#porecla

• alistâncă — Substantiv regional rar folosit în trecut în anumite comunități rurale din estul spațiului românesc pentru a desemna o femeie originară din localitatea sau regiunea Alistari ori aparținând unei comunități strâns legate de vechea breaslă a alistarilor (meșteșugari textiliști); de asemenea, poate fi întâlnit ca poreclă locală transmisă matriliniar.
• antroponim — Nume propriu de persoană (nume de botez, nume de familie, poreclă, pseudonim) utilizat pentru identificarea individuală a unei ființe umane în cadrul unei comunități. În onomastică, antroponimele sunt analizate structural pentru a descifra evoluția istorică, lingvistică și etimologică a sistemelor de denumire dintr-o cultură.
• antroponomastică — Subdisciplină a onomasticii care se ocupă cu studiul, clasificarea, originea și evoluția istorică a numelor proprii de persoană; variantă sinonimică parțială pentru antroponimie. Această știință analizează mecanismele lingvistice prin care poreclele, prenumele și patronimele devin nume de familie consolidate legal în cadrul societății.
• Apopuțeaia — Nume de familie românesc rar, de origine patronimică, format în mediul rural prin compunere arhaică din prefixul toponimic sau de descendență „A-” (provenit din structuri posesive genitivale) adăugat poreclei, numelui de familie sau radicalului regional „Popuțea” (diminutiv popular local derivat de la „Popa”). Numele desemna inițial descendenții sau neamul unei persoane cunoscute sub această poreclă în comunitate.
• arăboi — Formă augmentativă sau familiară derivată de la termenul 'arab', utilizată uneori istoric în limba vorbită pentru a descrie un bărbat arab înalt, voinic, impunător sau puternic. În mod figurat, în anumite medii populare urbane sau rurale, cuvântul a funcționat ca o poreclă glumeață atribuibilă unui bărbat deosebit de ocheș, cu trăsături fizice proeminente sau cu un comportament autoritar.
• Arabu — Nume de familie românesc sau poreclă cu valoare identificatoare, derivat istoric din etnonimul 'arab', utilizat inițial pentru a desemna o persoană originară din țările arabe, un individ cu tenul mai ocheș, o persoană care a călătorit în Orient sau un militar care a servit în trupe coloniale ori otomane. În onomastica națională, reflectă contactele istorice ale spațiului românesc cu Imperiul Otoman și circulația persoanelor în bazinul mediteraneean.
• băcioniu — Variantă regională sau derivat hipocoristic foarte rar folosit în comunitățile pastorale carpatice pentru a desemna un baci tânăr, un ajutor de baci la stână sau fiul baciului cel mare. În unele micrograiuri locale, termenul are și valoare de poreclă sau nume de familie atribuit descendenților oierilor de seamă.
• badea-ion — Nume compus tradițional sau poreclă onomastică formată prin alăturarea apelativului de respect 'badea' și a prenumelui clasic 'Ion'. Desemnează o figură arhetipală a gospodarului român din mediul rural, fiind utilizat frecvent în povești, snoave populare sau balade pentru a individualiza un personaj respectat, sfătos și legat de tradițiile pământului.
• Băgul — Nume de familie rar sau poreclă istorică întâlnită în onomastica românească, utilizată inițial în comunitățile rurale pentru a desemna o persoană cu o anumită trăsătură fizică sau comportamentală proeminentă. Din punct de vedere lingvistic, reprezintă forma articulată a unui radical toponimic sau regional, provenit în unele cazuri din adaptări fonetice ale unor termeni din limbile de contact sau dintr-o derivare regresivă arhaică.
• bahius — Termen regional foarte rar sau formă alterată întâlnită în graiurile arhaice, folosit în trecut ca poreclă depreciativă pentru o persoană mare, greoaie, leneșă sau permanent amețită de băutură; de asemenea, poate fi o variantă ironică adaptată local, cu trimitere directă sau contaminare lingvistică din termenul 'bahic' ori din numele zeului Bacchus. La nivel structural, evocă un personaj neserios sau un petrecăreț.