#istoria medicinei

• Ab antiguo - Variantă grafică sau medicală veche pentru 'ab antiquo', însemnând 'din timpuri străvechi' sau 'din vechime'. În context medical, bioetică și deontologie clinică, se folosește pentru a face referire la principii de tratament, reguli etice (cum ar fi Jurământul lui Hipocrate) sau practici terapeutice care sunt consacrate și recunoscute ca valide încă din antichitate.
• ab antique - Variantă grafică medievală sau alternativă pentru expresia 'ab antiquo', însemnând 'din vechime'. În limbajul medical clinic și bioetic, face referire la cutume, standarde deontologice ancestrale sau principii de tratare a bolnavilor transmise din generație în generație, a căror autoritate morală este recunoscută datorită vechimii lor.
• ab ovo usque ad mala - Expresie latină extrasă tot din Satirele lui Horațiu, însemnând literal 'de la ou până la mere' (referire la structura unui prânz roman complet). În context academic, medical și psihologic, este utilizată metaforic pentru a descrie o analiză exhaustivă, completă și cronologică a unui fenomen, a unei patologii sau a dezvoltării unui individ, acoperind parcursul integral de la originea absolută până la faza finală de manifestare.
• ab urbe condita - Expresie latină însemnând literal 'de la întemeierea cetății' (referire la fondarea Romei în 753 î.Hr.). În context academic și în istoria științelor medicale, termenul este utilizat metaforic pentru a data sau a descrie un eveniment, o instituție sau un sistem de gândire analizat chiar de la momentul oficial al înființării sau structurării sale fundamentale.
• abadesă - Superioară a unei mănăstiri romano-catolice (stareță). În istoria medicinei și a asistenței spitalicești, abadesele au jucat un rol esențial în Evul Mediu și Renaștere, administrând infirmeriile monastice, organizând îngrijirea bolnavilor săraci și coordonând prepararea remediilor naturiste și a unguentelor în farmaciile mănăstirești.
• Abaeus - Epitet mitologic grecesc atribuit zeului Apollo, derivat de la numele orașului Abae din Phocis, unde zeul avea un templu și un oratoriu faimos. În istoria medicinei și antropologia culturală, Abaeus este studiat în legătură cu cultele catartice (de purificare) și ritualurile de vindecare prin incubație (somn sacru în templu pentru primirea diagnosticului în vis), specifice medicinei teurgice pre-hipocratice.
• abalienare - Acțiunea de a abaliena și rezultatul ei; stare de alienare mintală, rătăcire a minții sau pierdere a facultăților psihice cognitive. În terminologia medicală latină și în primele manuale de neurologie, 'abalienatio mentis' desemna o prăbușire globală a funcțiilor intelectuale, utilizată ca predecesor conceptual pentru termenii moderni de demență, psihoză sau disociere psihică gravă.
• abalienațiune - Variantă fonetică arhaică a substantivului abalienare (alienare mintală, pierdere a facultăților cognitive). Introdusă în limba română în perioada modernizării terminologiei științifice sub influență latino-franceză, era folosită în cercurile academice medicale timpurii pentru a indica starea de rătăcire a minții sau demența.
• Abantiades - Patronimic mitologic grecesc utilizat pentru a-i desemna pe descendenții regelui Abas al Argosului, cel mai cunoscut fiind Perseu. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie culturală, figura lui Perseu (Abantiades) și mitul Meduzei sunt studiate în legătură cu 'complexul Meduzei' (simbolismul paraliziei psihice cauzate de frică sau traumă) și cu utilizarea apotropă a sângelui Gorgonei ca remediu dual, otrăvitor sau vindecător.
• Abantiadul - Forma articulată și românizată a patronimicului Abantiades, reprezentându-l în mod direct pe Perseu, fiul lui Zeus și al Danayei. În istoria medicinei și în psihologia arhetipală, figura Abantiadul este interpretată ca simbol al chirurgului sau al terapeutului curajos care folosește instrumente ascuțite (metafora sabiei) pentru a extirpa simbolic 'monstrul' patologic sau trauma psihică ce împietrește dezvoltarea pacientului.
