Right of habitation
Definition
A dismemberment of the right of property (a strict variety of the right of use) that grants a person (the holder) the real and non-transferable right to live in and use an immovable property owned by another person (the bare owner), exclusively for satisfying their own and their family's housing needs.
Bilingual Equivalents
- Right of habitation
- Legal right to occupy a dwelling
Grammatical & Source Details
| Inflection Type | Feminine noun, plural form: abitații, genitive form: abitației. |
| Formation | Legal borrowing derived from Latin 'habitatio, -onis' and French 'habitation'. |
| Spelling / Pronunciation | [a.biˈta.tsi.e] |
| Source | Official Lexicon of Romanian Civil Law Concepts |
Contextual Usage Examples
RO: Conform legislației, bunul care face obiectul unui drept de abitație nu poate fi închiriat sau subînchiriat unor terțe persoane.
EN: According to the legislation, the property subject to a right of habitation cannot be rented or subleased to third parties.
RO: Prin testament, proprietarul i-a asigurat soției un drept de abitație viageră asupra întregii case.
EN: By will, the owner secured a lifelong right of habitation for his wife over the entire house.
Idioms & Phrases
Drept de abitație viageră / Lifelong right of habitation
RO: Clauză juridică netransmisibilă care garantează dreptul unei persoane de a locui gratuit într-un imobil până la sfârșitul vieții.
EN: A non-transferable legal clause that guarantees a person's right to live for free in a property until the end of their life.
Abitația soțului supraviețuitor / Habitation right of the surviving spouse
RO: Drept special recunoscut prin lege soțului de a locui în casa comună până la ieșirea din indiviziune, dacă nu deține altă locuință.
EN: A special right recognized by law for the spouse to reside in the shared house until the partition of property, provided they do not own another dwelling.
Latest Contextual News
No recent news found for this topic.