#dogma

• abjurare — Acțiunea de a abjura și rezultatul ei; renegarea publică, solemnă și formală a unei credințe, doctrine sau promisiuni sacre. În context istoric, abjurarea reprezenta un act juridico-religios consemnat în scris, adesea necesar pentru reconcilierea unui individ cu comunitatea ecleziastică din care fusese exclus.
• ablepsie — Concept abstract utilizat în filozofie și psihologia socială pentru a desemna orbirea mentală, lipsa de discernământ, incapacitatea totală de a percepe sau înțelege un adevăr evident ori o realitate factuală; stare de obtuzitate intelectuală profundă provocată de dogmatism sau prejudecăți. Spre deosebire de neștiință, termenul subliniază un blocaj cognitiv autoindus sau sistemic care împiedică reflecția critică.
• absolutistic — Variantă adjectivală livrescă, parțial învechită sau neologistică (preluată după modelul german ori anglo-saxon), sinonimă cu termenul 'absolutist'. În filozofia morală și epistemologie, termenul califică o abordare, o doctrină sau o mentalitate care tinde să reducă complexitatea realității sau a dilemelor etice la principii fixe, rigide și necondiționate, refuzând orice nuanțare empirică, istorică sau culturală.
• absolutiza — A privi, a considera sau a transforma ceva relativ, contingent ori contextual într-o valoare absolută, imuabilă și universal valabilă; a acorda unui element de importanță secundară o supremație conceptuală sau normativă necondiționată. În etică și epistemologie, verbul descrie procesul prin care o dogmă particulară ori o normă istorică tranzitorie este ridicată la rangul de adevăr metafizic intangibil, eliminând posibilitatea nuanțării sau a analizei critice.
• absolutizant — Care tinde să absolutizeze; care prezintă caracteristicile unui proces de dogmatizare, universalizare forțată sau eliminare a nuanțelor și perspectivelor contextuale. În analizele critice ale moravurilor și în epistemologie, o viziune sau o metodă absolutizantă este penalizată pentru rigiditatea ei, deoarece refuză să recunoască variabilitatea empirică ori complexitatea cazurilor morale particulare.
• absolutizare — Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei; procesul intelectual, filozofic sau ideologic prin care un concept relativ, contingent ori dependent de context este transformat într-o valoare supremă, imuabilă și universal valabilă. În etică și epistemologie, absolutizarea reprezintă adesea o eroare metodologică prin care norme istorice sau preferințe culturale tranzitorii sunt ridicate la rangul de dogme intangibile, anulând flexibilitatea critică.
• absolutizat — Forma de participiu trecut a verbului „a absolutiza”, utilizată cu valoare adjectivală pentru a descrie un concept, o regulă, o valoare sau un principiu care a fost transformat în mod artificial sau dogmatic într-un adevăr necondiționat și imuabil. Califică elementul axiologic extras din contextul său istoric și proclamat ca normă absolută, imună la critici sau adaptări circumstanțiale.
• academism — Un curent conservator și un ansamblu de principii estetice manifestate în special în artele plastice și literatură din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, caracterizat prin respectarea dogmatică a normelor și modelelor clasice impuse de Academiile oficiale. În plan tehnic, academismul promovează perfecțiunea formală, desenul riguros și temele istorice, mitologice sau alegorice, respingând inovațiile avangardiste. Într-un sens extins și modern, termenul deține o tentă peiorativă, desemnând un stil lipsit de originalitate, convențional și dependent de formule predeterminate.
• academiza — A transforma un curent artistic, o teorie științifică, o idee inovatoare sau un stil literar într-o dogmă rigidă, oficială și instituționalizată, lipsindu-le de spiritul lor revoluționar, organic și spontan. Procesul de academizare implică codificarea excesivă a unor reguli, transformarea lor în materie de manual și impunerea lor ca standard convențional obligatoriu în cadrul unor instituții. La nivel intranzitiv, se referă la acțiunea unui sistem cultural sau a unui autor de a deveni conformist, pedant și dependent exclusiv de tipare formale.
• academizare — Acțiunea de a academiza și rezultatul ei; procesul socio-cultural și estetic prin care o mișcare artistică revoluționară, o teorie inovatoare, o doctrină sau un stil liber sunt absorbite, codificate și transformate în dogme rigide, norme oficiale și materie de studiu instituționalizat. Academizarea marchează trecerea unei idei de la faza sa dinamică, organică și adesea contestatară la o fază de stabilitate birocratică și osificare formală în cadrul unor instituții sau academii de stat, ducând frecvent la neutralizarea potențialului său critic inițial.
