#armura

• acrolit — Tip de statuie din antichitatea clasică (în special greacă), realizată structural dintr-o combinație de materiale: extremitățile vizibile (capul, mâinile și picioarele) erau sculptate din piatră sau marmură, în timp ce restul corpului (trunchiul) era confecționat din lemn, adesea placat cu aur, fildeș sau acoperit cu draperii textile reale. Ca adjectiv, termenul descrie o lucrare sau o tehnică sculpturală de acest gen, concepută istoric pentru a reduce costurile și greutatea monumentelor mari.
• acroteriu — Formă tehnică savantă sau transliterare directă a termenului latin acroterium; reprezintă micul soclu ori elementul de finisare decorativ amplasat în punctele cheie ale unui fronton clasic pentru a susține statui sau ornamente vegetale. Structura sa asigură distribuția corectă a greutății sculpturilor decorative pe structura de rezistență a antablamentului clădirii.
• actinolepis — Denumire românească adaptată după genul taxonomic Actinolepis, reprezentând un tip extinct de pești placodermi primitivi (arthrodire) care au trăit în perioada Devonianului timpuriu. Din punct de vedere structural, acești pești preistorici se caracterizau printr-o armură osoasă plată ce le proteja capul și toracele, formată din plăci osoase ornamentate cu striații sau tuberculi dispuși în mod radiar, adaptate la viața bentonică pe fundul mărilor străvechi.
• armangiu — Persoană care se ocupa în trecut cu fabricarea, vânzarea sau întreținerea armelor ori a uneltelor de fier; meșter armurar regional sau lucrător specializat într-un arsenal ori atelier metalurgic vechi. Termenul reflectă o specializare tehnică istorică, fiind întâlnit în documentele administrative din epocile trecute.
• armar — Termen istoric regional cu mai multe accepțiuni: meșter care se ocupă cu fabricarea armelor sau dulap mare special amenajat pentru păstrarea armelor; de asemenea, în vechea administrație, putea desemna un funcționar responsabil cu paza arsenalului sau dregătorul curții însărcinat cu logistica militară secundară.
• armărie — Termen istoric și arhaic utilizat pentru a desemna un depozit de arme, o magazie militară, un arsenal sau un atelier specializat în fabricarea și repararea armamentului și a echipamentului de luptă. În organizarea medievală a curților domnești, armăria reprezenta un spațiu logistic esențial aflat sub supravegherea directă a dregătorilor militari (precum armașul), menit să asigure stocarea în siguranță a defensivelor statului.
• armor — Înveliș protector rezistent, confecționat istoric din metal, piele sau plăci compozite moderne, destinat să protejeze corpul unui luptător, un vehicul de luptă, o navă sau un echipament tehnic împotriva impactului cu proiectile, schije sau arme albe. În limba română contemporană, termenul este utilizat ca împrumut cultural sau neologism tehnic (provenit din engleză) în industria jocurilor video, echipamentelor tactice și în domeniul securității cibernetice (ca metaforă pentru sisteme de apărare software).
• armură — Echipament defensiv de protecție format din plăci metalice, zale, piele groasă sau materiale compozite moderne, menit să apere corpul unui războinic, soldat ori structura unui vehicul împotriva atacurilor cu arme albe, proiectile sau schije. În evul mediu, reprezenta costumul complet de oțel al cavalerilor, iar în sens figurat ori modern, descrie un ecran de protecție sau o barieră psihologică adoptată ca sistem de autoapărare.
• armurar — Plantă erbacee anuală sau bienală din familia Asteraceae (Silybum marianum / Carduus marianus), recunoscută prin frunzele sale mari, spinoase, pătate cu linii alb-lăptoase de-a lungul nervurilor și flori purpurii globuloase. Apreciată istoric în medicina populară și utilizată pe scară largă în farmacologia modernă sub denumirea de armurariu, semințele sale conțin silimarină, un complex de flavonolignani cu puternice proprietăți hepatoprotectoare, antioxidante și regeneratoare ale parenchimului hepatic.
• armurare — Denumire arhaică și populară pentru o boală infecțioasă și contagioasă extrem de gravă a vitelor cornute (asimilată adesea cu antraxul sau dalacul), care se manifestă prin tumori, umflături masive localizate la coapse sau la partea superioară a picioarelor dinapoi, urmată de paralizia membrelor. Numele bolii provine din aceeași rădăcină cu planta folosită în sate pentru vindecarea ei, deoarece carnea animalului afectat prezenta pete de culoare închisă similare cu modelul frunzelor de armurar.
• armurarie — Atelier, manufactură, fabrică sau stabiliment specializat în proiectarea, făurirea, asamblarea, testarea sau repararea armelor de foc și a echipamentelor militare de protecție; armurărie. În documentele administrative vechi, termenul descria depozitul oficial de armament al unei garnizoane sau bresle medievale, reprezentând centrul logistic de stocare a echipamentelor balistice și defensive destinate apărării cetății.
• armurariță — Denumire populară sinonimă cu armurarul sau armurariul; plantă medicinală spinoasă din familia Asteraceae (Silybum marianum / Carduus marianus). În anumite regiuni ale țării, termenul desemnează și o plantă înrudită structural (cum ar fi Carduus nutans sau alte specii de ciulini uzați în sate), fiind utilizată sub formă de decoct sau infuzie în medicina empirică pentru tratarea afecțiunilor vezicii biliare și ameliorarea bolilor febrile ale vitelor.
• armurariu — Plantă erbacee bienală din familia Asteraceae (Silybum marianum), cu frunze mari, lucioase, spinoase pe margini și pătate cu alb de-a lungul nervurilor, având flori purpurii grupate în capitule globuloase. Semințele sale sunt extrem de apreciate în medicina modernă deoarece conțin silimarină, un complex biologic activ cu remarcabile proprietăți hepatoprotectoare, antioxidante și de regenerare a celulelor ficatului.
• armure — Variantă arhaică, regională sau etimologică neadaptată pentru substantivul „armură”; înveliș protector din plăci de oțel sau zale menit să apere corpul oșteanului în luptă. De asemenea, în industria textilă modernă (ca împrumut tehnic din limba franceză), termenul poate descrie un mod specific de încrucișare a firelor de urzeală și bătătură într-o țesătură pentru a obține un anumit model sau o rezistență structurală deosebită.
• armurerie — Formă etimologică neadaptată, galicism sau variantă livrescă pentru „armurărie”; magazin, atelier sau depozit de arme și echipamente de protecție militară. Deși forma recomandată de normele actuale este cea asimilată cu 'ă' ('armurărie'), varianta cu 'e' se regăsește frecvent în scrierile istorice din secolul al XIX-lea, traducerile de epocă sau ca denumire comercială pentru armurile și arsenalele vest-europene.
• Așhabad — Capitala și cel mai mare oraș al Turkmenistanului, situat în Asia Centrală, într-o oază din deșertul Karakum, la poalele munților Kopetdag. Reprezintă centrul politic, administrativ, industrial, științific și cultural al țării, fiind recunoscut la nivel mondial în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare densitate de clădiri îmbrăcate structural în marmură albă și pentru monumentele sale opulente.