#lingvistică structurală
- amerinț- — Rădăcină lexicală ipotetică, morfem sau variantă radicală neatestată independent, ce apare în formele arhaice sau dialectale ale unor verbe vechi românești (precum variante ale verbului 'a amența' sau corelate cu formarea regională a termenilor legați cu sfoară/ață). Nu deține o autonomie structurală în vocabularul curent, servind doar ca element de analiză în reconstrucțiile lingvistice sau etimologice ale graiurilor populare.
- arbitrarul semnului lingvistic — Principiu fundamental al lingvisticii structurale, formulat de Ferdinand de Saussure, care stipulează că legătura dintre semnificant (imaginea acustică sau forma grafică a unui cuvânt) și semnificat (conceptul sau înțelesul său) este pur convențională și nemotivată natural. Aceasta înseamnă că nu există o relație intrinsecă sau necesară între sunetele care compun un termen și realitatea obiectivă pe care acesta o desemnează în natură.
- argotaxie — Structura sintactică particulară și regulile de organizare a propozițiilor în cadrul unui argot sau limbaj codificat; modul specific în care elementele de argou sunt ordonate și articulate structural într-un enunț pentru a asigura funcția de criptare a mesajului. Termenul descrie deviațiile sistematice de la topica și sintaxa limbii standard, folosite ca mecanism de izolare comunicațională.