Dicționarul de Mitologie Clasică Greco-Romană și Antichități

• Athamantides — Denumire patronimică utilizată în mitologia clasică greacă și în literatura antică pentru a-i desemna colectiv pe descendenții directi, fiii sau fiicele regelui Athamas al Beoției (cum ar fi Phrixus, Helle, Learchus sau Melicertes). Termenul apare adesea în poemele epice elene și latine (precum Metamorfozele lui Ovidiu) pentru a evoca destinele tragice ale acestei familii mitologice marcate de mânia zeiței Hera.
• athamantis — Formă feminină patronimică sau epitet poetic utilizat în mitologia elenă și latină pentru a desemna o fiică sau o descendentă a regelui Athamas. În textele clasice (cum ar fi scrierile lui Ovidiu sau Properțiu), termenul face referire directă și consacrată la Helle (numită adesea Athamantis), tânăra care s-a înecat în strâmtoarea ce a primit ulterior numele de Hellespont.
• Athamas — În mitologia greacă, rege legendar al Beoției (și ulterior al unei regiuni din Tesalia), fiu al lui Aeolus și soț al zeiței norilor, Nephele, iar mai târziu al lui Ino. Este cunoscut în literatura clasică pentru destinul său tragic, fiind lovit de nebunie de către zeița Hera și implicat direct în mitul berbecului înaripat cu Lâna de Aur, pe care copiii săi, Phrixus și Helle, l-au folosit pentru a fugi de persecuțiile mamei lor vitrege.
• Athena — În mitologia greacă, una dintre cele mai importante divinități olimpice, zeița înțelepciunii, a strategiei militare, a artelor, a meșteșugurilor și a războiului drept. Născută direct din capul lui Zeus, ea este patroana spirituală a orașului Atena și simbolul universal al rațiunii, civilizației, justiției și ordinii democratice clasice. În arta clasică, este reprezentată purtând coif, scut (egida) și lance, fiind însoțită adesea de o bufniță, simbolul cunoașterii profunde.