Dicționarul de Termeni Medicali și Hematologie Clinică

• aleucemie — O formă clinică particulară de leucemie caracterizată prin proliferarea malignă a țesuturilor hematopoietice, dar în care numărul total de leucocite din sângele periferic rămâne normal sau chiar scăzut, celulele tumorale (blastele) fiind absente sau extrem de rare în circulația generală, deși sunt prezente masiv în măduva osoasă.
• angiohemofilie — Afecțiune hemoragică ereditară complexă, cunoscută clinic și sub numele de boala Von Willebrand, caracterizată prin asociarea structurală a unei anomalii vasculare capilare cu o deficiență calitativă sau cantitativă a factorului Von Willebrand și a factorului VIII de coagulare. Acest sindrom patologic modifică mecanismul hemostazei primare, manifestându-se prin sângerări prelungite la nivelul mucoaselor, epistaxis, menoragii și echimoze spontane.
• antihemolitic — Care previne, combate sau oprește hemoliza (procesul parazitar sau patologic de distrugere a globulelor roșii din sânge și de eliberare a hemoglobinei în plasmă); substanță chimică, anticorp sau factor biologic care protejează integritatea structurală a membranei eritrocitare. În sens clinic, este utilizat în tratamentul anemiilor hemolitice pentru a stabiliza celulele sangvine.