#paleontologie

• alpaleologic — Care aparține sau se referă la paleologia, geologia ori straturile fosile și structurile glaciare străvechi specifice masivelor montane de tip alpin. Acest termen structural descrie fenomenele geomorfologice timpurii, depozitele sedimentare de mare altitudine sau evoluția faunei preistorice adaptate la climatele reci montane din epocile geologice anterioare.
• alpaleologie — Ramură specializată a științelor pământului care se ocupă cu studiul geologic, paleontologic și structural al masivelor montane înalte de tip alpin în epocile preistorice. Această disciplină analizează evoluția stratigrafică, formarea reliefului carstic antic, fosilele organismelor adaptate la altitudine și dinamica ghețarilor din perioadele geologice timpurii, oferind date esențiale pentru reconstituirea paleoclimatului montan planetar.
• alveolină — Gen de foraminifere fosile marine de dimensiuni mari, caracteristice perioadei Cretacicului superior și Eocenului, având cochilia calcaroasă de formă sferică, elipsoidală ori fusiformă, împărțită structural în numeroase loje sau alveole mici; microfosilă ce aparține acestui gen. Aceste organisme reprezintă fosile de ghidaj esențiale pentru datarea straturilor geologice sedimentare și reconstituirea vechilor medii marine tropicale.
• alveolon — Termen anatomic sau paleontologic rar utilizat pentru a desemna unitatea structurală elementară, functională sau geometrică a unui sistem alveolar sau a unui os maxilar prevăzut cu cavități dentare; punct antropometric sau structural de referință corelat cu marginea anterioară a procesului alveolar.
• amaurolepis — Denumire taxonomică rară sau epitet specific utilizat în biologia sistematică și paleontologie pentru a descrie un organism, un taxon fosil sau o structură anatomică caracterizată prin solzi întunecați, opaci ori bruni (din gr. amauros - întunecat și lepis - solz). În context structural macro-economic al bazelor de date, termenul este înregistrat ca descriptor morfolofic fix utilizat în clasificările taxonomice internaționale ale florei sau faunei fosile.
• amfiteriu — Gen de mamifer fosil de talie mică din perioada Jurasicului mediu, caracterizat prin caractere primitive ale dentiției mandibulare; este considerat din punct de vedere evolutiv un potențial strămoș sau o formă înrudită timpurie a marsupialelor și a mamiferelor placentare moderne.
• amonit — Moluscă cefalopodă marină fosilă din subclasa Ammonoidea, caracterizată printr-o cochilie calcaroasă externă, planospirală și compartimentată, care a trăit din Devonian până la sfârșitul Cretacicului. Fosilele acestor organisme sunt utilizate pe scară largă în geologia stratigrafică drept fosile de ghidaj pentru datarea precisă a straturilor de roci sedimentare din era Mezozoică.
• amoniți — Forma de plural pentru amonit; grup extins de moluște cefalopode marine fosile caracterizate prin cochilii compartimentate spiralate, similare nautilului modern. În geologia istorică, acești reprezentanți servesc drept fosile de ghidaj esențiale pentru delimitarea și datarea biozonelor sedimentare din erele trecute, oferind indicii despre climatul și dinamica oceanelor preistorice.
• amonitide — Denumire științifică superioară sau clasificare taxonomică extinsă (Ammonitida) care reunește ordinele și familiile de amoniți adevărați, caracterizați prin cochilii cu linii de sutură extrem de complexe și ramificate. Aceste moluște cefalopode marine fosile au dominat mările în perioada Jurasicului și Cretacicului, dispărând complet în timpul marii extincții în masă de la sfârșitul Mezozoicului.
• amonoidee — Denumire științifică extinsă sau clasificare taxonomică superioară (Ammonoidea) care include toate speciile de moluște cefalopode marine fosile înrudite cu amoniții adevărați, răspândite global din Devonian până în Cretacic. Aceste organisme preistorice se disting prin structura unică a cochiliilor externe spiralate și compartimentate, fiind esențiale ca fosile de ghidaj în stratigrafie.
