#justificare

• alibi — Mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect sau acuzat dovedește că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla în alt loc decât cel al faptei, exclusivitatea prezenței sale în altă parte făcând imposibilă participarea sa la crimă. În sens larg, termenul descrie o justificare, o scuză sau o dovadă incontestabilă de nevinovăție folosită de o persoană pentru a se disculpa într-o situație problematică.
• alibiu — Variantă ortografică acceptată istoric sau utilizată ca sinonim perfect pentru termenul standard 'alibi'; mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect dovedește că în momentul săvârșirii unei infracțiuni se afla în altă parte. Deși normele actuale ale limbii române literare recomandă în mod ferm utilizarea formei scurte 'alibi', varianta declinată 'alibiu' apare încă frecvent în vorbirea curentă sau în traduceri literare mai vechi.
• apologie — Elogiu pasionat, discurs scris sau argumentare orală sistematică realizată cu scopul de a apăra, justifica ori reabilita o persoană, o operă, o doctrină sau o cauză intens contestată în spațiul public. În contextul culturii clasice, termenul face referire directă la scrierile socratice și platonice destinate respingerii capetelor de acuzare juridice, evoluând ulterior ca instrument discursiv de justificare ideologică.
• apologism — Atitudine critică sau doctrină informală marcată prin utilizarea excesivă și programmatică a apologiilor în discursul public; tendința structurală de a reduce analiza obiectivă la o serie de justificări subiective sau elogiari partizane ale unui sistem. În hermeneutica textului, conceptul descrie un viciu metodologic în care cercetătorul își transformă expunerea științifică într-o pledoarie oarbă.
• apologizare — Acțiunea de a apologiza și rezultatul ei; procesul de elaborare a unui discurs ori a unui text de tip apologie prin care se laudă, se justifică și se apără în mod sistematic o cauză, un sistem ori o persoană. Reprezintă transformarea unei analize sau expuneri într-o pledoarie părtinitoare, dominată de intenții laudative în detrimentul analizei critice.
• autojustificare — Actul, procesul sau tendința de a-și găsi ori de a-și construi singur argumente, scuze sau motive raționale menite să legitimeze, să apere sau să disculpe propriile acțiuni, erori ori decizii controversate. În psihologia cognitivă, reprezintă o strategie defensivă inconștientă utilizată pentru reducerea disonanței cognitive, permițându-i individului să își alinieze comportamentele discutabile cu propria imagine de sine pozitivă și să evite sentimentele de vinovăție.