#ihtiologie

• anghiră — Variantă fonetică regională sau arhaică rară pentru anghilă, utilizată în anumite graiuri dunărene sau litorale pentru a desemna peștele migrator serpentiform din familia Anguillidae. Acest termen structural documentează alterările consonantice locale (prin rotacism sau asimilare dialectală a grupului 'l') întâlnite în lexicul ihtiologic popular românesc înainte de uniformizarea nomenclaturii biologice moderne.
• anghiriate — Formă de plural arhaică, regională sau adjectivală derivată din radicalul anghiră (anghilă), utilizată istoric în comunitățile dunărene pentru a desemna loturi de pești serpentiformi prinși sau pregătiți împreună, ori caracteristici specifice asociate acestora. Acest termen structural ilustrează flexibilitatea morfologică a graiurilor locale din zonele pescărești în procesul de inventariere a resurselor piscicole înainte de standardizarea lingvistică modernă.
• aprichi — Termen regional rar sau denumire populară utilizată în anumite comunități pescărești dunărene sau din bazinele vestice pentru a desemna o specie de pește de talie mică, sau o variantă locală a porcușorului de râu ori a boarței. În structura lexicului arhaic, cuvântul servește ca indicator etno-zoologic pentru peștii bentonici care trăiesc pe fundurile nisipoase.
• aripioară — Diminutiv al cuvântului 'aripă'; organ de locomoție și echilibru la pești (înotătoare); componentă mobilă situată pe aripile unui avion (eleron sau voleu) utilizată pentru controlul ruliului; termen culinar ce desemnează secțiunea superioară a aripii de pasăre gătită.
• ariul — Denumire populară sau științifică românizată pentru peștii din genul Arius, aparținând familiei Ariidae, cunoscuți și sub numele de somni de mare. Acești pești sunt caracterizați prin prezența unor mustăți tactile proeminente în jurul gurii, un corp lipsit de solzi protejat de un mucus dens și țepi dorsali sau pectorali rigizi, adesea venenoși, fiind răspândiți în apele marine tropicale, subtropicale și în estuarele din întreaga lume.
• aspenchiu — Denumire regională și populară folosită în anumite bazine hidrografice pentru asprete (Romanichthys valsanicola) sau pentru specii înrudite de pești de apă dulce de talie mică din familia Percidae; pește rar, considerat monument al naturii, adaptat la cursurile montane rapide, cu fund pietros, unde trăiește ascuns sub stânci. Termenul funcționează ca un indicator arhaic în graiurile pescărești locale din zona Carpaților.
• asprean — Variantă regională rară pentru asprete (Romanichthys valsanicola) sau pentru alte specii de pești mici de munte din familia Percidae; pește carpatic endemic cu solzi foarte aspri și rigizi, adaptat la cursurile rapide de apă cu fund bolovănos. Termenul este utilizat exclusiv în anumite comunități rurale submontane ca denumire populară descriptivă bazată pe textura învelișului protector al peștelui.
• aspreancă — Formă de feminin sau variantă regională rară folosită în mod popular pentru a desemna femela peștelui asprete (Romanichthys valsanicola) ori alte varietăți înrudite de pești de munte din familia Percidae; termenul este strict localizat în satele de pe valea râurilor montane din Carpați și face referire directă la asprimea structurală a solzilor ctenoizi specifici speciei.
• asprete — Specie endemică de pește de apă dulce de talie mică (Romanichthys valsanicola), din familia Percidae, considerat un veritabil monument al naturii și o fosilă vie extrem de rară; trăiește exclusiv în România, în prezent fiind izolat doar pe un sector restrâns al râului Vâlsan. Este adaptat structural la cursurile montane rapide, cu fund pietros, având corpul acoperit cu solzi ctenoizi foarte aspri, două înotătoare dorsale separate și un comportament nocturn, trăind ascuns sub bolovani.
• astacicultură — Ramură specializată a acvaculturii și a zootehniei care se ocupă cu studiul, reproducerea, creșterea dirijată și exploatarea comercială a racilor de apă dulce (crustacee din familia Astacidae); acest proces tehnologic include amenajarea de crescătorii artificiale, optimizarea calității apei, hrănirea controlată și selectarea ecologică a speciilor în vederea valorificării lor economice sau a repopulării bazinelor hidrografice naturale.
