#istorie

• abrac — Formă regională sau arhaică atestată în documente istorice și registre vechi, folosită uneori ca o variantă fonetică sau o transformare locală pentru rație, fân sau nutreț uscat destinat vitelor sau cailor din cavalerie (provenind din terminologii administrative otomane sau slave); (în alte contexte izolate) o eroare de copiere ori o formă hipocoristică pentru anumite nume sau elemente de jargon tehnic învechit.
• Abradu — Antroponim istoric românesc extrem de rar [consemnat în onomastica tradițională](1.4.1) și în dicționarele de specialitate; (în istorie) formă derivată prin contaminare sau accident fonetic de la numele propriu [Abrud](1.4.1) ori asociat cu rădăcini de tipul „Bradu”; (toponim) denumire menționată istoric în legătură cu anumite ruine sau așezări vechi din regiunea Olteniei [atestată în lucrările onomastice de arhivă](1.4.1).
• Abraham — Formă vest-europeană, germanică sau engleză pentru numele biblic propriu masculin Avraam (provenit din ebraicul 'Avraham'); (sens istoric/religios) primul mare patriarh al poporului evreu, recunoscut ca figură centrală fondatoare în iudaism, creștinism și islam; (sens onomastic modern) nume de familie utilizat la nivel internațional și adoptat inclusiv în onomastica românească; (toponim) numele mai multor localități din lume sau al unor repere geografice numite în onoarea unor personalități istorice.
• Abram — Nume propriu cu profunde rădăcini biblice și istorice; (antroponim) formă timpurie, ebraică a numelui patriarhului Avraam (semnificând „tată măreț” sau „tată înalt”), utilizat înainte ca divinitatea să îi schimbe numele în Avraham („tată al unei mulțimi”); ca prenume sau nume de familie, este întâlnit frecvent în spațiul internațional și sporadic în cel românesc; (toponim) [numele unei comune din județul Bihor](1), România, precum și al satului reședință al acesteia.
• Abramescu — Nume de familie românesc tradițional, format ca un nume patronimic; indică descendența dintr-un strămoș sau cap de familie numit Abram sau Avram; purtat istoric de diverse personalități din mediul academic, militar sau cultural din România, cel mai notabil fiind generalul Gheorghe Abramescu (1884–1945), comandant militar de elită în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
• Abrittus — Oraș antic și fortăreață romană de importanță majoră în provincia Moesia Inferior, situat în apropierea orașului actual Razgrad din nord-estul Bulgariei; este faimos în istorie ca locul bătăliei din anul 251 d.Hr., în care împăratul roman Decius și fiul său Herennius Etruscus au fost învinși și uciși de goții conduși de regele Cniva.
• Abrud — Oraș în județul Alba, Transilvania, România, situat în Depresiunea Abrudului din Munții Apuseni, pe râul cu același nume; este un străvechi centru minier cunoscut din epoca romană sub denumirea de Abruttus, fiind strâns legat de exploatarea aurului și de evenimentele istorice ale Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan și ale Revoluției de la 1848.
• Abruzachie — (Arhaic) Variantă onomastică veche sau formă hibridă regională a prenumelui masculin Ambrozie sau a numelui de familie Rosetti-Roznovanu (cu variante precum Bruzachie), întâlnită în documentele administrative și boierești din Moldova secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.
• Absalom — Personaj biblic din Vechiul Testament, al treilea fiu al regelui David, faimos pentru frumusețea sa deosebită, părul său lung și des, dar și pentru revolta sângeroasă pe care a condus-o împotriva tatălui său, sfârșind tragic când părul i s-a încurcat în crengile unui stejar; (figurat) fiu rebel sau nesupus.
• Abubekr — Varianta ortografică alternativă a numelui Abu Bakr al-Siddiq, cel mai apropiat companion, socru al profetului Mahomed și primul calif de drept (632–634) din perioada califilor ortodocși (Rashidun). Guvernarea sa de scurtă durată, dar de o importanță crucială, a consolidat nucleul statului islamic prin reprimarea rebeliunilor tribale în războaiele Ridda și a inițiat procesul de colectare și transcriere a textului sacru al Coranului într-un volum unitar.
• Abukir — Un oraș de coastă și un golf strategic în Egipt, situat pe malul Mării Mediterane, faimos în istoria universală drept teatrul unor bătălii cruciale din timpul Campaniei Franceze în Egipt a lui Napoleon Bonaparte. Numele său este indisolubil legat de 'Bătălia de la Abukir' (Bătălia Nilului) din 1798, în care amiralul britanic Horatio Nelson a distrus flota franceză, izolându-l pe Napoleon în Orient și schimbând radical echilibrul de forțe în războaiele napoleoniene.
