#cromozomi

• ab origine — Expresie latină care înseamnă 'de la origine' sau 'de la început'. În genetica medicală și embriologie, se folosește pentru a descrie o anomalie cromozomială, o malformație congenitală sau o afecțiune metabolică prezentă în structura biologică a organismului încă din momentul concepției (ab origine), spre deosebire de bolile dobândite pe parcursul vieții.
• aberanță — Stare, manifestare sau structură care prezintă o deviere patologică de la tipul normal sau fiziologic. În genetică, reprezintă o anomalie structurală sau numerică a cromozomilor; în neuropsihiatrie, desemnează o rătăcere a funcțiilor cognitive sau o tulburare severă de gândire; în oftalmologie, indică o eroare optică a ochiului (defect de refracție) care împiedică formarea unei imagini clare pe retină.
• aberație — O abatere evidentă de la ceea ce este normal, corect, logic sau natural. În genetică, reprezintă o modificare profundă în numărul sau ordinea genelor dintr-un cromozom (aberație genetică). În psihiatrie, desemnează o tulburare de gândire, o idee bizară sau o deviație comportamentală gravă de la normele sociale. În optică și astronomie, indică deformarea imaginilor din cauza proprietăților lentilelor sau mișcării Pământului în spațiu.
• acromocentru — Structură nucleară microscopică formată prin fuziunea sau agregarea regiunilor heterocromatice pericentromerice (centromeri) ale mai multor cromozomi în timpul interfazei celulare. Această formațiune structurală densă, observată frecvent la nivelul glandelor salivare ale unor insecte (cum ar fi cromozomii politeni de la Drosophila), apare sub microscop ca o masă centrală intens colorabilă, din care iradiază brațele cromozomiale eucromatice lipsite de activitate transcripțională directă în acea zonă.
• acrosindeză — Fenomen citogenetic sau tip particular de sinapsă meiotică caracterizat prin împerecherea, asocierea ori fuziunea parțială a cromozomilor omologi exclusiv la nivelul extremităților lor distale (telomere sau regiuni terminale), în timp ce segmentele intercalare și centromerice rămân libere și nealiniate. Această structură cromozomială restrictivă influențează direct procesul de crossing-over și rata de recombinare genetică în acele zone specifice.
• ADN — Acid dezoxiribonucleic; macromoleculă complexă formată dintr-un lanț dublu helicoidal de nucleotide, care constituie suportul material al informației genetice în toate organismele vii și la majoritatea virusurilor. Structural, conține genele responsabile de ereditate, dezvoltare și funcționare biologică, fiind localizat în principal în nucleul celular.
• alelele — Forma de plural articulat hotărât a substantivului feminin alelă; definește în mod specific și direct variantele alternative ale aceleiași gene dintr-un locus cromozomial omolog, privite ca obiecte de studiu clar definite în cadrul unui organism Diploid sau al unei populații biologice.
• alelism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o genă prezintă mai multe forme alternative ori variante mutante (alele) care ocupă același locus pe cromozomii omologi. Structural, acest concept fundamentează diversitatea genetică în cadrul unei populații, fiind analizat în studiile de ereditate mendeliană pentru a explica interacțiunile funcționale dintre caracterele fenotipice transmise descendenților.
• alelomorfie — Starea, însușirea sau fenomenul biologic prin care o genă se prezintă sub forma mai multor variante alternative (alelomorfi ori alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. Acest concept structural fundamentează variabilitatea genetică din cadrul populațiilor, explicând modul în care genele perechi interacționează pentru a produce diversitate fenotipică.
• alelomorfism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o singură genă prezintă mai multe forme alternative ori variante moleculare (alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. În genetica populațiilor, acest mecanism structural reprezintă pilonul central al polimorfismului genic, determinând modurile complexe în care genele perechi interacționează prin dominanță, recesivitate sau codominanță pentru a genera diversitatea caracterelor ereditare.