• academizat — Un atribut ce descrie un curent artistic, un stil literar, o teorie științifică sau o idee care a trecut prin procesul de academizare, fiind integrată într-un sistem oficial de norme și dogme instituționale. Ca adjectiv, termenul sugerează că elementul vizat și-a pierdut spontaneitatea, virulența critică, originalitatea sau caracterul organic inițial, devenind conformist, convențional și adaptat strict cerințelor de manual. Ca participiu, reprezintă starea rezultată în urma acțiunii verbului 'a academiza'.
• adogmatic — Care nu este dogmatic; care respinge dogmele, ideile preconcepute, doctrinele rigide sau adevărurile impuse ca absolute fără o demonstrație rațională; caracterizat prin libertate deplină de gândire, flexibilitate intelectuală și deschidere către analiză critică. În filozofie, definește o atitudine sceptică sau antidogmatică ce promovează cercetarea continuă și reevaluarea constantă a principiilor.
• adogmatică — Care nu acceptă sau nu se ghidează după dogme, doctrine rigide ori adevăruri absolute impuse fără demonstrație rațională; caracterizată prin flexibilitate intelectuală, deschidere critică și libertate deplină de gândire. Reprezintă forma de feminin a adjectivului 'adogmatic', utilizată de obicei în acord cu substative precum metodă, gândire, abordare sau viziune filozofică.
• adogmatism — Atitudine filozofică, doctrină sau orientare intelectuală care respinge dogmatismul, contestând valabilitatea dogmelor și a principiilor impuse ca absolute, imobile ori infailibile. Structural, adogmatismul promovează scepticismul constructiv, relativismul epistemic, spiritul critic și revizuirea permanentă a cunoștințelor în funcție de noile descoperiri științifice și raționale.
• adopțianism — Doctrină teologică netrinitară, apărută în primele secole ale creștinismului și condamnată ca erezie, care susținea că Isus din Nazaret s-a născut exclusiv ca om primind doar firi omenești, dar a fost adoptat de Dumnezeu ca Fiu al Său în momentul botezului în Iordan datorită virtuților sale excepționale. Această viziune hristologică a reapărut sub diverse forme în Spania secolului al VIII-lea, fiind respinsă oficial de sinoadele ecleziastice majore.
• adopțianist — Persoană sau teolog care aderă la principiile adopțianismului, susținând că Isus Hristos a fost o ființă pur umană aleasă și înfiată ulterior de Dumnezeu. Ca adjectiv, termenul caracterizează o scriere, o argumentare, o comunitate sectară sau o perspectivă dogmatică ce promovează sau încorporează elemente specifice acestei hristologii netrinitare.
• adopțieni — Membri, adepți sau promotori ai doctrinei adopțianismului, care negau divinitatea congenitală și eternă a lui Isus Hristos, argumentând că statutul Său de Fiu al lui Dumnezeu a fost obținut prin adopție divină în momentul botezului. Termenul se utilizează strict în istoriografia ecleziastică pentru a desemna facțiunile religioase din antichitate și evul mediu timpuriu intrate în conflict cu ortodoxia trinitară.
• anakefaleosis — Formă latinizată sau variantă grafică academică pentru termenul anacefaleoză (recapitulare); concept teologic fundamental dezvoltat de Sfântul Irineu de Lyon care desemnează reunirea, rezumarea și restaurarea structurală a întregii creații și a umanității sub un singur cap, Iisus Hristos. În sens retoric sau literar mai larg, reprezintă acțiunea de a recapitula, a trece în revistă și a rezuma concis punctele principale ale unui discurs sau ale unei scrieri pentru a le restabili coerența finală.
• Anfinsen — Nume de familie de origine scandinavă, celebru în comunitatea științifică mondială datorită biochimistului Christian B. Anfinsen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1972. În sens academic, numele este strâns legat de un postulat molecular structural (Dogma lui Anfinsen) care demonstrează că structura tridimensională nativă a unei proteine este determinată exclusiv de succesiunea sa liniară de aminoacizi.
• anglicanism — Confesiune și doctrină creștină protestantă, apărută în secolul al XVI-lea în cadrul Reformei din Anglia, când Biserica Angliei s-a separat structural de autoritatea papală de la Roma sub conducerea regelui Henric al VIII-lea. Acest sistem teologic binedefinit se caracterizează printr-o poziție intermediară (via media), păstrând structura ierarhică liturgică de tip episcopal catolic, dar integrând dogme fundamentale ale reformei protestante, cum ar fi autoritatea supremă a Sfântului Scripturi și mântuirea prin credință.