#suspect

• alibi — Mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect sau acuzat dovedește că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla în alt loc decât cel al faptei, exclusivitatea prezenței sale în altă parte făcând imposibilă participarea sa la crimă. În sens larg, termenul descrie o justificare, o scuză sau o dovadă incontestabilă de nevinovăție folosită de o persoană pentru a se disculpa într-o situație problematică.
• alibiu — Variantă ortografică acceptată istoric sau utilizată ca sinonim perfect pentru termenul standard 'alibi'; mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect dovedește că în momentul săvârșirii unei infracțiuni se afla în altă parte. Deși normele actuale ale limbii române literare recomandă în mod ferm utilizarea formei scurte 'alibi', varianta declinată 'alibiu' apare încă frecvent în vorbirea curentă sau în traduceri literare mai vechi.
• anchetare — Acțiunea de a ancheta o persoană sau o situație; procesul dinamic și procedural prin care suspecții, martorii sau persoanele implicate într-un caz sunt supuse interogatoriilor și verificărilor legale pentru stabilirea implicării lor într-o faptă ilicită.
• anchetat — Care face obiectul unei anchete penale, administrative sau jurnalistice; persoană fizică sau juridică supusă cercetărilor oficiale sau audierilor de către organele de urmărire penală sau de către o comisie de investigație pentru stabilirea gradului de vinovăție sau de implicare într-o faptă ilicită.
• aprehendare — Acțiunea de a aprehenda și rezultatul ei; proces cognitiv de percepere, sesizare sau înțelegere conceptuală a unei realități, idei sau teorii prin intermediul intelectului ori al intuiției. În psihologia experimentală, descrie prinderea mentală imediată a unui stimul, în timp ce în jargonul juridic internațional se referă la reținerea sau arestarea unei persoane suspecte.
• audiere — Acțiunea de a audia și rezultatul ei; interogarea sau ascultarea oficială a unei persoane (martor, suspect, inculpat, parte civilă) de către organele de urmărire penală sau de către o instanță de judecată pentru a obține mărturii sau clarificări într-o cauză juridică. În dreptul administrativ și parlamentar, termenul descrie procedura formală de examinare publică sau privată a unor oficiali, candidați sau experți în cadrul unor comisii de specialitate.