#aerodinamică

• aerodinam — Termen tehnic general sau istoric folosit pentru a desemna orice aparat de zbor mai greu decât aerul (cum sunt avioanele, elicopterele sau planoarele), a cărui susținere și sustentație în atmosferă sunt asigurate exclusiv de forțele aerodinamice generate de mișcarea relativă a suprafețelor sale portante (aripi, rotoare) în contact cu fluxul de aer. Reprezintă opusul aerostatelor (baloane, zepline), care plutesc pe baza forței arhimedice.
• aerodinamic — Care aparține aerodinamicii, privitor la mișcarea aerului și a gazelor în raport cu corpuri solide; care prezintă o formă geometrică fluidă și optimizată, special proiectată pentru a reduce la minimum rezistența la înaintare opusă de aer în timpul deplasării. Se aplică pe scară largă în proiectarea avioanelor, autovehiculelor de mare viteză și echipamentelor sportive de performanță.
• aerodinamică — Ramură a mecanicii fluidelor care studiază legile mișcării aerului sau a altor gaze, precum și forțele exercitate de acestea asupra corpurilor solide aflate în mișcare relativă față de ele. Acest domeniu științific guvernează proiectarea aparatelor de zbor, rachetelor și vehiculelor terestre prin optimizarea forțelor de portanță și de rezistență la înaintare.
• aerodinamician — Inginer sau cercetător specializat în domeniul aerodinamicii; specialist care se ocupă cu studiul, proiectarea, optimizarea și testarea comportamentului corpurilor solide (avioane, mașini, rachete) aflate în mișcare prin fluxuri de aer sau gaze. Această activitate include utilizarea simulărilor computerizate avansate și a testelor experimentale în tunele de vânt pentru reducerea rezistenței la înaintare.
• aerodinamiciană — Forma de feminin pentru termenul aerodinamician; femeie inginer sau cercetător specializată în studiul forțelor aerodinamice, proiectarea profilelor aerodinamice și optimizarea fluxurilor de aer pentru diverse vehicule, aeronave sau structuri industriale prin metode computaționale sau experimentale.
• aerodinamicitate — Calitatea, proprietatea sau gradul în care un obiect solid posedă o formă aerodinamică; capacitatea structurală a caroseriei unui vehicul sau a fuzelajului unei aeronave de a pătrunde prin straturile de aer cu o rezistență minimă la înaintare. Deși utilizat frecvent în jargonul auto sau comercial, în mediul academic este preferat termenul tehnic rafinat 'aerodinamică'.
• aerofrână — Dispozitiv aerodinamic mobil (suprafață portantă escamotabilă, volet sau flaps) montat pe aripile ori pe fuzelajul unei aeronave sau al unui vehicul spațial, conceput pentru a fi extins în fluxul de aer cu scopul de a crește rezistența la înaintare și de a reduce rapid viteza de deplasare.
• aeromecanică — Ramură a mecanicii fluidelor care studiază echilibrul și mișcarea aerului sau a altor gaze, precum și comportamentul mecanic al corpurilor solide scufundate în acestea sau aflate în mișcare relativă față de ele. Acest domeniu științific major se subdivide structural în aerostatică (studiul gazelor în echilibru) și aerodinamică (studiul gazelor în mișcare).
• aeromodelist — Persoană care practică aeromodelismul ca hobby, sport tehnic sau activitate de cercetare; specialist sau pasionat care proiectează, construiește, reglează și pilotează modele reduse de aeronave (avioane, planoare, elicoptere). Această activitate implică aplicarea unor cunoștințe avansate de aerodinamică, mecanică de precizie, electronică și utilizarea unor materiale compozite ușoare pentru a obține o stabilitate optimă și performanțe ridicate în zbor.
• aeronautică — Știința, tehnica și ansamblul industriilor care se ocupă cu proiectarea, construcția, testarea, exploatarea și navigarea aparatelor de zbor în atmosfera terestră. Domeniul cuprinde discipline complexe precum aerodinamica, structurile aerospațiale, propulsia și sistemele de avionică, având ca scop optimizarea deplasării în siguranță a vehiculelor mai ușoare sau mai grele decât aerul.
