#asuma

• angaja — A lua o persoană în serviciu pe baza unui contract de muncă legal, oferindu-i o remunerație; a atrage, a implica sau a introduce pe cineva ori un colectiv într-o acțiune, într-o dispută ori într-o activitate complexă. Ca verb reflexiv, exprimă acțiunea de a-și lua o obligație fermă, a se prinde prin legământ sau a păși pe un drum profesional ori ideologic determinat.
• angajare — Acțiunea de a angaja și rezultatul ei; încadrarea formală și legală a unei persoane într-un loc de muncă pe baza unui contract individual de muncă; de asemenea, implicarea activă într-o dispută, asumarea unei obligații ferme ori, în sens militar istoric, începerea unei lupte directe.
• asuma — A lua asupra sa o obligație, o responsabilitate, o sarcină sau un risc; a accepta în mod conștient consecințele unei fapte, ale unei decizii sau ale unui rol structural. În sens filosofic și psihologic, definește actul interior prin care o persoană își recunoaște și își acceptă propria identitate, propriile greșeli sau destinul, fără a încerca să le evite.
• asumare — Acțiunea de a-și asuma și rezultatul ei; actul conștient și voluntar de acceptare a unei responsabilități, a unui rol, a unei culpe sau a unei obligații structurale. Reprezintă o trăsătură fundamentală a maturității emoționale și profesionale, definind capacitatea unui individ sau a unei entități juridice de a răspunde direct de actele sale.
• asumat — Care a fost acceptat în mod conștient și voluntar; obligație, rol sau risc pe care cineva și l-a luat asupra sa cu deplină responsabilitate. Despre persoane, exprimă o trăsătură caracterizată prin maturitate emoțională, autenticitate și curajul de a trăi conform propriilor valori, alegeri și opțiuni, recunoscând deschis consecințele acestora.
• asumata — Formă de feminin singular pentru adjectivul 'asumat'; caracterizează o femeie, o decizie, o atitudine sau o obligație structurală care se remarcă prin autenticitate, responsabilitate deplină și asumare conștientă. În jargonul psihologic actual, descrie capacitatea de a trăi liber și sincer, fără frica de a fi judecat de normele exterioare.
• asumatare — Acțiunea de a asuma sau de a deveni asumat; proces psihologic, social sau lingvistic prin care un individ sau un grup își însușește pe deplin responsabilitatea propriilor decizii, identități, valori sau acțiuni, manifestându-le în mod deschis și transparent în fața comunității. Reprezintă trecerea de la acceptarea pasivă la afirmarea activă și conștientă a unei stări de fapt.
• asumatat — Care a fost transformat prin asumare; un statut, un concept sau o trăsătură care a dobândit caracterul de a fi asumat în mod conștient și integrat structural în personalitatea sau discursul cuiva. Termenul descrie starea unui element abstract ce nu mai este doar impus din exterior, ci internalizat profund și manifestat cu o certitudine deplină.
• asumuta — A determina o persoană sau un grup să își asume o identitate, o responsabilitate sau o decizie; a ghida un individ prin tehnici psihologice ori sociale spre internalizarea deplină și conștientă a unei stări de fapt. Acest proces structural transformă acceptarea pasivă a unei situații într-o asumare activă și asumată în fața comunității.
• asumuțare — Acțiunea de a asumuța și rezultatul ei; impulsul, provocarea sau stimularea colectivă prin care se obține exteriorizarea categorică a unei asumări identitare sau sociale. Reprezintă un fenomen structural de activare comportamentală, des întâlnit în mișcările sociale de masă sau în discursurile motivaționale intense.
• asuprăluare — Acțiunea de a prelua o obligație, o datorie, un risc sau o responsabilitate de la o altă parte contractantă; transfer structural prin care un individ sau o entitate juridică își asumă gestionarea directă a unei sarcini financiare ori morale în cadrul unui acord oficial.
• autoatribui — A-și însuși, a-și asuma sau a-și conferi sieși o calitate, un merit, o funcție, un drept, o sarcină ori o responsabilitate, adesea în mod arbitrar, nejustificat sau fără aprobarea prealabilă a unei autorități ori a unui grup.
• autoatribuire — Acțiunea de a-și autoatribui și rezultatul ei; însușirea, asumarea sau conferirea de către o persoană sieși a unui merit, a unei calități, a unei funcții, a unui drept sau a unei sarcini, adesea în mod unilateral, arbitrar sau nejustificat. În psihologia cognitivă, termenul descrie procesul mental prin care un individ își explică propriile succese sau comportamente prin factori interni, cum ar fi abilitățile sau efortul propriu.
• autoatribuit — Care a fost asumat, însușit sau conferit sieși în mod voluntar, adesea fără o validare externă sau o aprobare oficială. Descrie un titlu, un merit, un rol, un statut ori o responsabilitate pe care o persoană sau o entitate și le-a acordat prin propria voință, în mod arbitrar sau unilateral.