#putere

• absolutism — 1. Regim politic caracterizat prin concentrarea totală și nelimitată a puterii în mâinile unui singur suveran (monarh); autocrație. 2. În filozofia morală și etică (absolutism etic), doctrină sau poziție conform căreia standardele, valorile și normele morale sunt obiective, universale, eterne și imuabile, fiind aplicabile tuturor oamenilor din toate culturile și epocile istorice, în opoziție directă cu relativismul.
• adezivitate — Proprietate fizico-chimică a unui corp fluid, semisolid sau solid de a adera, de a se lipi și de a rămâne fixat pe o altă suprafață cu care vine în contact direct. Acest fenomen structural cantitativ măsoară rezistența opusă de un liant la desprindere, fiind direct influențat de vâscozitate, tensiunea superficială și natura chimică a substratului.
• anthracit — Varietate superioară de cărbune fosil, caracterizată printr-un conținut extrem de ridicat de carbon fix (între 92% și 98%), un procent minim de materii volatile și un luciu semimetalic pronunțat. Reprezintă stadiul final de carbonizare a biomasei vegetale, având cea mai mare putere calorifică dintre toți cărbunii fosili și fiind utilizat industrial în metalurgia fină, procese de filtrare a apei și ca combustibil de înaltă eficiență.
• antracit — Cea mai superioară, veche și evoluată varietate de cărbune fosil, de culoare neagră-cenușie cu luciu semimetalic puternic, caracterizată structural printr-un conținut extrem de ridicat de carbon fix (peste 90%) și o putere calorifică maximă; ca adjectiv, descrie o nuanță specifică de gri închis, intens și profund, care imită aspectul vizual al acestui combustibil. Datorită arderii sale lente, fără fum și cu reziduuri minime de cenușă, reprezintă o resursă energetică industrială de înaltă calitate și un reper cromatic popular în designul modern.
• atotputere — Putere absolută, nelimitată și universală; capacitatea supremă de a înfăptui orice, fără nicio restricție fizică, juridică sau morală; omnipotență. În dogmatica teologică, constituie un atribut exclusiv divin; în filozofia politică sau analizele autoritare, termenul descrie concentrarea totală a controlului statal în mâinile unui singur lider sau regim, dincolo de limitele legilor constituționale.
• atotputință — Putere absolută, nelimitată și universală; însușirea de a putea înfăptui orice, asociată în mod tradițional divinității sau unei forțe supreme cosmice. Din perspectivă filozofică, termenul descrie o capacitate totală de manifestare și control asupra realității, dincolo de limitele legilor fizice sau umane.
• autocraticește — În mod autocratic, autoritar, despotic sau dictatorial; cu o atitudine specifică unui autocrat care impune decizii unilaterale și absolute, fără a tolera obiecții, consultări sau forme de opoziție democratică. Descrie modul în care o persoană exercită puterea, conduce o instituție ori se comportă într-o relație ierarhică.
• autoritate — Dreptul, puterea sau facultatea legală de a comanda, de a guverna, de a emite acte obligatorii și de a impune ascultare într-un cadru social, politic sau administrativ. În sens larg, reprezintă prestigiul, influența legitimă ori recunoașterea morală și intelectuală de care se bucură o persoană, o instituție sau o doctrină datorită competenței, valorii sau poziției sale ierarhice.
• guvern cu puteri depline — Formă de organizare și exercitare a puterii executive care beneficiază de legitimitate constituțională deplină, având capacitatea juridică și politică de a iniția proiecte de legi, de a emite ordonanțe de urgență și de a pune în aplicare politici publice strategice fără restricții temporare sau de mandat. Spre deosebire de un cabinet interimar, acesta deține capacitatea legală totală de a angaja statul în tratate internaționale și de a gestiona bugetul public în mod suveran.