#acoperis

• acroteră — Element decorativ sau mic piedestal plasat în vârful ori la extremitățile inferioare ale unui fronton triunghiular la templele grecești și romane sau la edificiile neoclasice. Acest element structural, realizat din piatră, teracotă sau bronz, servește ca bază stabilă pentru fixarea palmetelor, a statuilor mitologice sau a urnelor, având rolul de a rupe rigiditatea liniilor geometrice ale acoperișului.
• antefix — Element decorativ sculptural, realizat din teracotă, piatră sau marmură, fixat la marginea acoperișului unui edificiu clasic (grec, etrusc sau roman). Acest ornament vertical este plasat la capătul rândurilor de țigle pentru a masca îmbinările banchizei de acoperiș și pentru a proteja structura din lemn împotriva infiltrațiilor de apă, fiind adesea decorat cu palmete, capete de meduză ori motive mitologice.
• ardezie — Rocă metamorfică omogenă, cu granulație fină, formată prin metamorfismul de grad scăzut al argilelor sau al roicilor sedimentare pelitice sub acțiunea presiunii tectonice. Caracteristica sa structurală fundamentală este clivajul perfect (ardeziozitate), care permite despicarea cu ușurință în foi subțiri, impermeabile și rezistente, fiind utilizată pe scară largă în construcții ca material de elită pentru acoperișuri, placări de fațade, pardoseli sau, istoric, la fabricarea tăblițelor de scris.
• arjea — Variantă regională maramureșeană și arhaică pentru substantivul 'argea', desemnând acoperișul din lemn al unei case tradiționale sau ultima cunună de grinzi din structura superioară a pereților. În sensul etnografic general al cuvântului de bază, termenul face referire și la o instalație arhaică de țesut ori la un bordei parțial îngropat în pământ, special amenajat pe timp de vară pentru a menține umiditatea necesară elasticității firelor textile de cânepă sau in.
• astăreală — Ansamblu de scânduri așezate strâns și fixate pe căpriorii unui acoperiș, având rolul de a forma o suprafață continuă, rigidă și suportivă pentru montarea ulterioară a învelitorii protectoare (țiglă, tablă, șindrilă) și a straturilor de izolație.
• astări — A executa o astăreală pe structura de rezistență a unui acoperiș; a acoperi, a placa sau a căptuși scheletul format din căpriori cu un strat continuu de scânduri strâns îmbinate ori cu plăci aglomerate, pentru a crea suportul rigid necesar montării învelitorii finale și a straturilor izolatoare.
• astărire — Acțiunea de a astări și rezultatul ei; operațiunea tehnică de montare a scândurilor sau a plăcilor pe căpriorii unui acoperiș pentru a crea o suprafață plană continuă; execuția propriu-zisă a astărelii în cadrul lucrărilor de dulgherie.
• astărit — Care a fost supus procesului de astărire; acoperiș, șarpantă sau schelet de căpriori pe care s-a montat un strat continuu de scânduri ori plăci din lemn (astăreală) pentru a servi drept suport rigid învelișului protector; în sens tehnic, descrie starea unei structuri gata pregătite pentru aplicarea hidroizolației.
• astereală — Ansamblu de scânduri așezate strâns și fixate pe căpriorii unui acoperiș, având rolul de a forma o suprafață continuă, rigidă și suportivă pentru montarea ulterioară a învelitorii protectoare (țiglă, tablă, șindrilă) și a straturilor de izolație.
• badogăs — Variantă regională rară sau formă derivată ardeleană (din maghiarul 'bádogos') care desemnează un lucrător în tablă sau un meseriaș specializat în montarea învelișurilor din tinichea pe acoperișuri. Termenul circulă în zonele de contact lingvistic din interiorul arcului carpatic, păstrând o pronunție puternic influențată de graiurile minoritare.
• bageac — Deschizătură făcută în acoperișul sau în peretele unei case țărănești tradiționale (în special în regiunile dunărene sau dobrogene) care servește drept coș rudimentar pentru evacuarea fumului din vatră ori ca mică fereastră pentru aerisirea și iluminarea podului. De asemenea, termenul poate desemna însăși structura hornului sau a hornului de zidărie din interiorul bucătăriilor vechi.
• bageacă — Variantă feminină regională pentru bageac; deschizătură special amenajată în acoperișul sau în peretele de scânduri al unei case țărănești tradiționale, utilizată ca horn rudimentar pentru evacuarea fumului sau ca fereastră mică pentru aerisirea și iluminarea podului. Termenul se întâlnește cu precădere în graiurile din zonele dunărene și dobrogene, desemnând elemente constructive din gospodăriile vechi.
• bageauă — Formă de singular articulată hotărât sau variantă regională rară (cu desinență veche în '-auă') pentru bageacă; deschizătură în acoperișul sau peretele unei case țărănești tradiționale care servește ca horn rudimentar pentru evacuarea fumului sau ca mică fereastră pentru aerisirea și iluminarea podului. Termenul reflectă un stadiu arhaic al vocalismului final în graiurile din sudul țării.