#toxice

• absorbție — Procesul fizic sau chimic prin care o substanță pătrunde în masa altui corp; în toxicologie clinică și farmacocinetică, reprezintă pătrunderea unui toxic sau medicament în circulația sanguină prin membranele biologice.
• Actaea — Termen cu multiple valențe; în botanică reprezintă un gen de plante erbacee perene din familia Ranunculaceae, cunoscute popular sub numele de 'orbalț' sau 'iarba lui Cristofor', caracterizate prin fructe de tip bacă adesea toxice. În mitologia greacă, Actaea este numele uneia dintre nereide (nimfe ale mării), iar în astronomie desemnează un satelit natural al obiectului transneptunian 120347 Salacia.
• Adonis aestivalis — Denumirea științifică a ruscuței de vară, o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae, cu flori solitare de culoare roșu-aprins sau purpuriu, având o pată neagră la baza petalelor. Planta crește spontan în zonele de câmpie ca buruiană în culturile de cereale și conține glicozide cardiotonice cu potențial toxic ridicat, fiind utilizată controlat în medicina tradițională.
• Adonis annua — Denumirea științifică a ruscuței de toamnă (sau cocoșeii de toamnă), o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae, originară din Africa de Nord, Europa și Asia de Vest. Planta atinge înălțimi de până la 50 cm, având frunze fin divizate și flori solitare de un roșu-intens, sângeriu, cu un centru negru, fiind adesea întâlnită ca buruiană în culturile agricole sau cultivată în scop ornamental.
• Adonis flammea — Denumirea științifică a ruscuței de foc (sau cocoșeii de foc), o plantă erbacee anuală din familia Ranunculaceae. Planta este remarcabilă prin florile sale solitare de un roșu-stacojiu intens, amintind de culoarea flăcărilor, adesea pătate cu negru la baza petalelor. Crește spontan în zonele de câmpie și colinare, preferând solurile calcaroase și însorite din culturile de cereale ori pajiștile uscate.
• agrostemma — Denumire științifică (în limba latină) pentru un gen de plante erbacee anuale din familia Cariofilaceelor (Caryophyllaceae), a cărui specie reprezentativă este măghiranul sălbatic sau neghina (Agrostemma githago). Aceste plante se caracterizează prin tulpini erecte, păroase și flori mari, solitare, de culoare roz-purpurie, fiind cunoscute istoric ca buruieni de nișă în culturile de cereale, ale căror semințe sunt toxice din cauza conținutului ridicat de saponine.
• aliori — Forma de plural pentru substantivul masculin 'alior'; desemnează mai multe exemplare ale plantei erbacee Euphorbia cyparissias sau, în sens larg, specii înrudite din familia Euphorbiaceae, cunoscute pentru secreția abundentă de latex toxic și caustic. În contextul florei spontane din România, termenul identifică comunitățile de astfel de plante ce colonizează pășunile uscate.
• amanita — Gen de ciuperci cu spori albi din ordinul Agaricales, care include unele dintre cele mai cunoscute specii din lume, cuprinzând atât ciuperci comestibile de calitate superioară, cât și specii extrem de toxice, adesea mortale (cum ar fi buretele viperei sau buretele pescăresc). În limbaj curent, termenul descrie exemplarele caracterizate structural prin prezența unei volve la baza piciorului și a unui inel membranos în jurul acestuia.
• antichimic — Care protejează împotriva efectelor nocive ale substanțelor chimice toxice, ale gazelor de luptă sau ale poluanților industriali; conceput pentru a neutraliza, bloca ori decontamina agenții chimici agresivi. În domeniul militar și al protecției civile, termenul descrie echipamente de siguranță, cum sunt măștile de gaze sau costumele izolante special proiectate pentru intervenții în medii contaminate.
• antimefitic — Care distruge, absoarbe, neutralizează sau elimină mefitele (gazele toxice, rău mirositoare sau asfixiante emanate de substanțele în descompunere, mlaștini, haznale ori galerii subterane); substanță chimică ori amestec de dezinfectanți folosit pentru purificarea atmosferei în medii insalubre. În sens structural, acționează prin legarea moleculară sau oxidarea compușilor cu sulf și azot, neutralizând vaporii periculoși.
