#maramureș

• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcat — Starea unui obiect, a unei persoane sau a unei structuri care a fost urcată, suită sau cățărată cu efort la o anumită înălțime; cocoțat, așezat sus. Ca adjectiv derivat din participiu, termenul are o coloratură regională pregnantă și este des utilizat în sens figurat pentru a descrie așezări, stâne sau colibe izolate, amplasate strategic sau pitoresc pe crestele muntoase greu accesibile.
• adui — Termen dialectal și regional rar, utilizat preponderent în graiurile din zona Maramureșului și a Transilvaniei de Vest, având semnificația de a aduna, a strânge la un loc sau a acumula diverse obiecte ori bunuri. De asemenea, în anumite subgraiuri vestice, cuvântul apare ca o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', descriind suflarea lină și ușoară a vântului. Acest cuvânt nu trebuie confundat sub nicio formă cu ortograma omofonă 'adu-i' (compusă din verbul 'adu' și pronumele '-i').
• aduia — Formă de infinitiv sau de persoana a III-a a imperfectului/prezentului pentru un verb regional rar din arealul Maramureșului și al Transilvaniei de Nord, folosit cu sensul de a aduna lent, a strânge grămadă, a clădi sau a așeza la un loc fânul ori recolta. În alte subgraiuri izolate, cuvântul reprezintă o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', exprimând acțiunea vântului de a sufla lin, ușor și ritmic peste câmpii. Termenul nu trebuie confundat cu nicio structură pronominală sau verbală compusă din limba modernă.
• aduiat — Care a fost adunat, strâns la un loc, clădit în căpiță sau acumulat; de asemenea, în sensul secundar derivat din fenomenele naturii, descrie un spațiu peste care a trecut o adiere ușoară de vânt. Ca adjectiv regional și arhaic specific subgraiurilor din nord-vestul României, termenul califică starea produselor agricole reținute și depozitate în mod tradițional sau starea atmosferică de o liniște profundă, ușor mișcată de curenții de aer.
• aduiere — Acțiunea de a aduia și rezultatul ei; procesul rural de strângere, adunare la un loc sau clădire în stoguri a fânului și a produselor agricole. În sens secundar, termenul reprezintă o variantă fonetică arhaică a cuvântului 'adiere', desemnând suflarea lină, ușoară și răcoroasă a vântului peste un relief deschis. Este un substantiv de acțiune verbală păstrat exclusiv în folclorul vorbit și în monografiile dialectale din nord-vestul Transilvaniei.
• afoară — Variantă regională și arhaică a adverbului „afară”, utilizată istoric în graiurile din nordul Moldovei, Maramureș și unele zone din Transilvania. Definește o poziție situată în exteriorul unui spațiu închis (clădire, cameră) sau o mișcare orientată spre exterior; în sens larg, descrie o stare sau un element care se plasează dincolo de limitele unei comunități sau ale unui teritoriu de referință.
• agod — Termen regional (utilizat cu precădere în Transilvania și Maramureș) care desemnează obiceiul, năravul sau firea unei persoane ori a unui animal. În sens secundar, cuvântul face referire la rânduială, rost, ordine sau organizarea internă a unui lucru ori a unui eveniment tradițional (cum ar fi ordinea desfășurării unei nunți rurale).
• agodi — Formă verbală regională, utilizată izolat în anumite sate din Transilvania și Maramureș, derivată din substantivul agod; înseamnă a rândui, a așeza, a aranja lucrurile în gospodărie conform unui rost prestabilit sau a deprinde un animal (în special un cal) cu un anumit nărav ori obicei de muncă.
• agodire — Acțiunea de a agodi și rezultatul ei; rânduirea, așezarea sau aranjarea metodică a lucrurilor dintr-o gospodărie ori dintr-un spațiu de locuit. În context etnografic rurar, reprezintă deprinderea sau dresarea treptată a unui animal de tracțiune (cum ar fi un cal sau un bou) cu un anumit nărav, obicei de muncă sau ritm al corvezilor agricole.
• agodit — Care a fost pus în ordine, rânduit, așezat sau curățat cu atenție conform unui rost prestabilit în gospodărie. Când se referă la un animal (în special la caii de muncă), termenul descrie un exemplar care a fost deprins, dresat sau învățat cu hamul, fiind docil și ascultător în timpul muncilor agricole.
• aidău — Termen regional rar întâlnit în graiurile transilvănene sau maramureșene, folosit în trecut pentru a desemna un tip de strigăt tărăgănat, o hăulitură lungă sau un refren onomatopeic intercalat în cântecele ciobănești și de haiducie. Structura sa fonetică servea ca semnal de comunicare peste văi sau ca marcă a stărilor de jale și dor în cadrul liricii orale tradiționale.
• aiedui — Formă regională sau arhaică rară (atestată în graiuri transilvănene sau maramureșene) folosită pentru a descrie acțiunea de a așeza, a aranja sau a potrivi elemente decorative, piese de mobilier ori unelte într-o firidă, nișă sau direct în aicnie; a rândui cu grijă. Reflectă adaptări de organizare domestică tradițională.
• alciui — A tăia, a fasona sau a curăța marginile unei piese de lemn, ale unei scânduri ori ale unei țesături de casă; a finisa în mod rudimentar un obiect de tâmplărie rurală. Termenul se folosește izolat în graiurile din zona montană a Transilvaniei și a Maramureșului, fiind legat de meșteșugurile tradiționale casnice.
• aldui — A binecuvânta sau a sfinți prin intermediul unui ritual religios ori prin rostirea unor cuvinte cu încărcătură spirituală pozitivă. În graiurile regionale din Transilvania și Maramureș, termenul descrie actul solemn prin care un preot sau un părinte invocă protecția divină asupra unei persoane, a unui obiect de cult ori a unei gospodării proaspăt construite.
• alduit — Care a primit o binecuvântare; sfințit prin ritual, ocrotit de divinitate sau înzestrat cu har spiritual. În sens popular, termenul se aplică persoanelor norocoase, obiectelor de cult care au fost stropite cu agheasmă ori caselor protejate împotriva spiritelor malefice prin rugăciune.
• alegădui — A aranja, a potrivi sau a rândui cu grijă lucrurile ori uneltele dintr-o gospodărie; a pune în ordine sau a pregăti metodic un ansamblu de elemente în vederea unei activități practice. În graiurile vechi din Transilvania, verbul descrie și acțiunea de a asambla sau a potrivi piese de lemn ori unelte agricole pentru ca acestea să funcționeze optim.
• alenzui — A potrivi, a aranja, a rândui sau a potrivi cu mare migală piesele unei unelte sau lucrurile din casă; a ajusta elemente structurale pentru ca acestea să se îmbine perfect. În unele subdialecte izolate din nordul țării, verbul se folosește și cu sensul de a netezi, a aranja frumos hainele ori a călca cutele textilelor.
• amiți — Formă verbală regională sau dialectală întâlnită în anumite comunități din nordul țării, utilizată ca variantă de pronunție sau trunchiere locală pentru verbul 'aminti'; a aduce aminte, a reaminti cuiva o obligație ori a pomeni o întâmplare din trecut.
• amușă — Formă adverbială regională întâlnită în graiurile din nordul Moldovei și în Maramureș, folosită ca o variantă extinsă a adverbului 'amuș' sau 'acuma'; exprimă momentul actual, clipa prezentă sau un viitor extrem de apropiat. Este utilizat pentru a sublinia promptitudinea sau caracterul iminent al unei acțiuni în desfășurare în cadrul comunităților rurale.