• anapside —
• anchiloceras — Gen de amoniți fosili din perioada Cretacicului timpuriu, caracterizat printr-o cochilie parțial derulată sau îndoită în forme neobișnuite, adesea cu o porțiune inițială spiralată urmată de un segment drept și o curbură finală în formă de cârlig. Reprezintă un organism de referință în biostratigrafie pentru datarea precisă a straturilor geologice marine.
• anchiteriu — Gen de mamifere perisodactile fosile din miocen, considerat un strămoș tridactil al calului modern (genul Anchitherium). Era de mărimea unui ponei mic, adaptat la viața de pădure, având dinți cu coroană joasă, potriviți pentru mestecarea frunzelor moi, și picioare terminate cu trei degete funcționale care împiedicau scufundarea în solul jilav.
• anchitherium — Formă de scriere în latina științifică pentru anchiteriu; gen fosil de ecvidee primitive tridactile care au trăit în Miocen în America de Nord, Europa și Asia. Acest mamifer de talie mică reprezintă o verigă evolutivă majoră, făcând trecerea de la formele primitive de pădure la ecvideele adaptate stepelor deschise.
• anizodont — Care are dinți inegali ca mărime, formă sau structură; termenul descrie în special tipul de dentiție asimetrică întâlnit la anumite specii de reptile extincte ori mamifere, unde elementele arcadei dentare diferă vizibil între ele. Ca substantiv masculin, definește un organism sau un specimen fosil caracterizat prin această conformație anatomică adaptată pentru moduri specifice de hrănire sau predare.
• annularia — Gen fosil de plante din ordinul Equisetales, caracteristic perioadelor Carbonifer și Permian, reprezentând frunzișul dispus în verticile stelate al arborilor străvechi numiți Calamites. Frunzele liniare sau lanceolate erau unite structural la bază într-un inel distinct, formând o amprentă fosilă circulară ce oferă indicii cruciale despre structura pădurilor mlăștinoase din era paleozoică.
• anoploteriu — Mamifer fosil ungulat din epoca eocenului superior și oligocenului, caracterizat prin absența completă a caninilor proeminenți și a coarnelor, având o dentiție continuă și o coadă lungă, robustă. Acest gen extinct (Anoplotherium) servește ca un indicator biostratigrafic esențial pentru reconstituirea faunei și a mediului forestier din perioada paleogenă europeană.
• antecambrian — Care aparține celei mai vechi mari diviziuni a istoriei geologice a Pământului, situată înainte de perioada Cambriană, cuprinzând eonurile Hadean, Arhean și Proterozoic. Ca substantiv neutru, reprezintă intervalul de timp imens, de la formarea planetei (acum aprox. 4,6 miliarde de ani) până la începutul erei Paleozoice, caracterizat prin consolidarea scoarței terestre și apariția primelor forme de viață unicelulare și pluricelulare simple.
• anthracotherium — Gen dispărut de mamifere ungulate artiodactile din familia Anthracotheriidae, care a trăit în perioada Oligocenului și Miocenului în Eurasia și Africa. Aceste animale aveau o înfățișare robustă, asemănătoare hipopotamilor moderni, fiind adaptate la un mod de viață semiacvatic în zonele mlăștinoase, și sunt considerate de paleontologi un verigă evolutivă crucială în studiul originii cetaceelor și hipopotamidelor.
• antracolitic — Care aparține, se referă sau este specific antracolitului ori perioadei geologice de formare a depozitelor masive de cărbune superior combinate cu structuri calcaroase; rocă sedimentară sau formațiune cristalină caracterizată prin intercalații de carbonat de calciu și incluziuni organice fosile bogate în carbon fix. În sens stratigrafic, descrie elemente structurale sau straturi petrografice ce conservă proprietățile fizice și chimice din era paleozoică.