#alveolă

• alveat — Care este prevăzut cu alveole, care prezintă scobituri mici și adânci pe suprafața sa, asemănător unui fagure de miere; celulor, excavat structural. În botanică și zoologie, descrie un receptacul, o sămânță sau un înveliș organic a cărui textură este marcată de adâncituri geometrice regulate.
• alveol — Formă masculină alternativă, rar utilizată în limba română curentă, pentru substantivul feminin 'alveolă'; mică cavitate naturală, scobitură structurală sau celulă formată într-un organ, organism ori material. Apare sporadic în literatura medicală mai veche sau în traduceri tehnice unde s-a păstrat genul masculin din etimonul latin 'alveolus'.
• alveolă — Cavitate mică sau scobitură naturală situată într-un organ ori într-un țesut animal sau vegetal. În anatomia pulmonară, reprezintă punga microscopică terminală a căilor respiratorii unde are loc schimbul de gaze; în stomatologie, desemnează scobitura din oasele maxilare în care este fixată rădăcina dintelui. Prin extensie, în tehnologie, definește fiecare dintre celulele unui ambalaj sau ale unui material alveolar.
• alveolar — Care aparține alveolelor, privitor la alveole, care are forma unor alveole sau este prevăzut cu alveole; format dintr-o rețea de mici cavități structurale. În lingvistică, descrie sunetele (consoanele) articulate prin atingerea alveolelor dinților superiori cu vârful limbii (precum 'd', 't', 'n', 's', 'z').
• alveolare — Acțiunea de a forma structuri celulare sau cavități; ca substantiv la plural, desemnează totalitatea micilor cavități naturale dintr-un organ sau material (cum sunt alveolele pulmonare ori dentare). În lingvistică, se referă la clasa consoanelor a căror articulare se realizează la nivelul alveolelor dinților superiori, definind o categorie structurală majoră în fonetică.
• alveoliză — Proces patologic distructiv constând în resorbția treptată, atrofia sau distrugerea țesutului osos al procesului alveolar care susține dinții în maxilare. Acest fenomen osteolitic structural apare frecvent ca o complicație avansată a bolii parodontale (parodontită) sau din cauza unor traumatisme ocluzale repetate, ducând la mobilitatea progresivă și, în final, la pierderea dintelui afectat.
• alveoloclazie — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția activă, dizolvarea sau fracturarea țesutului osos al procesului alveolar sub acțiunea directă a celulelor osteoclaste. Acest fenomen osteolitic sever, corelat structural cu stadiile avansate ale parodontopatiilor marginale cronice, determină pierderea suportului rigid al dintelui, instalarea mobilității dentare progresive și pierderea consecutivă a elementelor dentare afectate.
• alveolopalatal — Care aparține regiunii dintre alveolele dentare superioare și palatul dur, privitor la această zonă anatomică sau articulat în acest spațiu. În fonetică, descrie consoanele produse prin plasarea corpului limbii aproape de palatul dur și a vârfului limbii în spatele crestei alveolare, cum sunt consoanele fricative sau africate specifice unor limbi precum mandarina, poloneza ori rusa.
• alveoloplastie — Intervenție chirurgicală stomatologică de remodelare, regularizare sau reconstrucție a procesului alveolar al oaselor maxilare, efectuată de obicei după extracții dentare multiple ori în scop preprotetic. Această procedură structurală urmărește netezirea crestelor osoase neregulate sau ascuțite și optimizarea formei anatomice a maxilarului pentru a asigura suportul și stabilitatea viitoarei proteze dentare.
• apicoalveolar — Care se referă la vârful limbii și la alveolele dinților superiori; consoană sau sunet articulat prin plasarea ori apropierea vârfului limbii de creasta alveolară superioară (de exemplu, unele variante ale consoanelor t, d ori s în diferite limbi).