectacol sau o cuvântare publică, manifestându-și susținerea prin intermediul bătăilor din palme. Folosit și ca adjectiv, descrie un comportament sau o atitudine dornică de a aproba, a elogia ori a aclama o acțiune externă, adesea fără un spirit critic profund.
• apologetic — Care conține o apologie, privitor la apărarea sistematică și elogierea unei doctrine, idei sau credințe; caracterizat prin argumente menite să justifice sau să reabiliteze o poziție teologică sau ideologică în fața criticilor. În sens larg, descrie un ton sau un text vădit laudativ, adesea lipsit de obiectivitate din cauza atașamentului față de cauza apărată.
• apologiza — A face apologia unui lucru, a unei doctrine sau a unei persoane; a lăuda excesiv, a apăra în mod sistematic sau a căuta justificări menite să reabiliteze o cauză controversată. Înțelesul tehnic descrie actul discursiv de a construi o argumentare defensivă structurată, eliminând spiritul critic obiectiv pentru a proteja validitatea unei ideologii.
• apreciativ — Care exprimă o apreciere, o aprobare, o laudă sau o prețuire; element discursiv sau atitudine care indică o calificare pozitivă sau o recunoaștere a valorii unui obiect, text sau individ. În lingvistică, descrie adjectivele sau sufixele care adaugă o nuanță afectivă laudativă cuvântului de bază, iar în psihologie face referire la un feedback menit să întărească stima de sine.
• autoelogia — A-și aduce singur laude exagerate, a se flata sau a se glorifica în mod public ori privat; a trece printr-un proces discursiv de autoapreciere narcisică, adesea cu scopul de a-și impune autoritatea ori de a-și masca anumite slăbiciuni structurale de caracter.
• autoelogiat — Care s-a lăudat singur, care a fost obiectul propriilor sale elogii; persoană cu o atitudine infatuată care își atribuie în mod exclusiv meritele unui succes colectiv.
• autoelogiere — Acțiunea de a se autoelogia și rezultatul ei; procesul discursiv sau comportamental prin care o persoană își aduce singură laude publice ori private, manifestat adesea ca mecanism de compensare psihologică ori ca formă de egocentrism exacerbat.
• autoelogiu — Elogiu adus propriei persoane; text, discurs sau declarație publică prin care un individ își preamărește singur meritele, talentul, faptele sau calitățile morale deosebite.
• autoencomiastic — Care conține un elogiu adus propriei persoane; referitor la discursul, textul sau atitudinea prin care cineva se preamărește ori se laudă singur în mod excesiv, utilizând figuri de stil specifice panegiricului sau odelor clasice.