#limbaj

• astronomește — În mod astronomic, conform legilor, metodelor sau principiilor astronomiei; din punctul de vedere al unui astronom. Termenul este utilizat în mod restrictiv sau stilistic pentru a descrie o acțiune realizată cu rigurozitate științifică spațială, cum ar fi calcularea poziției exacte a unui corp ceresc ori măsurarea timpului sideral în raport cu bolta nocturnă.
• asudătură — Urmă, pată sau peliculă de transpirație rămasă pe corp, pe haine sau pe o suprafață de contact în urma unui efort fizic sau a unei stări de căldură sufocantă; sudoare condensată. Termenul este utilizat preponderent în limbajul popular sau regional pentru a descrie efectul vizibil al procesului de secreție sudorală.
• asumatat — Care a fost transformat prin asumare; un statut, un concept sau o trăsătură care a dobândit caracterul de a fi asumat în mod conștient și integrat structural în personalitatea sau discursul cuiva. Termenul descrie starea unui element abstract ce nu mai este doar impus din exterior, ci internalizat profund și manifestat cu o certitudine deplină.
• asumuta — A determina o persoană sau un grup să își asume o identitate, o responsabilitate sau o decizie; a ghida un individ prin tehnici psihologice ori sociale spre internalizarea deplină și conștientă a unei stări de fapt. Acest proces structural transformă acceptarea pasivă a unei situații într-o asumare activă și asumată în fața comunității.
• asuna — A rezona în mod armonios, profund și structural cu o idee, o valoare sau un sentiment; a produce un ecou spiritual ori intelectual care se aliniază perfect cu starea interioară a cuiva. În sens lingvistic extins, descrie procesul prin care două concepte distincte încep să sune identic sau să aibă o vibrație semantică comună.
• asunătoriu — Care tinde sau are calitatea de a produce o asunare ori o consunare structurală; descriptiv pentru un element masculin sau neutru care induce o stare de aliniere armonioasă și rezonanță profundă într-un context academic ori filozofic.
• atâticuța — Formă hipocoristică și afectivă de dublu diminutiv a cuvântului „atât” (sau „atâtica”), utilizată în limbajul familial, în vorbirea cu copiii mici ori în graiurile populare pentru a desemna o cantitate infimă, microscopică sau simbolică dintr-un obiect ori fenomen. Exprimă o nuanță deosebită de duioșie, simpatie sau minimalism extrem, fiind adesea acompaniată de un gest sugestiv al degetelor.
• atâtuța — Formă afectivă, hipocoristică sau diminutivală a cuvântului „atâta” (sau „atât”), utilizată cu precădere în limbajul familial, în vorbirea cu copiii mici ori în graiurile populare pentru a desemna o cantitate foarte mică, drăgălașă sau simbolică. Exprimă o nuanță puternică de duioșie, mângâiere sau minimalism, fiind adesea folosită pentru a limita o porție de mâncare sau dimensiunea unui obiect în mod ludic.
• atuncea — Variantă populară și regională (accentuată prin sufixare fonetică) a adverboului de timp 'atunci'; indică un moment precis sau o perioadă determinată din trecut ori viitor. În vorbirea curentă sau în proza literară cu caracter regional, acest termen structural accentuează opoziția față de momentul prezent, având adesea și un rol emfatic în cadrul discursului.
• audimutitate — Afecțiune neurologică sau tulburare rară de dezvoltare caracterizată prin absența totală sau parțială a vorbirii articulate (mutitate) la un individ care posedă un aparat auditiv perfect funcțional și o inteligență normală; alalie. Această patologie se datorează unor disfuncții la nivelul centrilor cerebrali ai limbajului sau unor cauze psihogene, persoana afectată fiind capabilă să audă și să înțeleagă mesajele sonore, dar neputând să le reproducă verbal.
• autoecolalie — Tulburare de limbaj manifestată prin repetarea automată, involuntară și stereotipă a propriilor cuvinte sau silabe, imediat după ce au fost pronunțate; fenomen clinic observat adesea în tulburările din spectrul autist, în schizofrenie, demență senilă sau în diverse afecțiuni neurologice corticale.
• autonimie — Situația sau relația metalingvistică fundamentală în care un semn lingvistic, un cuvânt sau o unitate lexicală se desemnează ori se reprezintă direct pe sine însuși într-un enunț, servind drept propriul său referent, în loc să indice obiectul ori conceptul din realitatea extralingvistică pe care îl denotă în mod obișnuit. În lexicografie, acest fenomen structural stă la baza definirii cuvintelor-intrare, unde termenul analizat devine un obiect de studiu formal, fiind adesea marcat grafic prin utilizarea de caractere italice, grase sau ghilimele pentru a semnala ruperea de uzul său referențial standard.
• autumnal — Care aparține toamnei, privitor la toamnă; specific acestui anotimp prin caracteristici climatice, cromatice sau atmosferice; melancolic, nostalgic sau palid, sugerând declinul naturii ori atmosfera specifică lunilor de toamnă.