#arşiţă

• aest — Formă lingvistică arhaică, regională sau variantă etimologică timpurie utilizată pentru a desemna căldura dogoritoare a verii, zăduful, arșița sau aerul fierbinte caracteristic zilelor caniculare. Provenit structural din rădăcina latină 'aestas', termenul păstrează o valoare documentară deosebită în studiul evoluției lexicului românesc transilvănean sau bănățean din manuscrisele vechi.
• arduvie — Formă regională veche sau arhaism lexical utilizat izolat în anumite graiuri rurale pentru a descrie o stare de fierbințeală extremă, o arșiță dogoritoare, un pământ uscat și pârjolit de soare sau o arsură fizică. În sens structural-lingvistic, termenul derivă din rădăcina verbului 'a arde' prin contaminări fonetice populare, funcționând ca o metaforă vernaculară pentru temperaturile extreme sau efectul distructiv al focului și al caniculei asupra naturii.
• arșâie — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru 'arșiță', utilizată în anumite graiuri din spațiul românesc pentru a descrie căldura sufocantă, dogoarea sau aerul fierbinte din zilele toride de vară. Acest fenomen climatic afectează umiditatea solului și determină ofilirea rapidă a vegetației și a culturilor de câmp.
• arșeluță — Denumire populară regională acordată unei plante erbacee de dimensiuni mici sau unui tip de vegetație rezistentă la secetă, care crește în zone calcaroase și aride, fiind strâns legată etimologic de cuvântul 'arșiță' sau de rădăcina verbală 'a arde'. În anumite graiuri locale, termenul este utilizat și în sens figurat ca un diminutiv afectiv sau descriptiv pentru a indica o arsură minoră a pielii sau o senzație trecătoare de usturime termică provocată de expunerea la soare ori de contactul cu plante urticante.
• arșiie — Variantă fonetică regională arhaică pentru substantivul 'arșiță', întâlnită în anumite graiuri izolate din spațiul lingvistic românesc, utilizată pentru a descrie căldura sufocantă, dogoarea extremă sau uscăciunea atmosferică severă din zilele de caniculă. Acest fenomen structural afectează solul și culturile agricole, termenul fiind păstrat în creațiile folclorice și în vocabularul pastoral vechi pentru a exprima disconfortul termic intens cauzat de expunerea directă la razele solare.
• arsit — Variantă fonetică regională pentru 'arșiță' sau un fenomen specific de pârjolire a vegetației și culturilor agricole din cauza căldurii excesive și a lipsei prelungite de precipitații. În limbajul popular, termenul descrie starea de uscăciune extremă a aerului și a solului în zilele toride de vară, având un impact distructiv asupra plantelor cultivate.
• arșiță — Căldură mare, sufocantă și dogorâtoare, caracteristică zilelor de vară cu temperaturi extrem de ridicate; caniculă sau zăpușeală provocată de acțiunea directă și intensă a razelor soarelui. În sens extins, termenul descrie starea de uscăciune atmosferică și de pârjol care afectează solul și culturile agricole, iar în sens figurat, poate exprima o febră puternică a corpului ori o stare de ardoare, pasiune intensă sau suferință sufletească mistuitoare.
• arsoare — Formă regională sau arhaică pentru senzația intensă de căldură arzătoare, dogoare sau arșiță puternică provocată de razele soarelui ori de foc; (în medicină, popular) senzație internă de arsură localizată adesea la nivelul stomacului sau al esofagului, specifică pirozei, ori arsură cutanată provocată de expunerea prelungită la factori termici radianti. Termenul descrie manifestarea structurală a disconfortului termic extrem, fiind utilizat frecvent în graiurile din sudul și estul spațiului lingvistic românesc.
• arzime — Termen abstract sau regional arhaic utilizat pentru a descrie intensitatea dogorii, starea de arșiță profundă, fierbințeala extremă a aerului sau calitatea unui corp de a fi extrem de cald ori arzător. În structurile lingvistice vechi sau în graiurile izolate, acest substantiv structural exprima proprietatea intrinsecă a focului ori a soarelui de a mistui, fiind analog ca formare cu alte substantive de calitate precum 'grosime' sau 'lungime'.
• arzoiu — Un termen regional cu caracter augmentativ și peiorativ, utilizat în unele graiuri populare pentru a descrie un foc uriaș, un incendiu violent sau o arșiță extremă; de asemenea, în onomastica rurală veche, servea ca poreclă sau nume propriu atribuit unei persoane iute la mânie, pasionale sau cu o fire aprinsă, ori cuiva care a suferit de pe urma unui pârjol.