#arhaism botanic

• agudură — Termen colectiv arhaic sau regional utilizat în anumite graiuri românești pentru a desemna ansamblul fructelor de agud (dude) căzute la pământ sau strânse la un loc, ori o plantație mică și spontană formată din arbori din genul Morus.
• agur — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite graiuri românești folosit pentru a desemna aguridul sau agurida, reprezentând strugurele neajuns la maturitate, verde și acru; în sens extins, se poate referi la sucul extrem de acid extras din aceste boabe necoapte, utilizat istoric în bucătăria tradițională pentru acrirea ciorbelor.
• agura — Formă regională sau arhaică rară folosită în anumite dialecte românești ca variantă fonetică pentru aguridă, desemnând strugurele neajuns la maturitate, verde și extrem de acru. În sens gastronomic tradițional, termenul se poate referi și la sucul acid stors din aceste boabe necoapte, utilizat în trecut pentru acrirea mâncărurilor în lipsa oțetului sau a lămâilor.
• aguridar — Termen regional sau arhaic folosit în anumite graiuri românești pentru a desemna un butaș de viță-de-vie sălbatică ori un exemplar de viță nealtoită care produce exclusiv boabe mici, verzi și acre (aguride); de asemenea, poate denumi un vas din lemn sau un recipient special utilizat în gospodăriile rurale vechi pentru zdrobirea și păstrarea sucului acid obținut din strugurii necopți.
• agurit — Termen regional sau arhaic rar folosit pentru a descrie sucul extras din aguride (struguri verzi și acri), utilizat ca agent tradițional de acrire; ca adjectiv, descrie starea unui fruct astringent, complet necopt, sau senzația de dinți strepeziți provocată de consumul unor alimente extrem de acide.
• agurizar — Termen regional sau arhaic rar utilizat ca variantă fonetică pentru aguridar, desemnând un portaltoi sau un butaș de viță-de-vie sălbatică rezistentă, ori un recipient tradițional din lemn folosit pentru depozitarea sucului acid obținut din strugurii necopți.
• agustos — Termen regional sau arhaic rar folosit pentru a descrie un gust sau un aliment care are proprietăți similare cu ale aguridei; fruct sau preparat culinar intens acru, astringent, înțepător și necopt, care strepezește dinții sau provoacă o senzație puternică de aciditate la nivelul palatului bucal.
• Anachi — Denumire populară rară sau arhaică atribuită unor plante acvatice submerse din flora spontană sau de acvariu, utilizată uneori la nivel regional pentru a desemna specii din genul Anacharis (Elodea). Reprezintă o adaptare fonetică simplificată în graiul local, descriind vegetația acvatică cu tulpini flexibile și frunze dense, ce joacă un rol ecologic esențial în oxigenarea bazinelor de apă dulce statici sau cu curs lent.
• antonigă — Denumire populară regională folosită în botanica tradițională românească pentru a desemna o plantă erbacee medicinală (adesea asociată cu sunătoarea sau cu specii înrudite din genul Hypericum ori alte ierburi de leac strâns legate structural de flora spontană). Acest fitonim arhaic reflectă etno-botanica rurală, unde proprietățile terapeutice, formele petalelor sau perioadele de înflorire din preajma unor sărbători creștine dictau numirea plantelor în comunitățile locale.
• argințăl — Formă diminutivală regională pentru substantivul 'argint'; mică monedă sau piesă decorativă de argint. În sens botanic popular, termenul desemnează specia Potentilla argentea (argințica) sau alte plante erbacee mici din familia Rosaceae ale căror frunze prezintă pe dos un perișor tomentos de un alb-argintiu strălucitor, fiind adaptate structural la soluri uscate și pante însorite.
• arzmazar — O variantă fonetică sau grafică coruptă a termenului regional 'arzmarzar', întâlnită în anumite transcrieri locale ori documente administrative vechi din regiunile de câmpie. Cuvântul face referire la aceleași tufe degradate sau mărăcinișuri aspre folosite de țărani în trecut pentru diverse utilități gospodărești rudimentare.
• arzumagzar — O variantă regională foarte rară, probabil o alterare fonetică locală a termenului 'arzmarzar' (arzmazar), folosită în mod izolat în graiurile de la marginea câmpiilor dunărene pentru a denumi tufele uscate de mărăcinișuri, scaieți rigizi sau arbustul spinos de hotar de care se foloseau țăranii pentru a îngrădi țarcurile animalelor.