#aberație

• aberație — O abatere evidentă de la ceea ce este normal, corect, logic sau natural. În genetică, reprezintă o modificare profundă în numărul sau ordinea genelor dintr-un cromozom (aberație genetică). În psihiatrie, desemnează o tulburare de gândire, o idee bizară sau o deviație comportamentală gravă de la normele sociale. În optică și astronomie, indică deformarea imaginilor din cauza proprietăților lentilelor sau mișcării Pământului în spațiu.
• aberațiune — Formă arhaică și livrescă a neologismului 'aberație', utilizată în textele juridice, filosofice și medicale din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea pentru a desemna o eroare gravă de judecată, o rătăcire a rațiunii sau o deviere flagrantă de la normele morale stabilite. În vechea jurisprudență românească, termenul califica o mărturie sau o interpretare absurdă a legii, considerată o rătăcire intelectuală temporară a celui care o formula.
• absurditate — Calitatea de a fi absurd; caracterul unui raționament, al unei acțiuni sau al unei situații care contrazice flagrant legile logicii formale, bunul-simț sau realitatea empirică. În sens larg, termenul desemnează o afirmație aberantă, o prostie sau o manifestare lipsită de orice sens ori utilitate practică.
• acromat — Sistem optic sau tip de lentilă corectat în mod special pentru a diminua aberația cromatică, permițând razelor de lumină de culori diferite să se focalizeze în același punct; în sens medical, individ afectat de acromatopsie, caracterizat prin lipsa totală a percepției culorilor, lumea fiind percepută exclusiv în nuanțe de gri, alb și negru.
• acromată — Forma de feminin pentru termenul acromat; descrie o lentilă sau o structură optică capabilă să transmită lumina fără să o descompună în culorile componente pe margini. În domeniul medical, se referă la o femeie afectată de acromatopsie totală sau, în sens biologic strict, la celule ori țesuturi care nu fixează coloranții histologici standard, rămânând palide în urma expunerii.
• acromatism — Proprietate a unui sistem optic de a transmite sau de a reflecta lumina fără a produce aberații cromatice, permițând formarea unei imagini clare, ale cărei margini nu sunt colorate parazitar. În sens medical și biologic, termenul desemnează absența totală a pigmenților colorați dintr-un țesut sau dintr-o structură anatomică, ori anomalia vederii în care subiectul percepe lumea în nuanțe exclusiv de alb, negru și gri.
• acromazie — Termen general care desemnează absența totală a culorii sau a pigmenților dintr-un mediu structural. În medicină, este sinonim cu acromatopsia (cecitate cromatică totală) sau descrie depigmentarea celulară și cutanată (lipsa melaninei); în optică, definește corectarea perfectă a aberațiilor cromatice ale unui sistem de lentile.
• aiureală — Manifestare caracterizată prin lipsă de logică, coerență ori claritate în fapte, gânduri sau discursuri, specifică stărilor de zăpăceală acută, neatenție ori confuzie mentală; de asemenea, desemnează o afirmație absurdă, o gogomănie sau o poveste fantezistă inventată fără niciun fundament real. Substantivul reflectă o stare de dezorganizare microscopică a activității intelectuale zilnice, fiind un termen uzual plin de expresivitate utilizat în registrul colocvial familiar.
• aplanetic — Care aparține sau se referă la aplanetism; sistem optic (obiectiv, lentilă sau oglindă) care este riguros corectat atât pentru aberația de sfericitate, cât și pentru aberația de comă (condiția de sine a lui Abbe). Acest sistem de înaltă precizie permite formarea unei imagini perfect clare și punctiforme pentru un obiect situat pe axul optic principal, eliminând distorsiunile asimetrice ale fasciculelor de lumină.
• aplanetism — Proprietate sau condiție geometrică a unui sistem optic de a corecta și elimina simultan atât aberația de sfericitate, cât și aberația de comă pentru un anumit obiect punctiform. Acest fenomen fizic se realizează prin respectarea riguroasă a condiției de sine a lui Abbe, asigurând formarea unor imagini de o claritate excepțională și perfect stigmatice în vecinătatea axei optice principale.
• apocromat — Sistem optic complex format din mai multe lentile construite din tipuri diferite de sticlă, capabil să corecteze aberația cromatică pentru trei lungimi de undă diferite ale spectrului vizibil și aberația de sfericitate pentru două lungimi de undă. Acest dispozitiv de înaltă precizie asigură o focalizare identică a culorilor roșu, verde și albastru în același punct, eliminând complet franjurile colorate parazite de pe marginile imaginilor suprinse.
• apocromatic — Care aparține apocromatului, privitor la sistemele optice capabile să corecteze simultan aberațiile cromatice pentru trei culori primare; caracterizat prin absența spectrului secundar și oferirea unei imagini de o fidelitate cromatică extremă. Se aplică obiectivelor fotografice profesionale, binoclurilor de top și microscoapelor destinate cercetărilor avansate.
• asferic — Care nu este sferic; suprafață geometrică sau componentă optică (lentilă, prismă, oglindă) al cărei profil deviază în mod calculat de la forma unei sfere perfecte. În ingineria optică, suprafețele asferice sunt proiectate structural pentru a elimina aberațiile sferice de margine, permițând focalizarea precisă a razelor de lumină într-un singur punct focal și obținerea unor imagini de o claritate superioară cu un număr mai redus de lentile.