• alociclie — Comportament mitotic sau meiotic atipic al unor cromozomi sau segmente cromozomiale (în special heterocromatina), caracterizat printr-un ritm de condensare și replicare desincronizat structural față de restul complementului cromozomial din nucleu; poate fi pozitivă (condensare precoce) sau negativă (condensare întârziată).
• alopoliploid — Organism, celulă sau individ care posedă mai mult de două seturi complete de cromozomi (este poliploid), rezultate în urma hibridării dintre două sau mai multe specii diferite, urmată de dublarea setului cromozomial. Acest fenomen structural hibrid combină genomuri neomoloage, fiind extrem de răspândit în regnul vegetal (de exemplu, la grâu sau bumbac), unde asigură o vigoare sporită și fertilitate restaurată.
• alosindeză — Fenomen citogenetic sau proces structural care constă în împerecherea (sinapsa) în timpul meiozei a unor cromozomi neomologi, proveniți de la genitori sau specii diferite, în cadrul unui organism hibrid sau alopoliploid. Acest tip de asociere cromozomială atipică diferă structural de autosindeză și joacă un rol esențial în analiza reconfigurării genomice și a gradului de rudenie filogenetică dintre taxoni.
• ameioză — Tip special de diviziune celulară aberantă sau modificată în care meioza clasică nu se finalizează ori este complet înlocuită, rezultând celule reproducătoare (gametofite sau spori) care păstrează numărul diploid neschimbat de cromozomi al celulei-mamă (fără reducere cromatică). Acest fenomen structural este strâns legat de procesul de apomixie la anumite specii de plante, permițând reproducerea asexuată prin semințe viabile din punct de vedere genetic.
• amfidiploid — Organism sau celulă poliploidă formată prin hibridarea a două specii diferite, urmată de dublarea setului de cromozomi, conținând astfel seturile diploide complete ale ambelor specii parentale. Ca adjectiv, descrie un genom, o plantă sau o cultură agricolă (cum este triticale) stabilizată genetic, capabilă de reproducere fertilă normală deoarece fiecare cromozom își găsește omologul în timpul meiozei.
• amfidiploidie — Stare genetică sau tip particular de poliploidie (alopoliploidie) caracterizată prin prezența unui set diploid complet de cromozomi provenit de la două specii parentale diferite în urma hibridării și a dublării cromozomiale ulterioare. Acest fenomen structural garantează fertilitatea hibridului, permițând împerecherea normală a cromozomilor omologi în timpul meiozei și este utilizat pe scară largă în ingineria genetică vegetală pentru crearea de noi varietăți de plante.
• amfiplastie — Fenomen citogenetic sau anomalie structurală cromozomială ce apare în urma hibridării interspecifice, caracterizată prin modificarea morfologică constantă (alterarea formei, constricțiilor secundare sau a organizatorilor nucleolari) a unui set de cromozomi proveniți de la o specie parentală sub influența citoplasmei sau a genomului speciei partenere.
• amfiten — Stadiu tranzitoriu din profaza primei diviziuni meiotice, situat între leptonem și pahiten, sinonim cu zigotenul, în care cromozomii omologi încep să se alinieze și să se asocieze perechi prin sinapsă. În această fază structurală, filamentele cromatidice prezintă adesea o dispunere caracteristică în buchet, având un capăt îngroșat și celălalt subțire în cursul procesului de împerechere.
• amitotic — Care se referă la amitoză sau se realizează prin amitoză; care ține de diviziunea celulară directă, caracterizată prin scindarea simplă a nucleului și a citoplasmei fără individualizarea cromozomilor și fără formarea aparatului mitotic (fusul de diviziune). Acest mecanism structural fiziologic este specific unor celule specializate, îmbătrânite, patologice sau organismelor unicelulare inferioare.
• anafază — A treia etapă consecutivă a procesului de diviziune celulară (mitoză sau meioză), caracterizată structural prin separarea bruscă și migrarea simultană a cromatidelor surori sau a cromozomilor omologi către polii opuși ai celulei. Acest fenomen mecanic și biologic, coordonat de contracția filamentelor fusului de diviziune, garantează distribuirea perfect egală și exactă a materialului genetic dublat către cele două viitoare celule fiice.