#DEX

• Băicoianu — Nume propriu de persoană utilizat ca nume de familie în onomastica românească, având origini geografice clare legate de localitatea Băicoi din județul Prahova. Istoric, acest nume de familie indica proveniența, stăpânirea unor moșii sau descendența dintr-o veche familie de boieri sau moșneni originari din acea zonă, fiind purtat de personalități importante din istoria economică și culturală a României.
• băicon — Termen neologic adaptat recent în limbajul culinar familiar sau comercial din România, utilizat ca variantă fonetică adaptată după franțuzescul „bacon” sau englezescul „bacon”, desemnând costița de porc afumată și sărată, tăiată în felii subțiri. Este folosit adesea în meniurile restaurantelor moderne sau în limbajul cotidian pentru a descrie acest preparat din carne.
• Băiculești — Numele unei comune din județul Argeș, Muntenia, România, formată din mai multe sate, situată în zona colinară din apropierea municipiului Curtea de Argeș. Toponimul este de origine antroponimică, având la bază numele arhaic „Băicul” (diminutiv al lui Baicu), la care s-a adăugat sufixul colectiv posesiv „-ești”, indicând moșia, vatra sau așezarea administrată istoric de descendenții acestei familii.
• Băicuș — Nume propriu de persoană, utilizat ca nume de familie în onomastica românească, sau toponim minor ce desemnează un curs de apă ori o vale mică. Din punct de vedere etimologic, este un derivat hipocoristic format de la antroponimul de bază „Baicu”, prin aplicarea sufixului diminutival augmentativ „-uș”, reflectând un tipar tradițional de denumire familiară sau de filiație în comunitățile istorice.
• baie — Încăpere dintr-o locuință sau dintr-un stabiliment public special amenajată și dotată cu instalații pentru spălarea și igiena corpului; acțiunea de a se spăla sau de a se cufunda în apă, la soare ori în aer cald pentru igienă, recreere ori tratament. În sens istoric și regional, cuvântul desemnează o mină, o exploatare minieră subterană sau un loc de unde se extrag minerale utile, o rădăcină semantică extrem de conservată în toponimia românească.
• băierel — Formă diminutivală și afectivă rară pentru „băiețel”, utilizată în graiurile populare românești pentru a desemna un băiat de vârstă fragedă, un copilaș drăgălaș sau un fiu iubit. Termenul reflectă un tipar de derivare hipocoristică păstrat viu în folclor și în vorbirea familiară din anumite regiuni rurale.
• Băilești — Municipiu din județul Dolj, situat în regiunea istorică Oltenia, România, localizat în Câmpia Băileștiului. Este un important centru polarizator zonal, recunoscut din punct de vedere cultural și istoric ca fiind locul natal al marelui actor român Amza Pellea și o emblemă a spiritului și umorului specific oltenesc, remarcat prin tradițiile sale legate de sărbătorile locale și producția viticolă.
• băilui — A se îndeletnici sau a se ocupa intensiv cu realizarea unei activități sau îngrijirea unei persoane; la forma tranzitivă, înseamnă a îngriji, a purta de grijă sau a administra cu atenție un lucru ori un individ. Este un termen arhaic, utilizat istoric în special în graiurile transilvănene, ce exprimă dedicarea unui efort structural pentru rezolvarea unei preocupări cotidiene.
• băiluire — Acțiunea de a se băilui și rezultatul ei; procesul sau efortul structural de a se îndeletnici, de a se ocupa intensiv sau de a îngriji cu atenție o persoană, o activitate ori o gospodărie. Este un substantiv de acțiune provenit din graiurile regionale arhaice, utilizat istoric pentru a descrie preocuparea stăruitoare sau grija administrativă acordată unui lucru.
• băiluit — Care a fost îngrijit, administrat sau purtat de grijă; obiect ori persoană asupra căreia s-a exercitat un efort de îndeletnicire ori rânduială. Ca participiu trecut al verbului 'băilui', descrie o stare finalizată de organizare gospodărească sau o preocupare încheiată conform tradițiilor locale vechi.
