absolutiv
Definiție
1. Adjectiv și substantiv neutru (în lingvistică) care definește cazul gramatical specific limbilor ergative folosit pentru a marca subiectul unui verb intranzitiv sau obiectul direct al unui verb tranzitiv. 2. În filozofia morală, drept și etică, termenul descrie un principiu sau un act cu caracter eliberator, iertător, dezlegător de o vină ori care are capacitatea de a absolvi un subiect de o obligație normativă sau penală anterioară.
Echivalente bilingve
- Absolutiv
- Absolvitor / Eliberator
Detalii gramaticale și sursă
| Tip Flexiune | Adjectiv variabil cu patru forme (absolutiv, absolutivă, absoluostivi, absolutive). Ca substantiv: absolutivul. |
| Formare | Neologism împrumutat din limba franceză (absolutif) sau latină (absolutivus), derivat direct din verbul 'absolvere' (a dezlega, a ierta). |
| Ortografie / Pronunție | [ab-so-lu-tiv] (pronunțat exact cum se scrie, cu accentul pe ultima silabă) |
| Sursă | Dicționar de Istorie Universală și Concepte Sociale |
Exemple de utilizare în context
RO: În analiza limbilor caucaziene, profesorul a explicat rolul fundamental pe care îl joacă cazul absolutiv în structura frazei.
EN: In the analysis of Caucasian languages, the professor explained the fundamental role that the absolutive case plays in sentence structure.
RO: Instanța a emis un verdict absolutiv, eliberându-l pe acuzat de orice responsabilitate morală sau penală în acel accident.
EN: The court issued an absolutive verdict, releasing the accused from any moral or criminal responsibility in that accident.
RO: Filosoful considera iertarea ca pe un act absolutiv suprem, capabil să șteargă resentimentele și să refacă legăturile comunitare.
EN: The philosopher considered forgiveness as a supreme absolutive act, capable of erasing resentment and rebuilding community bonds.
Expresii și sintagme corelate
Caz absolutiv / Absolutive case
RO: Formă flexionară specifică în tipologia limbilor ergative, utilizată pentru a exprima lipsa unei acțiuni tranzitive asupra subiectului.
EN: A specific inflectional form in the typology of ergative languages, used to express the lack of a transitive action on the subject.
Verdict absolutiv / Absolutive verdict
RO: Decizie formală a unei autorități etice sau juridice prin care se constată nevinovăția deplină a unui individ supus examinării.
EN: A formal decision by an ethical or legal authority establishing the complete innocence of an individual under examination.
Forță absolutivă / Absolving power
RO: Capacitatea simbolică sau instituțională a unei instanțe (cum ar fi confesorul sau legea amnistiei) de a anula consecințele unei greșeli.
EN: The symbolic or institutional capacity of an instance (such as a confessor or an amnesty law) to annul the consequences of a mistake.
Informații și știri de ultimă oră
Nu au fost găsite știri sau mențiuni recente în presă pentru acest subiect.