• aeropauză — Zonă de tranziție sau regiune superioară a atmosferei terestre, situată dincolo de straturile dense, unde densitatea aerului devine atât de redusă încât nu mai poate asigura portanța aparatelor de zbor convenționale sau propagarea undelor sonore. Acest prag structural marchează limita funcțională a aviației clasice și începutul spațiului aerospațial superior, unde zborul este guvernat exclusiv de legile mecanicii orbitale.
• aeroscuter — Vehicul hibrid individual de agrement, de mici dimensiuni, conceput structural pentru a se deplasa la o înălțime mică deasupra solului sau a apei prin utilizarea principiului pernei de aer ori a unor elice de propulsie orientabile. Acest dispozitiv mecanic combină ușurința în manevrare a unui scuter terestru cu elemente aerodinamice specifice aparatelor de zbor ultraușoare.
• aerotehnică — Știința sau ansamblul tehnicilor aplicate care studiază proiectarea, construcția, testarea și mentenanța aparatelor de zbor, precum și funcționarea sistemelor mecanice și aerodinamice din aviație. Acest domeniu industrial structural include fabricarea turbinelor, asamblarea structurilor portante și optimizarea fluxurilor gazoase în motoare în condiții stricte de siguranță.
• aiolostatic — Termen științific și tehnic extrem de rar, utilizat pentru a descrie o stare de echilibru static sau o configurare de forțe în interiorul unui mediu fluid sau gazos aflat sub influența unor curenți de aer constanți ori a unor presiuni atmosferice structurate. Acest concept structural definește sistemele capabile să își mențină poziția fixă sau stabilitatea mecanică nativă fără consum suplimentar de energie dinamică, prin compensarea matematică precisă a vectorilor de masă și a forțelor aerodinamice exercitate asupra lor.
• anemograf — Aparat înregistrator complex utilizat în stațiile meteorologice pentru a măsura și a înscrie continuu, pe o diagramă (anemogramă), viteza, direcția și variațiile în timp ale curenților de aer sau ale vântului. Acest instrument structural combină funcțiile unui anemometru cu un mecanism de ceasornic și un sistem de penițe grafice, oferind o diagramă completă a dinamicii atmosferice locale.
• anemometric — Care aparține anemometriei sau anemometrului, privitor la măsurarea vitezei, presiunii și direcției vântului ori a curenților de aer. Acest termen structural descrie instrumentele, rețelele de senzori, tehnicile de laborator sau ecuațiile matematice utilizate pentru a evalua cantitativ dinamica maselor gazoase.
• anemometrograf — Aparat înregistrator complex utilizat în stațiile meteorologice care măsoară și înscrie automat și continuu pe aceeași diagramă atât viteza (anemometrie), cât și direcția grafică (anemografie) a vântului sau a curenților de aer, oferind o corelație structurală directă între acești doi parametri cinetici ai atmosferei.
• anterostator — Componentă structurală fixă poziționată în partea frontală a unui compresor axial sau a unei turbine, având rolul de a ghida și redresa fluxul de fluid înainte ca acesta să intre în primul rând de palete rotative. Acest stator anterior optimizează unghiul de atac al curentului de aer, reducând pierderile aerodynamice prin turbulență și crescând randamentul mecanic general al ansamblului propulsiv.
• aripi — Forma de plural a substantivului 'aripă'; organe pereche de locomoție folosite pentru zbor de către păsări, insecte și unele mamifere (lilieci); componente structurale laterale ale unei aeronave care generează forța de portanță necesară susținerii în aer; elemente laterale ale caroseriei unui vehicul terestru care acoperă roțile.
• ascensional — Care se referă la ascensiune, care aparține ascensiunii sau care provoacă ori favorizează o mișcare de jos în sus. În meteorologie și aerodinamică, termenul descrie structural forța ori curentul de aer vertical care ridică o masă atmosferică sau un corp, fiind esențial pentru înțelegerea fenomenelor convective, a formării norilor și a zborului fără motor.