• Abul Feda — Numele latinizat al lui Abu al-Fida (Isma'il ibn Ali ibn Mahmud al-Ayyubi), prinț, istoric, geograf și astronom kurd de seamă din dinastia Ayyubizilor, care a guvernat ca emir de Hama (Siria). Este recunoscut pe plan mondial pentru scrierile sale enciclopedice fundamentale, în special 'Taqwim al-Buldan' (Schița țărilor), o lucrare monumentală de geografie descriptivă, și cronica sa istorică universală, care au servit drept punți esențiale de cunoaștere între Orientul medieval și Occidentul european, numele său fiind onorat și prin atribuirea unui crater lunar.
• abzice — Termen juridic arhaic sau regional, întâlnit în vechile codice de legi transilvănene și în dicționarele etimologice istorice, având sensul de a contrazice, a respinge o mărturie sau a pronunța o sentință de despoiere a unui drept în urma unui litigiu. Reprezintă un calc lingvistic parțial după structura unor termeni juridici latini sau germani care implică retragerea publică a unui cuvânt ori anularea unei declarații anterioare.
• abzicere — Acțiunea de a abzice și rezultatul ei; infirmare, retractare sau respingere formală a unei hotărâri, declarații ori pretenții juridice. Folosit în trecut ca echivalent arhaic pentru noțiunea modernă de dezavuare sau anulare formală a unui act juridic ori ecleziastic.
• abzis — Care a fost infirmat, contrazis sau respins în mod formal printr-o decizie judecătorească ori printr-un act administrativ vechi; desființat, dezavuat. În contextul textelor juridice istorice, termenul descrie un argument, o mărturie sau un drept care și-a pierdut valabilitatea legală în urma unei hotărâri oficiale.
• acadian — Ca substantiv, desemnează un descendent al coloniștilor francezi care s-au stabilit în secolul al XVII-lea în regiunea Acadia (situată în nord-estul Americii de Nord, cuprinzând astăzi provinciile maritime ale Canadei). Ca adjectiv, termenul se referă la cultura, limba, istoria sau teritoriul specific acestei populații francofone, recunoscută pentru rezistența sa culturală și drama istorică a Marii Expulzări din 1755. Comunitățile acadiene deportate în sudul Statelor Unite au pus bazele culturii distincte cunoscute astăzi sub denumirea de 'Cajun'.
• acadiană — Forma de gen feminin a substantivului și adjectivului 'acadian'. Ca substantiv, desemnează o femeie de origine franceză născută sau stabilită în regiunea istorică Acadia din nord-estul Americii de Nord, ori o descendentă directă a acestei comunități. Ca adjectiv, caracterizează un element cultural, lingvistic, geografic sau identitar specific acestei populații francofone, recunoscută în istoria universală pentru conservarea dialectului propriu și a tradițiilor muzicale în ciuda asimilării și a deportărilor masive din secolul al XVIII-lea.
• Acadiia — O variantă ortografică atipică, hipercorectă sau eronată a toponimului istoric 'Acadia' (regiune colonială din estul Canadei și nordul statului Maine). În textele românești vechi, scrierea cu dublu 'i' reflecta uneori încercarea de a reda fidel fonetica hiatului final în procesul de articulare sau adaptarea timpurie a numelui din izvoare chirilice. În contextul lingvistic modern, forma este considerată o abatere de la norma literară oficială, fiind acceptat exclusiv termenul standardizat 'Acadia' pentru desemnarea acelei provincii francofone timpurii.
• acana — Unitate de măsură antică pentru lungime utilizată în Grecia și Persia, reprezentând o prăjină de măsurat lungă de zece picioare (aproximativ trei metri). În sens istoric secundar, termenul desemna și o suprafață de teren pătrată determinată de această prăjină. Conceptul este atestat în scrierile vechi de agrimensură și metrologie istorică, fiind un indicator important al organizării agrare din Antichitate.
• acarul Păun — Expresie faimoasă din cultura română folosită pentru a desemna o persoană nevinovată, un subaltern sau un angajat cu o funcție minoră care este sacrificat politic ori administrativ și transformat în țap ispășitor, fiind găsit singurul vinovat pentru o eroare catastrofală, acte de corupție sau neglijențe grave comise de superiori sau generate de disfuncționalitatea unui întreg sistem. Originea sintagmei provine din realitatea istorică a anului 1923, când un accident feroviar grav petrecut în stația Vintileanca a fost pus exclusiv pe seama acarului pe nume Ioan Păun, pentru a proteja managementul corupt al căilor ferate.