#albumina

• albumin — Variantă ortografică învechită sau împrumut brut utilizat uneori în textele medicale de epocă pentru albumină; proteină solubilă în apă și soluții saline, cu rol esențial în menținerea presiunii coloidosmotice a sângelui.
• albumină — Proteină macromoleculară solubilă în apă și în soluții saline diluate, coagulabilă la căldură, prezentă în cantități mari în plasma sanguină, în limfă, în albușul de ou și în semințele unor plante, având un rol esențial în menținerea presiunii osmotice și în transportul substanțelor nutritive.
• albuminat — Compus chimic, sare sau combinație moleculară rezultată din reacția unei proteine din clasa albuminelor cu o bază, cu un oxid sau cu un metal greu; substanță organică complexă utilizată în trecut în farmacologie sau vopsitorie datorită proprietăților sale de fixare structurală.
• albuminogen — Care produce, generează sau favorizează formarea de albumină; substanță, țesut sau factor fiziologic responsabil de sinteza ori secreția albuminelor în organism; care are capacitatea structurală de a stimula producția de proteine plasmatice.
• albuminoliză — Proces chimic sau enzimatic de scindare, descompunere sau degradare hidrolitică a albuminelor și a altor molecule proteice în compuși mai simpli, precum peptone, peptide și aminoacizi; proteoliză aplicată albuminelor.
• albuminometrie — Metodă sau tehnică de laborator utilizată pentru determinarea cantitativă a concentrației de albumină dintr-un lichid biologic, în special din urină sau din serul sanguin, fiind un parametru esențial în diagnosticarea afecțiunilor renale ori hepatice.
• albuminometru — Aparat de laborator, de regulă sub forma unui tub de sticlă gradat (cum este cel de tip Esbach), utilizat pentru măsurarea cantitativă a albuminei dizolvate într-un lichid organic prin evaluarea volumului de precipitat format.
• albuminone — Denumire atribuită în vechea literatură biochimică unor produși intermediari de natură proteică, similari peptonelor, rezultați în fazele inițiale ale hidrolizei sau digestiei enzimatice a albuminelor.
• albuminoreacție — Test clinic sau biochimic de laborator utilizat pentru detectarea calitativă sau cantitativă a prezenței albuminelor ori a altor fracțiuni proteice macromoleculare într-un fluid biologic (cum ar fi urina, serul sau lichidul cefalorahidian) prin inducerea unei reacții specifice de precipitare, turbiditate ori colorare.
• albumoză — Termen utilizat în vechea nomenclatură biochimică pentru a desemna proteozele, un grup de produși macromoleculari solubili rezultați din hidroliza parțială sau digestia enzimatică a albuminelor, care nu coagulează la căldură și precipită sub acțiunea sulfatului de amoniu.
• albuș — Substanță organică fluidă, vâscoasă, transparentă și bogată în proteine (în special ovalbumină), care înconjoară gălbenușul unui ou de pasăre sau de reptilă. Prin tratare termică ori batere mecanică, aceasta devine opacă, albă și solidă, având un rol biologic esențial în protejarea și hrănirea embrionului, precum și o utilizare structurală majoră în arta culinară și cofetărie.