• aulostom — Pește marin din mările tropicale aparținând genului 'Aulostomus' (peștele-trompetă), caracterizat printr-un corp alungit, comprimat lateral și un bot lung în formă de tub sau flaut, adaptat pentru aspirarea rapidă a prăzii de mici dimensiuni. Ca adjectiv, descrie orice organism, structură anatomică sau specie care posedă o gură tubulară ori o deschidere bucală în formă de canal cilindric.
• avat — Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor (Aspius aspius), cu corpul alungit, acoperit cu solzi mărunți argintii, și gura largă, lipsită de dinți pe fălci, dar prevăzută cu o proeminență caracteristică pe maxilarul inferior. Trăiește în apele curgătoare mari, fiind extrem de agil și recunoscut pentru atacurile sale violente la suprafața apei asupra peștilor de talie mică.
• avățoi — Denumire populară regională sau augmentativă folosită în bazinele hidrografice ale Dunării pentru a desemna un exemplar foarte mare, adult și viguros de avat (Aspius aspius), pește răpitor din familia ciprinidelor. Termenul subliniază dimensiunile impresionante, forța în atac și caracterul solitar al specimenului, fiind utilizat cu precădere în jargonul pescarilor sportivi pentru a diferenția exemplarele trofeu de cele de talie medie.
• Axelrod — Nume propriu de familie de origine germanică sau evreiască (Yiddish), răspândit la nivel internațional și recunoscut prin contribuțiile unor personalități marcante. În științele politice și teoria jocurilor, evocă numele lui Robert Axelrod, faimos pentru experimentele sale privind evoluția cooperării bazate pe strategia 'dinte pentru dinte' (tit-for-tat); în biologie și acvaristică, face referire la Herbert R. Axelrod, un renumit expert în ihtiologie, după care au fost numite specii de pești exotici precum neonul roșu (Paracheirodon axelrodi).
• babină — Denumire regională sau populară dată unor specii de pești de talie mică din apele dulci sau stătătoare, adesea aplicată ghiborțului sau zglăvoacei, caracterizați structural printr-un cap mare, turtit și corp solzos; în sens arhaic izolat, poate reprezenta și un diminutiv rar pentru o femeie bătrână.
• baboi — Denumire populară sau regională dată unor specii de pești de apă dulce de talie mică, în special ghiborțului, zglăvoacei sau fufei, caracterizați prin corp alungit și ascuțit; prin extensie, termenul este utilizat în sens colectiv pentru a desemna pește mărunt sau puiet de baltă de calitate inferioară.
• baboiaș — Formă diminutivală pentru baboi; pește de apă dulce de dimensiuni extrem de mici sau puiet abia eclozat care înoată în bancuri de-a lungul malurilor mâloase ale râurilor și lacurilor.
• baboiu — Formă articulată locală sau arhaică a substantivului 'baboi'; desemnează un exemplar specific de pește mărunt de apă dulce (ghiborț sau zglăvoacă) sau, în sens colectiv, puietul de baltă identificat într-un anumit context piscicol.
• babușcă — Pește de apă dulce de talie mică-mijlocie din familia ciprinidelor (Rutilus rutilus), cu corpul alungit, spatele cenușiu-verzui, flancurile argintii și înotătoarele inferioare roșiatice, extrem de comun în lacurile și râurile europene. În sens secundar, cuvântul reprezintă un împrumut din limba rusă utilizat pentru a desemna o bunică sau o femeie bătrână, purtând adesea o conotație afectuoasă sau referindu-se la baticul tradițional legat sub bărbie.
• babușcă-roșie — Denumire populară locală folosită în ihtiologie pentru a desemna roșioara (Scardinius erythrophthalmus), un pește de apă dulce din familia ciprinidelor, asemănător cu babușca, dar caracterizat prin ochi cu irisul roșu-aprins și înotătoare de un roșu intens. Trăiește în special în ape stătătoare sau lent curgătoare cu vegetație abundentă, fiind o specie comună în bazinele hidrografice europene.