#autocrat

• absolutist — 1. Persoană care susține, promovează sau aplică principiile absolutismului politic ori etic. 2. Adjectiv care caracterizează un regim politic autocratic, o doctrină opusă relativismului sau o atitudine inflexibilă. În filozofia morală, adepții unei poziții absolutiste consideră că normele etice sunt obiective și universal valabile, respingând ideea că adevărul sau virtutea ar depinde de context, cultură ori utilitate socială.
• absolutistă — Forma de feminin a termenului „absolutist”; femeie care aderă la absolutismul moral sau politic. Ca adjectiv, califică o structură, o metodă, o viziune sau o doctrină bazată pe reguli necondiționate și absolute. În analizele epistemice, o perspectivă absolutistă caută să elimine subiectivitatea, considerând că valorile supreme nu suferă nicio nuanțare sau degradare temporală.
• aftocrator — Formă arhaică timpurie a substantivului 'autocrat', utilizată în cronicile medievale românești și în documentele cancelariilor domnești sub influență bizantină. Desemnează un monarh absolut, un împărat sau un domnitor cu putere deplină, nelimitată de nicio lege sau instituție externă, care guvernează prin drept divin.
• autocrat — Conducător absolut sau monarh care deține o putere nelimitată, guvernanță dictatorială și autoritate supremă într-un stat, exercitându-și prerogativele fără control constituțional ori opoziție legală. Ca adjectiv, descrie un comportament, o persoană sau un stil de management autoritar, tiranic și opresiv, caracterizat prin impunerea deciziilor proprii fără consultarea membrilor grupului ori a cetățenilor.
• autocrată — Formă de feminin pentru autocrat; femeie care exercită o conducere absolută, totalitară sau dictatorială într-un stat, organizație ori comunitate, concentrând întreaga autoritate în propriile mâini. Ca adjectiv, descrie o structură de conducere, o atitudine sau o măsură guvernamentală autoritară, coercitivă și restrictivă față de libertățile individuale.
• autocratic — Care aparține autocrației sau autocratului, privitor la acest sistem de guvernare ori stil de conducere; caracterizat prin concentrarea totală a puterii și a autorității în mâinile unei singure persoane, deciziile fiind impuse în mod discreționar, fără consultare și fără acceptarea opoziției. În management, descrie un comportament directiv și restrictiv care limitează autonomia subordonaților.
• autocraticesc — Formă arhaică, tradițională sau livrescă pentru adjectivul autocratic; specific autocratului sau modului absolutist de conducere din epocile trecute. Se utilizează cu precădere în texte istorice, documente vechi sau analize literare pentru a descrie fastul, abuzurile ori decretele unui monarh absolut sau tiran imperial.
• autocraticește — În mod autocratic, autoritar, despotic sau dictatorial; cu o atitudine specifică unui autocrat care impune decizii unilaterale și absolute, fără a tolera obiecții, consultări sau forme de opoziție democratică. Descrie modul în care o persoană exercită puterea, conduce o instituție ori se comportă într-o relație ierarhică.
• autocrație — Sistem de guvernare în care întreaga putere politică, legislativă și executivă este deținută în mod nelimitat de o singură persoană (autocrat), ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei constrângeri juridice externe sau mecanismelor de control popular. Caracterizează regimurile dictatoreale, despotice ori absolutiste care suprimă pluralismul și libertățile cetățenești.
• autocratism — Sistem de guvernare sau doctrină politică bazată pe exercitarea puterii absolute de către un singur lider; atitudine, mentalitate ori practică managerială caracterizată prin autoritarism excesiv, centralizare totală a deciziilor și respingerea structurală a principiilor democratice sau participative. Reprezintă fundamentul ideologic al autocrației.
• autocrator — Titlu oficial purtat de unii monarhi absoluți, în special de împărații bizantini și de țarii ruși, ca echivalent al termenului latin 'imperator', desemnând un suveran care guvernează prin propria sa autoritate absolută și nelimitată. În sens larg, termenul face referire la un conducător autocratic autoinvestit cu puteri depline în stat.
• autocratoric — Care aparține autocratorului, privitor la calitatea sau prerogativele de autocrator; caracterizat prin trăsăturile specifice conducerii imperiale bizantine ori țariste, manifestând o autoritate absolută, solemnă și centralizată la cel mai înalt nivel structural.
• autocratorie — Formă arhaică sau livrescă de guvernare echivalentă cu autocrația; demnitatea, domnia ori perioada de exercitare a puterii absolute de către un autocrator, în special în contextul Imperiului Bizantin sau al țarismului rus. Reprezintă o structură politică bazată pe centralizarea totală a deciziilor în mâna unui singur suveran absolut.
• autoritarism — Ideologie, doctrină sau sistem politic bazat pe exercitarea exclusivă și necontrolată a puterii de către o singură autoritate centrală, cu restrângerea drastică a drepturilor cetățenești, a libertății presei și a pluralismului democratic. Spre deosebire de totalitarism, autoritarismul nu urmărește neapărat controlul total al vieții private a cetățenilor, ci se concentrează pe menținerea monopolului politic și pe suprimarea oricărei opoziții reale.
• autoritaristă — Forma de feminin pentru autoritarist; femeie care susține, impune sau pledează pentru principii politice ori sociale autoritare. Ca adjectiv, descrie o acțiune, o măsură guvernamentală, o doctrină sau o mentalitate colectivă centrată pe exercitarea abuzivă ori exclusivă a controlului, eliminând posibilitatea unui compromis democratic.
• avtocrator — Titlu oficial purtat de împărații bizantini și preluat ulterior de unii domnitori medievali din Țările Române (în hrisoavele scrise în slavonă sau greacă), având semnificația de 'autocrat', 'conducător absolut' sau 'singur stăpânitor'. Termenul reflectă concepția politică a suveranității depline, unde puterea monarhului era considerată nelimitată de nicio altă autoritate pământească și legitimată direct prin drept divin.