#narcisism

• autoadmira — A se admira pe sine însuși în mod excesiv, adesea cu un sentiment de mândrie exagerată, vanitate sau narcisism; a-și privi cu satisfacție extremă propriile calități fizice, realizări sau trăsături de caracter, ignorând complet opiniile sau criticile celor din jur.
• autoadmirare — Acțiunea de a se autoadmira sau rezultatul ei; admirație excesivă și adesea nejustificată față de propria persoană, înfățișare, inteligență sau realizări. În psihologia clinică, este considerată o componentă de bază a comportamentului de tip narcisic și a tulburărilor de personalitate centrate pe ego.
• autoadmirat — Care se admiră sau a fost admirat de sine însuși în mod excesiv; persoană caracterizată printr-o satisfacție exagerată față de propriile realizări, calități sau aspect fizic, manifestând adesea trăsături de vanitate sau egocentrism.
• autoadmirație — Sentiment de admirație profundă, adesea exagerată și necritică, pe care o persoană o nutrește față de sine însăși, de propriile calități, fapte sau aspect fizic; stare de mulțumire de sine excentrică ce se apropie structural de manifestările narcisismului.
• autodiviniza — A se considera divinitate sau a-și atribui în mod conștient ori patologic calități divine, perfecțiune absolută și puteri supranaturale; a trece printr-un proces interior de glorificare extremă a propriului eu, adesea asociat cu megalomania, narcisismul clinic sau cultele personalității istorice.
• autodivinizare — Acțiunea de a se autodiviniza și rezultatul ei; procesul psihologic, cultural sau politic prin care un individ se ridică singur la statutul de zeu ori își arogă atributele divinității, manifestat prin orgoliu nemăsurat și negarea propriilor limitări umane.
• autoelogia — A-și aduce singur laude exagerate, a se flata sau a se glorifica în mod public ori privat; a trece printr-un proces discursiv de autoapreciere narcisică, adesea cu scopul de a-și impune autoritatea ori de a-și masca anumite slăbiciuni structurale de caracter.
• autoelogiere — Acțiunea de a se autoelogia și rezultatul ei; procesul discursiv sau comportamental prin care o persoană își aduce singură laude publice ori private, manifestat adesea ca mecanism de compensare psihologică ori ca formă de egocentrism exacerbat.
• autoerastie — Formă rară de manifestare psihosexuală sau deviație comportamentală în care atracția erotică, dorința și satisfacția sunt îndreptate exclusiv către propria persoană; narcisism sexual dus la extrem, în care individul devine propriul său obiect de venerare și pasiune corporală.
• autofetișism — Manifestare psihologică și comportamentală în care o persoană își derivă satisfacția sau excitarea sexuală prin focalizarea pe propriul corp, pe anumite părți ale sale ori prin purtarea unor obiecte și articole de îmbrăcăminte personale, privite ca stimuli fetișiști. Este strâns corelat în literatura de specialitate cu conceptele de autosexualitate și narcisism erotic, reprezentând o canalizare exclusivă a libidoului către sine.
• autofilie — Formă accentuată de dragoste de sine; tendință psihologică manifestată prin admirație excesivă, fixare afectivă sau atracție erotică orientată exclusiv spre propriul corp sau propria persoană. În literatura de specialitate, termenul este adesea utilizat ca un echivalent conceptual pentru narcisismul sever sau autosexualitatea clinică, reprezentând o izolare a libidoului în interiorul eului.
• autoîncântare — Stare de admirație exagerată, adesea nefondată, față de propriile calități, realizări sau acțiuni; iluzionare de sine alimentată de vanitate sau narcisism. În sens psihologic, reprezintă un mecanism de autoapărare sau de compensare prin care un individ își distorsionează percepția asupra realității subiective, izolându-se într-o admirație sterilă care împiedică progresul spiritual sau intelectual autentic.
• autolatrie — Adorație cultică sau venerare mistică și absolută a propriei persoane; formă extremă și patologică de egolatrie și narcisism în care individul se raportează la sine ca la o divinitate sau un ideal suprem. În analiza morală și psihanaliză, termenul depășește simpla vanitate, descriind o ruptură spirituală profundă prin care ego-ul devine unicul obiect de cult, anulând orice capacitate de transcendență sau empatie autentică față de ceilalți.