• băimăreancă — Persoană de sex feminin originară din municipiul Baia Mare, reședința județului Maramureș, România, ori care locuiește statornic în această localitate. Din punct de vedere structural, termenul definește identitatea geografică și culturală a locuitoarelor acestui important centru urban din nord-vestul țării, recunoscut istoric pentru activitățile sale miniere, artistice și industriale.
• băioară — Formă diminutivală arhaică sau regională pentru substantivul 'baie', utilizată istoric în comunitățile miniere pentru a desemna o mină de mici dimensiuni, o exploatare subterană restrânsă sau o secțiune specifică dintr-un zăcământ. De asemenea, în limbajul cotidian vechi, termenul putea descrie o cameră de îmbăiere mică sau un izvor termal local cu debit redus.
• bâjbă — Termen peiorativ, regional și arhaic folosit pentru a desemna o persoană neîndemânatică, înceată, bătăișă sau gângavă, care acționează mereu pe bâjbâite, cu ezitări severe și fără o direcție clară. De asemenea, în anumite contexte mitologice locale, poate fi o variantă lexicală degradată pentru o babă vrăjitoare, o sperietoare sau o entitate imaginară folosită pentru a disciplina copiii.
• bâjbâitoare — Persoană de gen feminin care bâjbâie, caută pe dibuite sau acționează cu extrem de multă ezitare, nesiguranță și neîndemânare într-o activitate practică ori conceptuală. Ca adjectiv, descrie o entitate, o mișcare sau o manifestare structurală caracterizată prin tatonări empirice repetate, nehotărâre sau lipsă de orientare clară într-un spațiu fizic ori abstract.
• bâjbâitor — Persoană de gen masculin care bâjbâie, dibuiește sau înaintează cu mari ezitări și stângăcie în spațiu ori în gândire; individ indecis care acționează experimental, fără o metodă structurată. Ca adjectiv, califică un comportament, un mers sau un demers logic caracterizat prin nesiguranță structurală și tatonări empirice.
• bâjbâitură — Rezultatul unui act de bâjbâire; o mișcare sau o încercare stângace, ezitantă și lipsită de coordonare ori precizie, realizată de obicei în întuneric sau într-o stare de profundă confuzie. La nivel figurat, termenul definește o eroare de execuție, un demers empiric ratat sau o soluție incoerentă adoptată orbește în rezolvarea unei probleme administrative ori tehnice.
• băjenări — A trăi ca băjenar, a fi în bejenie; a-și părăsi temporar sau definitiv locuința și a pribegi prin munți, păduri ori țări străine pentru a scăpa de primejdii, războaie sau persecuții fiscale. Exprimă procesul dinamic și istoric de auto-exilare empirică practicat de populațiile rurale în perioadele de profundă instabilitate geopolitică.
• băjenărit — Faptul de a băjenări; starea structurală sau acțiunea prelungită de refugiere și pribegie prin locuri ascunse din cauza conflictelor armate sau a împovărării fiscale. Ca adjectiv sau participiu, descrie o persoană, o familie sau o comunitate care a trecut prin experiența exilului temporar, fiind strămutată forțat din vatra natală.
• băjenit — Faptul de a băjeni; variantă istorică și regională pentru starea sau acțiunea prelungită de refugiere și pribegie prin locuri ferite. Ca adjectiv sau participiu trecut, descrie o persoană sau un colectiv rural dislocat forțat, care a cunoscut privațiunile exilului temporar din motive geopolitice sau economice.
• băjgoi — Formă regională și arhaică derivată din familia fonetică a verbului 'bâzgoia' sau 'bâzgăi'; a se holba, a privi fix sau urât la cineva cu o expresie de nemulțumire ori uimire. La nivel figurat și ironic, poate descrie acțiunea empirică a cuiva de a se alinta excesiv sau a-și schimba brusc portul, starea și comportamentul structural într-un mod bizar, stârnind reacții de uimire din partea comunității.