• Abanul - Termen arhaic extrem de rar, atestat în vechi scrieri apocrife balcanice sau manuscrise de leacuri, desemnând personificarea simbolică sau demonică a unei afecțiuni febrile acute ori a unui spasm muscular sever. În medicina populară medievală, bolile erau deseori numite cu nume proprii stranii (cum e Abanul) pentru a facilita ritualurile de exorcizare medicală și descântecele destinate alungării durerii.
• Abaris - Figură legendară din mitologia greacă, cunoscut ca Abaris Hiperboreul, preot al lui Apollo, medic, vindecător și șaman atestat de Pindar și Herodot. În istoria medicinei și antropologie, este studiat ca reprezentant al practicilor medicale arhaice pre-științifice (iatromantis), vindecând epidemii prin incantații, exorcisme și ritualuri de purificare spirituală.
• Abas - Rege legendar al Argosului în mitologia greacă, bunicul lui Perseu, cunoscut pentru scutul său sacru înzestrat cu puteri magice ce puteau paraliza inamicii. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie, figura lui Abas și linia sa dinastică sunt analizate în legătură cu arhetipurile fricii somatizate, unde privirea sau scutul mitic servesc ca metafore pentru mecanismele psihice de apărare ce induc blocaje motorii sau crize de conversie isterică.
• Abasizi - Membri ai celei de-a doua mari dinastii de califi care au guvernat Califatul Arab (750–1258), cu capitala la Bagdad. În istoria medicinei, epoca Abasizilor reprezintă 'Epoca de Aur' a științelor medicale islamice, caracterizată prin mișcarea masivă de traducere a textelor grecești (Galen, Hipocrate), înființarea primelor spitale publice moderne (Bimaristan), dezvoltarea farmaciei ca disciplină separată și apariția unor enciclopediști medicali iluștri precum Avicenna și Rhazes.
• Abason - Termen mitologic și arhaic rar, întâlnit în superstițiile medievale și în manuscrisele magico-medicale din spațiul sud-european, reprezentând personificarea demonică a unei afecțiuni psihice acute sau a unui delir furios. În medicina empirică veche, crizele epileptice severe sau episoadele psihotice erau adesea atribuite posesiei de către Abason, vindecarea fiind încercată prin descântece, exorcisme și afumări cu plante cu efect sedativ.
• abătătoare - Termen anatomic vechi sau regional utilizat în trecut pentru a descrie o structură musculară, un ligament sau un canal derivat care realizează o deviere, o abducție sau o schimbare de direcție a unui flux fiziologic ori a unui segment corporal. În primele traduceri de manuale medicale și tratate de disecție din limba latină sau franceză în limba română, cuvântul era folosit ca echivalent pentru mușchii abductori (care îndepărtează un membru de axul median al corpului).
• abate1 (s.m.) - Superior al unei mănăstiri romano-catolice (stareț). În istoria medicinei și a asistenței spitalicești, abații au jucat un rol administrativ major în Evul Mediu, coordonând spitalele monastice (xenodochia) și azilurile atașate abațiilor, unde pelerinii, săracii și bolnavii primeau îngrijire și adăpost.
• abațial - Care aparține unei abații sau unui abate; referitor la structurile administrative, proprietățile sau instituțiile caritabile conduse de un superior monastic catolic. În istoria sănătății publice, spitalele și infirmeriile abațiale reprezentau nucleul asistenței medicale medievale europene, deținând primele farmacii organizate și grădini cu plante medicinale.
• abație - Mănăstire catolică de mari dimensiuni, autonomă, condusă de un abate sau de o abatesă, care cuprinde adesea un ansamblu de clădiri administrative și de cult. În evoluția istorică a medicinei, o abație funcționa ca un centru de asistență socială și spitalicească complex, integrând un sanatoriu rudimentar, o leprozerie (în caz de epidemii) și laboratoare timpurii pentru distilarea esențelor medicinale.
• abatoriu - Termen arhaic utilizat ca adjectiv pentru a descrie tot ceea ce aparține, este legat de sau provine de la un abator ori dintr-un spațiu de sacrificare a animalelor. În vechile regulamente sanitare și manuale de igienă din secolul al XIX-lea, se folosea pentru a defini normele, reziduurile sau taxele aferente activităților de tăiere a vitelor.