#alo

• bachelit — Mineral rar sau varietate structurală petrografică, descrisă în lucrările de specialitate geologice vechi, utilizată uneori ca variantă ortografică pentru bachelita industrială sau ca denumire regională pentru un anumit tip de rocă sedimentară compactă. În lexicul contemporan, este monitorizat pentru a preveni confuzia cu bachelită (materialul plastic), reprezentând un termen strict tehnic dintr-o nișă geologică redusă.
• Badalona — Oraș și municipiu din Spania, situat în comunitatea autonomă Catalonia, în provincia Barcelona. Amplasat pe coasta Mării Mediterane, la gura de vărsare a râului Besòs, face parte din aria metropolitană a Barcelonei și este unul dintre cele mai vechi și mari orașe catalane, fondat de romani sub numele de Baetulo, având un bogat patrimoniu arheologic.
• Bădăuță — Nume de familie românesc răspândit în spațiul carpato-danubiano-pontic, provenit istoric dintr-o poreclă hipocoristică sau dintr-un diminutiv regional bazat pe rădăcina 'bade' ori 'bădană'. Ca element onomastic, acesta reflectă conexiuni strânse cu antropologia rurală și tradițiile de numire specifice comunităților istorice românești.
• badinare — Acțiunea de a badina (a glumi cu eleganță, a lansa replici spirituale) și rezultatul ei; manifestare a unui spirit poznaș, glumeț sau zeflemitor într-o conversație. Termenul, de factură livrescă și neologistică, descrie actul conștient de amuzament reciproc prin intermediul unui dialog alert, rafinat și lipsit de intenții jignitoare.
• Băeleși — Denumire de tip oiconim sau patronimic colectiv ce indică o veche așezare rurală, un cătun dispărut sau o comunitate istorică de oameni strâns legați de o stâncă ori o moșie stăpânită de familia Băescu sau Băescu; comunitatea locuitorilor dintr-o zonă denumită Băea.
• Băgescu — Nume de familie românesc derivat prin sufixare patronimică, format prin adăugarea sufixului tradițional '-escu' la o bază antroponimică arhaică (cum ar fi numele scurt sau porecla 'Baga' ori 'Băgea'). Acest model structural indică apartenența genealogică originară, însemnând din punct de vedere istoric 'fiul sau descendentul lui Baga/Băgea', fiind răspândit cu precădere în regiunile de sud și sud-vest ale României.
• Băgiulescu — Nume de familie românesc complex din punct de vedere morfologic, format prin dublă sufixare; combină sufixul diminutival regional '-iulea' sau '-iulu' cu sufixul patronimic de filiație '-escu'. Acest tip de construcție onomastică reflectă rădăcinile istorice rurale din regiunile Muntenia, Oltenia sau sudul Transilvaniei, însemnând la origine 'descendentul sau fiul lui Băgiu / Băgiulea'.
• Bâgu — Nume de familie românesc, întâlnit cu o frecvență moderată în regiunea Moldovei și în estul țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o rădăcină onomastică arhaică sau dintr-o formă scurtată a unor nume vechi de proveniență slavă ori dintr-un apelativ regional asociat unor caracteristici de comportament (de exemplu, legat de verbe vechi sau onomatopee din graiul rural).
• bahamite — Depozite sedimentare calcaroase marine, de natură granulară, formate predominant din oolite, fragmente scheletice bioclaste și agregate de carbonat de calciu, specifice apelor puțin adânci, calde și agitate din regiunile tropicale; denumite după stratele tipice investigate în arhipelagul Bahamas. În sens structural, descriu o suită de roci petrografice ce servesc drept model de referință în sedimentologia modernă pentru platformele carbonatice actuale.
• Baharu — Nume de familie românesc rar, întâlnit cu precădere în zonele de sud și de est ale țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o poreclă arhaică legată de jargonul rural sau din adaptări fonetice locale ale unor termeni istorici; la nivel structural, se poate asocia cu vechi rădăcini onomastice ce descriau o caracteristică personală sau o legătură de clan în cadrul comunităților administrative timpurii.
• Bâicu — Nume propriu românesc utilizat ca patronim și nume de familie, având o prezență istorică documentată în spațiul carpato-danubiano-pontic, în special în regiunile Munteniei, Olteniei și Moldovei. Etimologic, termenul provine din hipocoristice arhaice sau derivate onomastice bazate pe rădăcini lexicale vechi, adesea asociate cu termeni ce exprimau caracteristici fizice, trăsături morale sau statutul social al unui strămoș în cadrul comunităților rurale medievale.
• Băjan — Nume propriu românesc de familie, utilizat ca patronim ancestral în spațiul carpato-danubiano-pontic, având o frecvență istorică pronunțată în regiunile Olteniei, Munteniei și sudului Moldovei. Din punct de vedere etimologic, termenul derivă dintr-o rădăcină onomastică arhaică sau dintr-un apelativ regional asociat unor caracteristici de rudenie, statut comunitar ori porecle rurale, reprezentând o mărturie a modului de formare a nomenclaturii sociale în comunitățile românești tradiționale.
• Băjănaru — Nume propriu românesc de familie, foarte răspândit ca patronim în regiunile extracarpatice (Muntenia, Oltenia și Moldova). Din punct de vedere etimologic și istoric, este un nume ocupațional sau derivat dintr-o poreclă arhaică, fiind strâns legat de termenul 'băjan' (sau variante de sorginte balcanică), indicând la origine descendența dintr-un individ recunoscut în comunitate printr-o funcție administrativă, o legătură de rudenie specifică sau o trăsătură comportamentală distinctă.
• Băjnar — Nume de familie propriu din onomastica românească, derivat istoric prin modificări fonetice din apelativul 'băjenar' sau 'bejenar'. Acesta reflectă statutul structural al unui strămoș care a fost pribeag, refugiat sau fugar stabilit într-o nouă comunitate, numele devenind ulterior un indicator de origine stabilizat administrativ.
• Balaciu — Nume propriu geografic reprezentând o comună istorică și satul de reședință omonim situate în județul Ialomița, regiunea Muntenia. Așezarea structurală este amplasată în Câmpia Bărăganului, pe malul râului Ialomița, fiind recunoscută la nivel național pentru situl arheologic Piscul Crăsanilor (unde a existat o importantă cetate geto-dacică, probabil Helis) și pentru Mănăstirea Balaciu, un important monument istoric și spiritual al zonei.
• balais — Varietate rară de spinel de culoare roz-violacee sau roșie-pală, utilizată ca piatră prețioasă în bijuteria de lux. Din punct de vedere structural, acest cristal se deosebește de rubinul natural prin compoziția sa chimică bazată pe oxid de aluminiu și magneziu, fiind denumit istoric și 'rubin balais' datorită confuziei frecvente făcute în antichitate între cele două minerale.