#gramatica romana

• agesta — A aduna, a acumula sau a mămăli aluviuni, crengi și resturi aduse de ape; a provoca un blocaj pe cursul unui râu. Ca formă reflexivă, se aplică apelor care se opresc din cauza unui obstacol structural ori materialelor care se îngrămădesc într-un punct oarecare.
• agesti — Variantă conjugală sau formă verbală rară a procesului de acumulare a aluviunilor, mâlului și resturilor vegetale în albia unui râu; a (se) colmata sau a (se) bloca din cauza depunerilor aduse de viituri. Ca formă tranzitivă, definește acțiunea curentului de a transporta și îngrămădi materiale solide într-un punct critic al cursului de apă.
• aghe — Variantă fonetică rară, arhaică sau regională utilizată în trecut în limbajul bisericesc sau în graiurile locale pentru a desemna titlul de agă, reprezentantul ordinii publice, ori o prescurtare simbolică legată de termenul agheasmă. În anumite contexte istorice, a funcționat și ca rădăcină onomastică hipocoristică.
• aghent — Formă veche, arhaică sau regională pentru termenul agent; persoană împuternicită în trecut să reprezinte interesele unei autorități administrative, comerciale ori consulare. Se întâlnește în documentele administrative de secol XIX și în textele literare cronicărești.
• aghentă — Formă veche, arhaică sau regională pentru substantivul feminin agentă; femeie împuternicită în trecut să acționeze în numele unei instituții, companii ori autorități, sau care intermedia tranzacții comerciale în diverse târguri. Termenul apare atestat în documentele de cancelarie din secolul al XIX-lea și în scrierile de epocă.
• aghesmuit — Care a fost stropit sau binecuvântat cu agheasmă; locuință ori obiect purificat structural prin ritualul apei sfințite; în limbajul familiar sau argotic, persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice, fiind amețită ori beată.
• aghestin — Formă rară, arhaică sau regională utilizată în trecut în unele comunități rurale pentru a descrie un obiect ori un spațiu curățat, spălat ori stropit cu agheasmă; de asemenea, poate indica o persoană care se ocupă cu adusul apei sfințite sau o variantă locală, deformată, legată de ordinul călugăresc al augustinilor în documentele transilvănene vechi.
• aghețizare — Acțiunea de a (se) agheța și rezultatul ei; proces rar sau regional prin care un obiect ori o suprafață se prinde, se agață, se agață structural într-un cârlig sau obstacol; de asemenea, poate indica transformarea simbolică sau deformată local a unui element legat de gheață (înghețare secundară).
• aghezmuit — Variantă ortografică pentru aghesmuit; care a fost stropit sau binecuvântat cu agheasmă; locuință ori obiect purificat structural prin ritualul apei sfințite; în limbajul familiar sau argotic, persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice, fiind amețită ori beată.
• aghiag — Variantă fonetică rară, regională sau deformată local pentru termeni legați de agheasmă ori de un recipient de lut utilizat în trecut în satele din Transilvania și Banat pentru păstrarea lichidelor sfințite sau a uleiurilor de cult. În unele manuscrise izolate, apare ca o transcriere alterată a unor titluri sau funcții bisericești.
• aghian — Termen rar sau regional utilizat în trecut în anumite credințe populare ori texte dialectale izolate pentru a descrie un spirit, un personaj mitologic sau o stare legată de supranatural; uneori folosit ca variantă deformată ori poreclă onomastică în comunitățile rurale, având legături etimologice obscure cu sfera religioasă sau ecleziastică.
• Aghiana — Nume propriu feminin rar, toponim istoric local ori variantă regională deformată utilizată în trecut în spațiul românesc; poate desemna o formă arhaică ipocoristică sau o denumire atribuită unui element geografic mic (pârâu, dâmb) în graiurile provinciale.
• aghiău — Termen rar sau regional utilizat în trecut în graiurile locale din anumite zone rurale pentru a descrie un recipient de dimensiuni mici, o cană sau un vas de pământ folosit la transportul apei sau al băuturilor; de asemenea, poate apărea ca o variantă onomastică deformată popular sau poreclă locală.
• Aghie — Nume propriu de persoană, utilizat istoric în spațiul românesc ca nume de familie sau prenume rar, având origini etimologice legate de termeni ecleziastici eleni ori balcanici (de la rădăcina 'aghios', însemnând sfânt); de asemenea, poate apărea ca o variantă hipocoristică sau prescurtare regională în documentele vechi de cancelarie.
• aghimaft — Variantă fonetică rară, arhaică sau deformată popular utilizată în trecut în graiurile locale din anumite zone rurale ale Moldovei pentru a desemna un mic recipient, un potir ori o cutie de cult folosită la păstrarea sfintelor daruri sau a apei binecuvântate; în unele documente vechi poate reprezenta o transcriere alterată a unor termeni liturgici de proveniență elenă ori slavă.
• aghistan — Formă rară, arhaică sau deformată regional utilizată în trecut în unele graiuri provinciale pentru a descrie un obiect textil, o pânză groasă ori o țesătură rigidă de bumbac; de asemenea, poate apărea ca o variantă alterată fonetic pentru termeni geografici sau etnici orientali în hrisoavele comerciale vechi.
• aghistin — Variantă fonetică rară, arhaică sau regională pentru termenul aghestin; indică un obiect, un spațiu ori un recipient spălat, curățat sau stropit ritualic cu agheasmă; în anumite arhive locale, desemnează o variantă populară deformată pentru un călugăr aparținând ordinului augustinian sau o persoană însărcinată cu paza apei sfințite.
• aghizău — Variantă fonetică rară, arhaică sau regională pentru termenul aghiău; mic recipient, cană ori vas din lut ars folosit în trecut în comunitățile rurale din Transilvania pentru transportarea ori păstrarea apei potabile și a diverselor băuturi de masă; poate fi întâlnit și ca poreclă locală în spiritul umorului popular.
• agiac — Termen rar sau arhaic de origine orientală (otomană) utilizat în trecut în hrisoavele comerciale sau în graiul regional pentru a desemna un tip de sobă, cămin, vatră ori horn de evacuare a fumului (bugeag/ogiac); prin extensie, poate indica un adăpost simplu, o colibă ori o casă rudimentară cu vatră deschisă.
• agiag — Variantă fonetică rară, regională sau deformată local pentru termeni legați de agheasmă ori de un recipient de lut utilizat în trecut în satele din Transilvania și Banat pentru păstrarea lichidelor sfințite sau a uleiurilor de cult. În unele manuscrise izolate, apare ca o transcriere alterată a unor titluri sau funcții bisericești.