#teoretic

• abstract — Care aparține gândirii pure, fiind separat de realitatea concretă sau de obiectele materiale; (ca adjectiv) greu de înțeles din cauza nivelului înalt de teoretizare. În artă, definește stilul non-figurativ care renunță la reproducerea formelor reale. Ca substantiv neutru, reprezintă rezumatul dens și structurat al unei lucrări științifice sau academice.
• academic — Un atribut definitoriu pentru tot ceea ce aparține sau este strâns legat de o academie, de mediul universitar sau de comunitatea înaltă a cercetătorilor. În plan lingvistic și metodologic, termenul descrie un stil de exprimare caracterizat prin rigoare logică absolută, obiectivitate nepărtinitoare, utilizarea unui vocabular elevat și absența elementelor emoționale. Într-un sens secundar, uneori peiorativ, poate face referire la ceva pur teoretic, formal sau convențional, rupt de realitatea practică imediată.
• agalaxie — Termen astronomic neologic utilizat teoretic sau ipotetic pentru a descrie o stare ori un spațiu cosmic caracterizat prin absența totală a galaxiilor; regiune imensă din universul profund lipsită de structuri stelare organizate sau sisteme galactice.
• Aichelburg — Numele de familie al fizicianului teoretician austriac Peter C. Aichelburg (n. 1941), faimos în fizica matematică și relativitatea generală pentru dezvoltarea metricii Aichelburg-Sexl (1971). Această soluție structurală unică a ecuațiilor lui Einstein descrie câmpul gravitațional al unei mase punctuale care se deplasează cu viteza luminii, reprezentând un model fundamental în studiul undelor gravitaționale de șoc și al coliziunilor de particule la energii înalte.
• Airy — Nume propriu onomastic de rezonanță științifică mondială, dedicat astronomului și matematicianului englez Sir George Biddell Airy; desemnează o multitudine de concepte, funcții matematice, fenomene optice și repere planetare. Printre acestea se numără funcțiile Airy (soluții ale ecuațiilor diferențiale liniare), discul Airy și modelul de difracție asociat (esențial în stabilirea limitelor microscopice și telescopice), craterul Airy de pe Marte (care definește meridianul zero al acestei planete), precum și o teorie fundamentală a izostaziei scoarței terestre.
• alobiogeneză — Proces biologic ipotetic sau experimental care descrie generarea sau evoluția vieții dintr-un mediu complet diferit sau prin mecanisme complet străine biochimiei terestre standard bazate pe carbon și acizi nucleici. În astrobiologie și biologia teoretică, conceptul investighează parametrii structurali structurali ai unor sisteme auto-replicative alternative care ar putea funcționa în condiții extreme de temperatură și presiune planetară.
• antigravitație — Fenomen ipotetic ce constă în anularea, inversarea sau neutralizarea forței de atracție gravitațională exercitată de un corp masiv; respingere gravitațională. În fizica teoretică modernă, conceptul este analizat în strânsă legătură cu energia întunecată sau cu ipoteza existenței unei mase gravitaționale negative, fiind totodată o temă clasică a literaturii științifico-fantastice.
• antigravitațional — Care tinde să anuleze, să contracareze sau să inverseze efectul forței de atracție gravitațională; privitor la antigravitație. În cosmologia teoretică, termenul descrie proprietățile mecanice ale energiei întunecate, considerate ca exercitând o presiune negativă cu un efect antigravitațional la scară cosmică, determinând expansiunea accelerată a universului.
• antiunivers — Univers ipotetic alcătuit integral din antimaterie (antiparticule precum antiprotoni, antineutroni și pozitroni), reprezentând un duplicat structural și fizic inversat al universului nostru material. În teorii avansate ale mecanicii cuantice și în literatura de anticipație științifico-fantastică, un eventual contact direct dintre universul nostru și acest antiunivers ar duce instantaneu la fenomenul de anihilare totală și transformare a întregii mase în energie pură.
• antmerie —
• armonist — Persoană care se specializează în studiul armoniei, compune structuri armonice sau susține doctrina filozofică a armonismului. În context muzical istoric, termenul se referea adesea la un teoretician axat pe legile acustice și succesiunea acordurilor, iar ca adjectiv, descrie un comportament, o metodă ori o gândire orientată spre evitarea conflictelor și stabilirea unui echilibru structural.
• armonistă — Femeie specializată în studiul, predarea sau aplicarea practică a legilor armoniei muzicale; compozitoare sau teoreticiană axată pe structura acordurilor. În sens extins, termenul descrie și o adeptă a doctrinei filozofice sau sociale a armonismului, remarcându-se prin eforturile de a promova echilibrul structural, înțelegerea pașnică și diplomația în cadrul unui grup sau sistem de gândire.
• aspațial — Care este independent de spațiu, care nu ocupă un spațiu, nu are dimensiuni fizice sau se situează în afara conceptului geometric de întindere spațială; abstract, imaterial ori spiritual. În context filosofic, descrie entități metafizice sau stări de conștiință pură care nu pot fi măsurate sau localizate tridimensional.
• Aubignac — Nume de familie de origine franceză; se referă în mod deosebit la François Hédelin, cunoscut ca Abatele de Aubignac (1604–1676), scriitor, dramaturg și teoretician al teatrului francez. Lucrarea sa fundamentală, 'Practica teatrului' (La Pratique du Théâtre), a codificat regulile clasicismului francez, apărând cu rigoare regula celor trei unități (de acțiune, de timp și de loc) și conceptul de verosimilitate în arta dramatică.
• auletică — Arta, tehnica sau disciplina interpretării muzicale la aulos în antichitatea elenă. Această ramură a muzicologiei clasice reglementa modalitățile de execuție instrumentală solo (fără acompaniament vocal), gamele armonice specifice și regulile de compoziție predate în școlile de muzică antice.
• autodescripție — Variantă neologică, rară sau livrescă pentru autodescriere; actul formal de specificare, încadrare sau descriere a propriei identități ori a propriilor parametri structurali, realizat pe baza unei analize analitice interne riguroase. Este utilizat preponderent în lucrul cu modele teoretice ale conștiinței sau în semiotică.