#arcare

• ablacta — A înțărca un copil sau un pui de animal; a sista procesul de hrănire exclusivă la sân sau cu lapte și a introduce treptat o alimentație diversificată. În sens psihologic și sociologic, termenul nu se referă doar la componenta biologică, ci marchează prima etapă majoră de separare timpurie, autonomizare și rupere a legăturii simbiotice primare dintre mamă și copil.
• ablactare — Acțiunea de a ablacta și rezultatul ei; înțărcare. Reprezintă o perioadă critică de tranziție psihosocială în prima copilărie, caracterizată prin adaptarea comportamentală a copilului la un nou mod de nutriție și interacțiune cu mediul, marcând nașterea sentimentului de sine independent.
• ablactație — Procesul, perioada sau modalitatea de înțărcare a unui sugar; variantă conceptuală pentru 'ablactare' care pune accentul pe starea de tranziție alimentară și emoțională. În analizele sociologice, termenul descrie ansamblul de obiceiuri și strategii comunitare care guvernează separarea nutrițională a generațiilor.
• abreacție — (Psihanaliză) Descărcare emoțională eliberatoare prin care un individ se eliberează de tensiunea unui traumatism psihic refulat, retrăind în mod conștient evenimentul inițial și stările afective legate de acesta.
• acarcare — Formațiune anatomică rigidă cu aspect de scut, carcasă, test sau structură scheletică protectoare, de natură calcaroasă, chitinoasă sau silicoasă, care învelește parțial ori total corpul anumitor animale nevertebrate (cum ar fi unele crustacee, moluște sau protozoare). Îndeplinește o funcție esențială de barieră împotriva prădătorilor, de suport pentru prinderea țesuturilor moi și de prevenire a deshidratării.
• adevăsire — Formă regională sau arhaică întâlnită în anumite graiuri locale pentru actul de văsuire, adică marcarea structurală a arborilor din pădure prin crestarea scoarței cu un instrument special (văsuitor) pentru a indica hotarele, proprietatea sau arborii destinați tăierii. Acest termen reflectă tehnici tradiționale de marcare forestieră și organizare teritorială utilizate în trecut de comunitățile rurale din regiunile muntoase.
• adevesi — Formă regională și arhaică, variantă fonetică alternativă pentru verbul 'adevăsi' (sau văsui), însemnând a marca, a cresta ori a însemna scoarța unui arbore din pădure cu un instrument metalic special. Acest proces tradițional structural era utilizat în trecut de comunitățile rurale din zonele muntoase pentru a delimita hotarele de proprietate funciară, a stabili trasee de orientare topografică sau a alege arborii destinați exploatării lemnoase.
• adevesire — Acțiunea de a adevesi și rezultatul ei; formă regională pentru procesul de văsuire sau însemnare fizică, structurală, a arborilor prin crestarea parțială a mucoasei externe (scoarța) a trunchiului. Această activitate cutumiară servea drept metodă arhaică de cadastru forestier, oferind repere vizuale durabile pentru orientare și stabilirea limitelor teritoriale în comunitățile rurale.
• aeroion — Particulă electrică încărcată pozitiv sau negativ din atmosfera terestră, formată dintr-un atom sau o moleculă de gaz (ori un mic conglomerat de molecule atașate în jurul acestora) care a pierdut sau a câștigat unul ori mai mulți electroni sub acțiunea radiațiilor cosmice, ultraviolete sau a descărcărilor electrice.
• ambarcare — Acțiunea de a ambarca (îmbarca) și rezultatul ei; operațiune logistică, administrativă sau militară prin care persoane, pasageri, trupe, animale ori mărfuri și materiale sunt urcate la bordul unei nave, ambarcațiuni sau aeronave pentru începerea unei călătorii sau a unui transport public. În transportul maritim internațional, reprezintă un stadiu procedural critic marcat de verificarea documentelor vamale și emiterea biletelor de îmbarcare.
• ambarcat — Care a fost urcat, încărcat sau aranjat la bordul unei nave, ambarcațiuni, aeronave ori vehicul de transport; îmbarcat. În sens profesional, descrie statutul unui marinar sau militar activ aflat în misiune pe un vas comercial ori de război. În sens figurat, descrie o persoană angajată sau lansată cu toate resursele într-un proiect de lungă durată, într-o afacere ori într-o activitate riscantă.
• amfibic — Care are caracter amfibiu, se bazează pe operațiuni mixte pe uscat și pe apă sau se referă la organismele cu mod de viață dublu. În terminologia militară, definește manevrele tactice, debarcările, trupele sau vehiculele speciale concepute structural pentru a lansa atacuri dinspre mare direct pe teritoriul terestru inamic.
• amfibiu — Care poate trăi, funcționa sau se poate deplasa atât pe uscat, cât și în apă; referitor la organismele din clasa amfibienilor sau la vehiculele adaptate mediilor duale. Ca substantiv masculin, reprezintă un animal amfibian sau un vehicul militar, tanc, autovehicul ori hidroavion echipat structural cu sisteme etanșe de propulsie și plutire.
• antistatic — Care previne, reduce sau elimină acumularea de electricitate statică pe suprafața materialelor, a țesăturilor sau a componentelor electronice; tratament chimic ori barieră fizică ce favorizează dispersarea sarcinilor electrice. Ca substantiv, indică un produs chimic (spray, soluție aditivă) pulverizat pe haine, covoare ori ecrane pentru a împiedica atragerea prafului sau producerea de scântei electrostatice periculoase.
• Anzio — Oraș de coastă și port istoric din Italia, situat în regiunea Lazio (provincia Roma); faimos în istoria antică sub numele de Antium (locul de naștere al împăraților Caligula și Nero) și recunoscut în istoria modernă pentru debarcarea aliată crucială din anul 1944 din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
• arcare — Acțiunea de a arca și rezultatul ei; proces fizic, geometric sau structural prin care un obiect, o linie, o suprafață sau un element de construcție este îndoit, curbat sau modelat sub formă de arc. În ingineria civilă și arhitectură, reprezintă configurarea curbată a structurilor de rezistență pentru a distribui optim sarcinile gravitaționale.
• ardo — Termen rarisim, utilizat în anumite contexte industriale sau istorice de marcare, ce desemnează un tip special de placă de ardezie utilizată în trecut ca suport structural în ateliere pentru schițarea rapidă a reperelor tehnice sau a cotelor geometrice.
• autoîncărcare — Acțiunea de a se încărca automat și rezultatul ei; proprietate structurală sau software a unui sistem de a-și alimenta, introduce sau rula elementele componente, fluxurile de date sau muniția în mod autonom, eliminând complet necesitatea unei intervenții manuale externe. În ingineria industrială și balistică, conceptul definește ciclul mecanic repetitiv de auto-alimentare, în timp ce în arhitectura software modernă definește procesul de autoloading, prin care clasele, scripturile și dependențele sunt aduse dinamic în memoria RAM exact în momentul execuției lor.