#mda

• abiziană — Termen de argou vechi, ieșit din uz, utilizat în trecut în mediile interlope sau în limbajul suburban cu o conotație peiorativă directă pentru a desemna o femeie considerată depravată, vulgară sau imorală.
• aflătoriu — Variantă grafică și fonetică veche a cuvântului „aflător”, utilizată în textele românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Păstrează desinența arhaică în „-iu” și îndeplinește aceleași funcții: fie indică starea sau locul în care se găsește un element, fie indică ipostaza de inventator sau autor original.
• algăci — Cuvânt exclamativ sau strigăt ritualic din graiul regional, folosit în trecut de agricultori pentru a îndemna, ghida sau stimula caii în timpul procesului tradițional de treierat al cerealelor. Acest termen pastoral și agrar servea ca instrument de comunicare acustică directă cu animalele de tracțiune, fiind specific gospodăriilor rurale din vechile provincii românești înainte de mecanizarea agriculturii.
• aloavă — Unealtă tradițională de pescuit de mari dimensiuni, asemănătoare unei mreje, unei plasă mari sau unui năvod, utilizată în special în bazinele hidrografice dunărene sau în regiunile vestice pentru prinderea peștelui. Acest regionalism tehnic descrie o structură textilă împletită ochiuri cu ochiuri, fixată pe suporturi speciale pentru a mătura fundul apelor.
• alocațiune — Formă învechită, arhaică sau juridică a cuvântului 'alocație' ori 'alocare'; acțiunea de a distribui resurse sau suma efectivă repartizată oficial în cadrul unui buget instituțional vechi. În textele administrative și actele normative din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, termenul desemna creditele bugetare deschise pentru funcționarea ministerelor.