#teorie literara

• anticriticism — Curent doctrinar sau manifestare teoretică identică cu anticritica; ansamblu de argumente, eseuri sau poziții filosofice prin care scriitorii și artiștii contestă validitatea, autoritatea și metodele hermeneutice ale criticii academice instituționalizate. Acest neologism, preluat din spațiul cultural anglo-saxon, teoretizează independența actului creator în fața analizelor restrictive.
• antiliteratură — Curent literar, manifestare artistică sau totalitate a operelor scrise care resping în mod deliberat normele tradiționale, structurile narative convenționale, tehnicile clasice de caracterizare a personajelor și canoanele estetice instituite; mișcare de avangardă (cum este antiromanul sau teatrul absurdului) care folosește textul pentru a deconstrui însăși ideea de literatură instituționalizată. În sens structural, sabotează coerența epică tradițională.
• antimitologic — Care se opune miturilor, gândirii mitice sau explicațiilor supranaturale tradiționale; orientare teoretică ori metodologică axată pe demitizare, raționalism radical și pe analiza factuală a realității. În sens structural, caracterizează discursurile sau eseurile care urmăresc deconstruirea narațiunilor fantastice sau ideologice transmise istoric într-o cultură pentru a releva adevărul istoric sau științific.
• astrofic — Care nu este organizat în strofe; termen utilizat în teoria literară și poetică pentru a descrie un poem, o compoziție lirică sau un text în versuri care curge continuu, fără o diviziune structurală în unități strofice determinate. Această tehnică compozițională oferă textului o fluiditate narativă sau discursivă deosebită, fiind specifică anumitor curente literare moderne sau poemelor de mari dimensiuni din epopeea clasică.
• auctorial — Care aparține autorului, care este propriu autorului sau se referă la ipostaza acestuia într-o operă literară; privitor la actul creației originale. În teoria literară și în analiza naratologică, termenul este utilizat pentru a descrie instanța narativă omniscientă (perspectivă auctorială), vocea care coordonează discursul din exteriorul acțiunii sau elementele de paratext care poartă amprenta directă și asumată a creatorului textului.
• autodiegetic — Care desemnează un tip de narator care este în același timp și protagonistul, personajul principal al textului narativ; privitor la narațiunea la persoana întâi în care cel care povestește relatează propriile sale experiențe trăite în universul fictiv.