• antofitoză — Termen patologic rar utilizat pentru a descrie o afecțiune sau o intoxicație survenită la animale în urma consumului excesiv sau accidental de flori ori de muguri florali toxici; într-un sens fitopatologic secundar, poate denumi o boală parazitară sau fungică specifică ce atacă exclusiv organele florale ale plantelor superioare, provocând avortarea mugurilor și compromiterea rodului.
• Apocynum — Gen de plante erbacee perene din familia Apocynaceae, originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, caracterizat prin tulpini erecte ce secretă un latex albicios și flori mici în formă de clopot. Genul cuprinde specii recunoscute pentru toxicitatea lor ridicată determinată de glicozide cardiotonice, dar și pentru fibrele textile rezistente extrase istoric din scoarță.
• Aristolochia — Gen extins de plante erbacee, perene, agățătoare sau târâtoare din familia Aristolochiaceae, cunoscut popular sub numele de mărul-lupului sau roromb. Cuprinde peste 500 de specii răspândite în special în regiunile tropicale și subtropicale, recunoscute prin florile lor bizare, tubulare, adaptate structural pentru a capta temporar insectele polenizatoare. Deși folosite istoric în medicina tradițională, toate speciile conțin acid aristolohic, o substanță cu un potențial nefrotoxic și carcinogen extrem de ridicat.
• Aristolochia clematitis — Denumire științifică pentru o specie de plantă erbacee, perenă și toxică din familia Aristolochiaceae, cunoscută popular sub numele de mărul-lupului sau fetească. Planta are frunze cordiforme și flori galbene cu o formă tubulară caracteristică, fiind răspândită în Europa și recunoscută în istoria medicinei tradiționale, dar extrem de periculoasă din cauza acidului aristolohic care provoacă insuficiență renală gravă și cancer tractului urinar.
• arsenolit — Mineral rar compus din trioxid de arsenic (As2O3), format prin oxidarea altor minerale care conțin arsenic în zonele superioare ale zăcămintelor metalifere. Cristalele sale sunt de obicei cubice sau octaedrice, de culoare albă, cenușie ori gălbuie, fiind caracterizate printr-o solubilitate relativ mare în apă și o toxicitate extrem de ridicată.
• arsine — Clasă de compuși chimici hidrurați ai arsenicului, reprezentând analogii structurali ai aminelor și fosfinelor, obținuți prin înlocuirea atomilor de hidrogen din hidrura de arsenic (arsina gazoasă) cu radicali hidrocarburați organici. Acești compuși sunt extrem de toxici, inflamabili și volatili, fiind studiați intens în chimia organometalică și utilizați istoric ca agenți de luptă chimică sau ca precursori în doparea materialelor semiconductori avansate.
• asbest — Formă ortografică mai veche, variantă lexicală sau neologism utilizat pentru azbest, desemnând un grup de minerale silicate naturale, cu structură fibroasă, remarcabile prin rezistența lor extremă la temperaturi înalte, foc, acizi și tracțiune mecanică. În trecut, datorită calităților sale izolatoare structurale excelente, a fost utilizat pe scară largă în industria construcțiilor și a echipamentelor de protecție, fiind ulterior restricționat din cauza toxicității ridicate a fibrelor sale la inhalare.
• Atropa — Gen de plante erbacee perene din familia Solanaceae, dintre care cea mai cunoscută este Atropa belladonna (mătrăguna). Speciile din acest gen au o structură biologică complexă și sunt extrem de toxice, conținând o cantitate mare de alcaloizi tropanici (atropină, scopolamină) cu efecte parasimpaticolitice majore, utilizați în industria farmaceutică structurală și în medicină.
• azbestolit — Material de construcție compozit, izolator și ignifug, fabricat în trecut dintr-un amestec structural de fibre de azbest lipite cu ciment, magnezit ori alte liante organice sau minerale. Acest produs industrial era utilizat pe scară largă sub formă de plăci sau învelișuri protectoare datorită rezistenței sale deosebite la temperaturi înalte și acțiuni mecanice, însă producția și utilizarea sa modernă au fost interzise complet din cauza toxicității severe a pulberilor inhalate.