#abio

• abi - Element de compunere savantă utilizat ca prefixoid (variantă a prefixului 'abio-') pentru a semnala absența vieții, lipsa organismelor vii sau procese organice care se desfășoară în afara structurilor biologice active. În biochimie și farmacologie clinică, participă la formarea unor termeni tehnici ce descriu medii sterile, sinteze chimice artificiale de compuși genetici ori reacții moleculare complet lipsite de interacțiune celulară vie.
• abio - Element prim de compunere savantă (prefixoid) care intră în structura unor neologisme din domeniul biologiei, ecologiei sau chimiei pentru a exprima lipsa vieții, absența organismelor vii sau referirea la mediul neînsuflețit.
• abiogen - Însușire care desemnează un proces, o substanță sau un element format ori produs în absența activității organismelor vii, prin fenomene pur fizice sau chimice desfășurate în mediul neînsuflețit.
• abiogeneză - Teorie științifică și evoluționistă care susține că primele organisme vii de pe Pământ au luat naștere în mod spontan din materie neînsuflețită, anorganică sau minerală, prin procese chimice și fizice treptate desfășurate de-a lungul erorilor geologice.
• abiogenie - Termen științific utilizat uneori ca sinonim pentru abiogeneză, desemnând studiul sau procesul ipotetic de generare a organismelor vii din materie anorganică sau neînsuflețită. În terminologia mai veche, definea faza inițială a evoluției planetare în care s-au format compușii organici complecși fără participarea directă a vieții.
• abiolan - Termen comercial și industrial vechi utilizat în secolul al XX-lea pentru a denumi un tip de fibră sintetică textilă sau material izolator fabricat prin procedee chimice, caracterizat prin rezistență crescută la factorii de mediu și utilizat în producția de fire sau țesături tehnice.
• abiologie - Domeniu teoretic sau ramură de studiu care se ocupă cu cercetarea structurilor, fenomenelor și factorilor din natură care nu prezintă viață sau caracteristici biologice, analizând interacțiunea dintre mediul neînsuflețit (anorganic) și cel viu.
• abioseston - Componentă neînsuflețită sau anorganică a sestonului, formată din particule minerale inerte, resturi detritice sau fragmente de rocă aflate în suspensie în masa apei unui bazin acvatic (lac, râu sau mare).
• abiotic - Însușire care desemnează un mediu, un factor sau un proces caracterizat prin absența vieții sau a organismelor vii. În ecologie, se referă la componentele fizice și chimice neînsuflețite ale unui ecosistem, cum ar fi lumina, temperatura, apa, solul și aerul, care condiționează existența biocenozei.
• abiotrofic - Însușire care se referă la abiotrofie; caracterizat printr-o pierdere treptată a vitalității, o degenerare progresivă sau o incapacitate de nutriție și dezvoltare normală a unor celule, țesuturi ori organe, cauzată de factori intrinseci sau genetici, în absența unei cauze externe evidente.
• abiotrofie - Fenomen biologic sau stare caracterizată prin pierderea treptată a vitalității, diminuarea rezistenței fiziologice și degenerarea progresivă a unor celule, țesuturi ori organe. Acest proces de degradare timpurie sau declin funcțional este determinat de factori interni, constituționali sau genetici, manifestându-se în absența unor agresiuni exterioare evidente.
• abioză - Termen științific care desemnează absența totală a vieții sau starea unui mediu în care existența organismelor vii este complet imposibilă din cauza lipsei factorilor abiotici esențiali sau a prezenței unor condiții fizico-chimice extreme. De asemenea, poate descrie suspendarea temporară a manifestărilor vitale ale unui organism (stare de viață latentă).